Japonia anunta ca a cumparat obligatiuni EFSF de 300 milioane euro

vineri, 06 ianuarie 2012, 11:13
1 MIN
 Japonia anunta ca a cumparat obligatiuni EFSF de 300 milioane euro

Statul japonez a subscris astfel 10% din oferta de 3 miliarde euro scoasa pe piata de EFSF pentru a finanta Irlanda si Portugalia.

Oferta a fost suprasubscrisa pana la 4,5 miliarde euro.

EFSF, institutie cu rating AAA, a emis astfel primele obligatiuni cu maturitatea la trei ani si intentioneaza sa diversifice in continuare maturitatile oferite.

Japonia a imprumutat pana acum EFSF cu 3,535 miliade euro prin achizitii de obligatiuni. Fondul, infiintat in 2010, a emis pana in prezent obligatiuni in valoare totala de 21 miliarde euro prin sase operatiuni.

O sursa oficiala japoneza a declarat joi ca guvernul va continua sa cumpere obligatiuni EFSF prin utilizarea rezervelor de stat in moneda euro.

Fondul spera ca cererea solida atrasa de obligatiunile pe care le emite ar putea reduce la tacere zvonurile ca institutia ar putea avea probleme de finantare deoarece ratingul principalilor garantori ai EFSF, in principal Franta, ar putea fi coborate din cauza crizei datoriilor de stat. (Mediafax)

Comentarii