Liderii opozitiei risca pana la 15 zile de inchisoare, dupa marsul de la Moscova

marți, 06 decembrie 2011, 09:58
1 MIN
 Liderii opozitiei risca pana la 15 zile de inchisoare, dupa marsul de la Moscova

Peste 300 de manifestanti, intre care bloggerul anticoruptie Aleksei Navalni, au fost retinuti luni la Moscova, in momentul in care incercau sa organizeze un mars de protest fata de modul in care s-au desfasurat alegerile legislative si a carui destinatie era Comisia Electorala Centrala.

Circa 250 dintre ei, intre care Navalni si un alt lider al miscarii de opozitie Solidarnost, Ilia Iliasin, erau in continuare in arest preventiv marti dimineata, a preciat Sorina. "Ei risca pana la 15 zile de inchisoare" pentru ca s-au impotrivit politiei.

Intre 2.000 de persoane, potrivit politiei, si 10.000, potrivit organizatorilor, au manifestat luni pentru a denunta "farsa electorala" la o zi de la alegerile legislative castigate de Rusia Unita, partidul lui Vladimir Putin, al carui scor a inregistrat insa un regres, de 15 puncte procentuale in raport cu scrutinul precedent, din 2007.

"Rusia fara Putin", "Putin trebuie sa mearga la inchisoare", au scandat manifestantii, majoritatea tineri mobilizati prin intermediul retelelor de socializare, in cadrul acestei reuniuni a opozitiei radicale, una dintre cele mai importante din ultimii ani.

Aceasta reuniune a primit autorizatie, dar nu acelasi lucru s-a intamplat cu marsul.

Mai multi manifestantii au fost retinuti "pentru ca s-au revoltat impotriva politiei", a declarat pentru AFP Arkadi Basirov, purtatorul de cuvant al politiei.

La Sankt-Petersburg, al doilea oras ca marime din tara, aproximativ 100 de opozanti au fost retinuti in cadrul unei manifestatii neautorizate pe principala artera a orasului, Nevski Prospekt.  (Mediafax)

Comentarii