Liderii PDL cred ca primarul din Deta trebuie sa isi continue mandatul,raspunderea fiind a fiilor sai

luni, 25 iulie 2011, 11:41
4 MIN
 Liderii PDL cred ca primarul din Deta trebuie sa isi continue mandatul,raspunderea fiind a fiilor sai

"Nu, nu cred, pana la urma responsabilitatea este a fiului lui sau, ma rog, a fiilor lui si cred ca trebuie sa asteptam sa vedem in ce consta aceasta ancheta", a precizat Frunzaverde, intrebat daca primarul din Deta ar trebui sa se suspende.

El a spus ca, din punctul sau de vedere, informatiile potrivit carora taxele de protectie percepute de fiii primarului mergeau la primar sunt greu de crezut.

Presedintele PDL Bucuresti, Elena Udrea, si primarul Brasovului, George Scripcaru, au precizat ca nu cunosc ce s-a intamplat in Deta. "Nu stiu ce s-a intamplat cu primarul din Deta. O sa va raspund dupa ce aflu situatia la Biroul Permanent", a spus Elena Udrea.

Deputatul PDL de Timis Alin Popoviciu a apreciat, la randul sau, ca primarul din Deta nu este implicat in niciun scandal, ci copiii acestuia. "E un scandal in care cei care au facut asa ceva trebuie sa plateasca si primarul din Deta trebuie sa-si vada de activitatea lui in continuare, pentru ca este unul dintre cei mai buni primari din judetul Timis. El a adaugat ca informatiile potrivit carora taxele de protectie cerute de fiii primarului mergeau la primar sunt "simple speculatii care tin de domeniul fantasticului".

"Eu il stiu foarte bine pe primar, e un om serios, un om care este foarte respectat si uitati-va cu ce scor a iesit acest primar in Deta si o sa va dati seama ca lucrurile nu sunt asa cum se spune", a spus Popoviciu. El a adaugat ca primarul din Deta ar trebui sa candideze pentru un nou mandat. pentru ca a inceput niste proiecte care trebuie terminate.

Primarul din Deta, Petru Roman (PDL), a declarat, duminica, pentru corespondentul MEDIAFAX ca ambii sai copii au avut "probleme cu dosare penale", iar Bogdan Roman, fiul cel mare, era cunoscut ca fiind o fire mai violenta si daca vor fi gasiti vinovati vor trebui sa raspunda pentru faptele lor.

"Bogdan este mai violent, Calin mai linistit, ambii au avut probleme cu dosare penale. Un astfel de eveniment imi afecteaza si mie imaginea, ca persoana, si afecteaza si imaginea partidului, desi un om la 32 de ani raspunde pentru faptele sale. Imi cer scuze fata de cetatenii acestui oras, dar in acelasi timp ma consider si o victima a acestui scandal. Pentru ca nu era cazul sa mi se intample acest lucru, cand nici eu si nici partidul nu suntem vinovati", a spus Roman.

De asemenea, primarul a declarat ca doreste ca ancheta in acest caz sa fie supervizata de Politia Judeteana sau de Politia Romana, pentru a nu se considera ca exista ingerinte ale politicului.

In acest context, Petru Roman a afirmat ca va avea o discutie cu conducerea PDL Timis. "O sa am o discutie cu conducerea partidului si vom lamuri problema daca este cazul", a declarat Roman.

El a precizat ca nu se gandeste la demisie. "Nu ma gandesc la demisie. Consider ca sunt si eu o victima a acestui conflict", a spus Petru Roman.

In noaptea de sambata spre duminica, pe o terasa din centrul localitatii Deta a izbucnit un conflict intre mai multe persoane, in urma caruia trei tineri au fost injunghiati.

Agresorul a fost identificat ca fiind Bogdan Daniel Roman (31 de ani), fiul primarului din orasul Deta, Petru Roman (PDL). Potrivit politistilor, si fratele acestuia, Calin Roman (27 de ani), a fost implicat in scandalul de la terasa din centrul orasului Deta.

Cei trei tineri injunghiati, cu varste cuprinse intre 22 si 31 de ani, au fost transportati la spital. Doi dintre raniti au ajuns la Spitalul Judetean de Urgenta Timisoara, starea lor fiind stabila, iar al treilea la spitalul din Deta, el fiind externat.

In aceasta cauza sunt cercetati atat fiii primarului din Deta, cat si alte trei persoane. Patru dintre acestia au fost retinuti, iar Bogdan Roman este in continuare cautat, fiind dat in urmarire nationala si in consemn la frontiera.

Prim-procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Timis a dispus, duminica, preluarea de la Parchetul de pe langa Judecatoria Deta a cauzei in care sunt cercetati fiii primarului din Deta, Bogdan Daniel si Calin Roman, precum si Radu Gherghe, Daniel Vasile Barzan si Valentin Pavel Stramtu, se arata intr-un comunicat de luni al Parchetului instantei supreme.

Cei cinci sunt acuzati de trei infractiuni de loviri sau alte violente, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice, respectiv "portul, fara drept, in locurile si imprejurarile in care s-ar putea primejdui viata sau integritatea corporala a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea si linistea publica, a unor obiecte fabricate sau confectionate anume pentru taiere, impungere sau lovire".

Cauza va fi instrumentata de procurorii Sectiei Urmarire Penala din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Timis.

Sesizarea la 112 in legatura cu scandalul din Deta a fost facuta de seful Politiei locale, potrivit ofiterului care a preluat apelul.

Politia Romana preciza, intr-un comunicat de presa, ca in momentul producerii conflictului din Deta, soldat cu injunghierea a trei persoane, nu se aflau politisti, acestia erau angrenati intr-o actiune in zona, ei intervenind ulterior pentru aplanarea scandalului si cautarea suspectilor.

Ministrul de Interne, Traian Igas, a anuntat, luni, ca a dispus o ancheta la Deta, unde se afla si Liviu Popa, seful Politiei Romane. (Mediafax)

Comentarii