Noua morti intr-un incendiu la un azil de batrani din Belgia

vineri, 07 august 2009, 08:21
2 MIN
 Noua morti intr-un incendiu la un azil de batrani din Belgia

Cei trei raniti sunt in pericol sa moara, au precizat surse din politie.

Adjunctul primarului orasului, Dany Cottenie, anuntase initial opt morti, dar primarul Dirk De Maeseneer a precizat apoi ca o a noua persoana a murit in timp ce era transportata la spital.

Potrivit unui expert al Parchetului, cele noua victime – sapte femei si doi barbati – au murit prin intoxicare. Alti 30 de batrani care se aflau la azil au fost spitalizati. Restul de circa 50 au fost gazduiti la un alt azil sau de catre familiile lor.

Incendiul, care s-a declansat in jurul orei locale 20.00 (21.00 ora Romaniei) la centrul de odihna si ingrijire Kanunnik Triest, a fost stins dupa doua ore.

Potrivit unei infirmiere citata de cotidianul flamand De Standaard, incendiul ar fi pornit de la explozia unui ventilator la etajul al doilea al cladirii moderne in care sunt gazduiti 90 de batrani, dintre care o parte au nevoie de ingrijire permanenta.

La randul lui, expertul de la Parchet a declarat ca incendiul a fost declansat de explozia unui televizor, care a aprins o saltea. Fumul s-a raspandit apoi foarte rapid pe holurile cladirii.

"Ne uitam la un serial la televizor, (…) cand s-a intrerupt curentul si s-a declansat alarma de incendiu", a povestit Rosalie Persegaele, o femeie de 76 de ani. "Am vazut fum pe holuri in timp ce ieseam", a adaugat ea.

"O infirmiera a iesit alergand pe strada, strigand dupa ajutor", a explicat o fetita de 12 ani care se plimba cu bicileta in apropiere. "Am intrat direct in cladire si am ajutat oameni sa se dea jos din pat, sa se urce in scaunele cu rotile si sa iasa", a povestit fata. Si alti vecini au participat la evacuarea batranilor.

Serviciile de urgenta au ajuns cand flacarile ieseau deja prin ferestre si au incercat sa evacueze batranii care se mai aflau in cladire, dar pentru noua dintre ei a fost prea tarziu, mai scrie ziarul flamand.

"Este cel mai grav accident din ultimii 10 ani din provincia Flandra de Est, de la coliziunea in lant grava pe autostrada E17", soldata cu sase morti in 1996, a declarat guvernatorul provinciei, André Denys.

Incendiul de la azilul de batrani din Melle este, de asemenea, unul dintre cele mai grave din Belgia din ultimii 50 de ani. In 2004, 24 de persoane au murit in explozia unei conducte de gaz din zona industriala Ghislenghien (sud-vet). La 31 decembrie 1994, un incendiu la un hotel din Anvers a dus la moartea a 15 persoane. Cel mai grav incendiu din Belgia din ultima jumatate de secol a fost insa cel din mai 1967 de la magazinele Innovation din Bruxelles. 323 de persoane au murit atunci. (NewsIn)

Comentarii