Peste 3.500 de petarde si artificii luminoase, confiscate de jandarmii si politistii din Valcea

luni, 19 decembrie 2011, 12:36
1 MIN
 Peste 3.500 de petarde si artificii luminoase, confiscate de jandarmii si politistii din Valcea

Potrivit purtatorului de cuvant al Politiei Judetene Valcea, subcomisar Eusebiu Predonescu, oamenii legii au depistat in zona parcului Central din municipiul Dragasani, un barbat de 36 de ani, care comercializa peste 2.351 de petarde si artificii luminoase din categoria materiilor explozive interzise de lege.

"In cauza a fost intocmit dosar continand acte premergatoare de constatare pentru producerea, experimentarea, prelucrarea, detinerea, transportul, folosirea sau orice alta operatiune cu materii explozive, efectuata fara drept, barbatul riscand o pedeapsa privativa de libertate cuprinsa intre sase luni si cinci ani. Obiectele interzise de lege, 2.351 de petarde si artificii luminoase au fost confiscate si predate lucratorilor de politie – Biroul Arme, Explozivi si Substante Periculoase din cadrul Politiei Judetene Valcea, urmand ca acestea sa fie distruse in locurile special amenajate", a declarat subcomisar Eusebiu Predonescu.

Ulterior, jandarmii din cadrul Jandarmeriei Valcea au descoperit in zona Targului saptamanal Goranu, un alt barbat de 35 de ani, din localitatea Brahasesti, judetul Galati, care vindea peste 1.176 petarde si artificii luminoase.

In cauza a fost intocmit dosar penal, iar marfa a fost confiscata. (Mediafax)

Comentarii