Plenul Camerei, suspendat din lipsa de cvorum. Proiectul lui Preda a trecut prin adoptare tacita

joi, 03 noiembrie 2011, 10:13
2 MIN
 Plenul Camerei, suspendat din lipsa de cvorum. Proiectul lui Preda a trecut prin adoptare tacita

Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a anuntat ca, din totalul de 330 de deputati, doar 91 si-au inregistrat prezenta, 249 fiind absenti.

"Cvorumul legal nu este indeplinit si sedinta nu se poate desfasura", a precizat Anastase.

PNL, prin deputatul George Scutaru, a solicitat apel nominal pentru "a ajuta" la venirea parlamentarilor la lucrari. "Este necesar sa avem o dezbatere pe acest proiect, chiar si in absenta initiatorului", a spus Scutaru.

Nici dupa apelul nominal, deputatii nu au avut cvorumul necesar de minimum 164 de parlamentari pentru a tine sedinta, lucrarile fiind suspendate.

In lipsa unei dezbateri, proiectul de lege privind securitatea nationala, initiat de Cezar Preda, a fost considerat adoptat tacit de Camera Deputatilor, deoarece pe 3 noiembrie a expirat termenul pana la care acesta mai putea fi analizat de aceasta Camera legislativa.

Acest proiect de lege a fost criticat de opozitie, pe motiv ca ar aduce atingere unor drepturi si libertati cetatenesti.

"Romania a devenit o tara democratica, o tara moderna! Nu acceptam niciun pas indarat, nu vreau sa mai vad in Romania serviciile secrete sa faca ceea ce facea inainte fosta Securitate. Sa fie clar! Nu ne jucam cu astfel de lucruri si ar trebui si voi sa fiti constienti ca lucrurile acestea se pot intoarce intr-o buna zi impotriva voastra, a fiecaruia", le-a spus, miercuri, liderul deputatilor PNL, Calin Popescu Tariceanu, deputatilor prezenti in plen.

Singurii care au pledat pentru adoptarea tacita a proiectului de lege invocand diverse motive procedurale au fost parlamentarii PDL, prin liderul deputatilor democrat-liberali, Mircea Toader.

Proiectul de lege urmeaza sa fie transmis, spre analiza, Senatului, care este forul legislativ decizional in acest caz..(Mediafax)

Comentarii