SUA sunt pregatite sa ofere Rusiei detalii tehnice despre scutul antiracheta din Europa

luni, 21 noiembrie 2011, 08:20
1 MIN
 SUA sunt pregatite sa ofere Rusiei detalii tehnice despre scutul antiracheta din Europa

Cotidianul a precizat ca specialisti rusi au fost invitati sa participe la teste ale rachetei de tip SM-3 RIM-161 si sa viziteze sediul Comandamentului Nord-American al Apararii Aerospatiale (NORAD), la baza aeriana Peterson din Colorado.

"In cursul consultarilor (subsecretarul de Stat american pentru controlul armamentului Ellen) Tauscher a afirmat ca Washingtonul este pregatit sa ofere informatii despre viteza rachetelor dupa consumarea intregului combustibil", scrie Kommersant.

Kremlinul considera ca extinderea scutului antiracheta american in Europa este o potentiala amenintare pentru arsenalul nuclear rus, in timp ce Washingtonul incearca sa convinga Moscova ca sistemul nu reprezinta o amenintare pentru Rusia si este necesar pentru a contracara atacuri cu rachete din partea unor tari ca Iranul.

Disputa privind scutul antiracheta dintre Rusia si SUA a subminat eforturile de imbunatatire a relatiilor dintre cei doi fosti inamici din Razboiul Rece si este intensificata de incertitudinea privind politica americana dupa alegerile prezidentiale din noiembrie 2012. (Mediafax)

Comentarii