Vlad Filat se va intalni luni cu Igor Smirnov, inaintea reluarii negocierilor oficiale

vineri, 18 noiembrie 2011, 14:55
2 MIN
 Vlad Filat se va intalni luni cu Igor Smirnov, inaintea reluarii negocierilor oficiale

Intalnirea urmeaza sa aiba loc la ora 13.00, in sediul misiunii Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) din Tighina.

Principalul subiect care va fi discutat la intrevederea dintre Vlad Filat si Igor Smirnov tine de prima runda de negocieri in formatul 5A2 privind reglementarea conflictului transnistrean, a declarat vineri premierul, dupa sedinta Guvernului.

"Este un obiectiv pe care ni l-am propus si speram sa desfasuram aceasta runda la inceputul lunii viitoare. A fost decisa reluarea negocierilor, acum trebuie sa facem al doilea pas, sa stabilim agenda pentru perioada urmatoare", a spus Filat.

El a mentionat ca se va discuta si despre cele doua posturi de graniceri si migratiuni din apropierea satului Pohrebea, Dubasari, dar si despre reluarea circulatiei transportului pe calea ferata si despre situatia scolilor cu predare in grafia latina.

Negocierile oficiale intre Republica Moldova si republica separatista prorusa Transnistria, suspendate de cinci ani, vor fi reluate la 30 noiembrie, la Vilnius, a declarat la inceputul lui noiembrie un emisar al OSCE, Giedrus Cekuolis.

"Reuniunea de la Vilnius este necesara si va avea loc la 30 noiembrie si la 1 decembrie", a declarat acest emisar al Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa, a carei presedintie este asigurata in 2011 de Lituania.

El s-a exprimat dupa o intrevedere la Tiraspol, "capitala" Transnistriei, cu Igor Smirnov, liderul acestui teritoriu, care a confirmat de asemenea organizarea reuniunii in capitala lituaniana.

Negocierile se vor desfasura in formatul 5A2 (R. Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina si OSCE, iar Uniunea Europeana si Statele Unite in calitate de observatori).

Negocierile oficiale in formatul 5A2 au fost suspendate in 2006 si, de atunci, au avut loc numai negocieri informale.

Cu ocazia unei intrevederi la Moscova in septembrie, reprezentantii Republicii Moldova si Transnistriei au decis sa relanseze negocierile in formatul 5A2. (Mediafax)

Comentarii