Caută 
4 MIN
Video
Ca in vremurile bune ale totalitarismelor de tip sovietic, televiziunea iraniana transmitea, cu mai multe zile in urma, ceea ce ar putea parea autodenunturile a doi spioni americani recent capturati. Este drept ca nu era vorba de marturisiri coerente, ci mai mult de un montaj din fraze disparate pronuntate de cei doi in timpul interogatoriile. Cei doi, profesori reputati in America, de origine iraniana, fusesera arestati acum citeva saptamini, in timp ce isi vizitau familiile ramase in Iran. Din montajul respectiv aparea ca ambii recunosteau ca venisera in Iran pentru a sprijini lupta pentru democratie in aceasta tara. Acuzatie fatala. In Iran, democratia este considerata nu o tara straina, ci un fel de imperiu al raului. Sinonima cu Marele Satan, adica America, Occident, Israel si sionismul la un loc.
Cazul celor doi mi-a reamintit discutia care se poarta cu o ingenuitate scabroasa in mediile "progresiste" si nu numai din lumea civilizata, cu privire la universalitatea democratiei de tip occidental si, de aici, asupra relatiei dintre democratie si justitie. Pentru unii, justitia poate functiona fara democratie. Oricum, intre cele doua nu este nici o legatura cauzala. Am vazut, de altfel, aceste opinii si la comentariile despre eliberarea infirmierelor bulgare.
In Iran exista un soi de regim democratic. Alegerile sint oarecum libere. Avem chiar o versiune de multipartidism. Dar democratia in sine, ca sistem teoretic si ca referinta semantica, este nerecunoscuta. Este drept ca, si daca ar fi, poti cu greu sa numesti sistemul politic iranian o democratie. Lipseste, de fapt, elementul cheie: electoratul nu are controlul absolut asupra votului sau. Nu poate schimba nu atit natura regimului, cit macar capacitatea acestuia de a fi arbitrar fara limite.
Mult timp s-a spus ca democratia este inferioara regimurilor autoritare, pentru ca este ineficienta in chestiuni privind ordinea publica si promovarea prosperitatii. In Iran, prosperitatea nu mai vine: la aproape treizeci de ani de la inlaturarea sahului (care reprezenta, chipurile, un regim plutocratic, proocidental!) si instaurarea unui stat islamic fundamentalist, nu este nici un semn ca populatia o duce mai bine ca inainte. Recent, au izbucnit, in mai multe orase, revolte violente impotriva rationalizarii benzinei. Caci tara care detine printre cele mai mari rezerve de petrol din lume si care este unul dintre marii exportatori de petrol a ajuns sa rationalizeze consumul de benzina. Ca la noi pe timpul lui Ceausescu, pentru cine nu-si mai aminteste.
Insa probabil ca aspectul cel mai socant pentru un om normal, atunci cind este vorba de tirania islamo-fundamentalista din Iran, ramine lupta surda, cotidiana dintre societate si factiunile religioase care controleaza statul in chestiunea moralei publice. In Iran, dansul, ca si orice forma de cochetarie care ar putea aminti de prezenta unui trup feminin sint cu desavirsire interzise. In Iran, moda nu exista. Cel putin oficial. Orice aminteste de carnal si pasiune amoroasa este pedepsit sever. Cit despre pasiunea propriu-zisa tradusa in acte, ar trebui sa povestesc ce-a patit un cuplu de iranieni. Sarmanii au facut imprudenta fatala de a alege sa locuiasca impreuna, desi ambii erau casatoriti. Era singura lor posibilitate, intrucit divortul este exclus.
Au fost arestati imediat si condamnati la moarte, acum unsprezece ani. De curind, decizia a fost pusa in aplicare in cazul barbatului. Omul a fost ucis cu pietre, in virtutea legii islamice stramosesti. Exista, se pare, un ritual foarte precis. Pentru cei gata sa aplaude, iata in ce consta aceasta. Pacatosul trebuie ingropat pina la sold in pamint (femeile, care sint mai vicioase, dupa cum stim, sint ingropate pina la git!), inainte de a fi lovit cu pietre pina ce are norocul sa treaca pe lumea cealalta. Daca, insa, reuseste in acest timp sa se elibereze, atunci este lasat in viata. Pietrele trebuie sa fie de o anumita marime, atit cit sa poata fi tinute intr-o mina. Nici prea mari, pentru a nu-l ucide imediat, nici prea mici, pentru a nu prelungi inutil suferintele. Umanism in stare pura. Intimplator, in acele zile, undeva in sudul american avea loc o discutie enorma cu privire la soarta unui condamnat la moarte. Acesta fusese acuzat de uciderea unui politist si condamnat de o curte juri. Este, insa, negru. Asta este o problema. Mai bine spus, a devenit o problema pentru albi. Negrii nu omoara politisti si, daca o fac, sint in legitima aparare, sint saraci ori au o trauma din familie, si oricum negrii au fost mereu tratati rau in America, asa ca pot fi intelesi cind se mai supara. Drept urmare, in urma protestelor din partea suporterilor sai, a fost iertat pe ultima suta de metri. Procesul va fi rejudecat.
Atentie, nu urma sa fie executat prin lapidare, in nici un caz. Si nici pentru adulter. Mi se va spune ca moartea este la fel, nu conteaza cum vine. Eu cred ca diferenta este foarte importanta. Este vorba de felul in care privesti persoana umana. Insa esential este altceva: procedurile. In acest sistem te poti apara. Poti contesta. Uneori, in exces, ca in Romania. Ca sa nu mai spun ca poti divorta, la rigoare. Ai dreptul la pasiune. Inima ta are un loc sub soare.
