Ai din UE n-au humor

S-ar fi putut termina si mai rau.
Cu un pugilat, cu un glont (doamne fereste), cu o ducere la Tanacu, intru exorcizare.
Nu.
Pupat Piata Independentei, solutie rasverificata.
Numai ca pupatul se cam lasa asteptat. Iar pin-atunci, comédia se misca. In fond, ce i-a minat pe toti, dupa euforicul Revelion european, spre infruntare si dorinta de singe? Cind vezi insa ca si-aici trebuie cautata femeia, cruzimile incep sa s-aseze in matca lor blinda, cad pe locul doi, in fata raminind deliciile alcovului, cu parfumatul lor asternut.
A tot fost reluata, pe ecrane, scena in care Lenuta Udrea tinea piep(tii) citorva grade inalte, cu chipie si decoratii de parada, numai nefacind, acestia, drepti, pe ei, in fata blondei, umezindu-se dincolo de regulament. Ei bine, in aceasta scena trebuie cautata enigma scandalului: daca blonda a topit intr-o secunda simbolul inarmat al fortei mascule, ce mai insemna infruntarea, de catre aceeasi, a unor dezarmati ca seful statului sau primul ministru!
Deci nu violente de lumea a treia, de Sud-America, ci… ci… un biletel de culoarea chilotelului. Biletelul ca valuta forte intr-o sotietate, ce-i drept, cam fara printipuri, care adica nu le prea are.
Nici nu fusese impaturit bine faldul ridicarii drapelului european, moment cu adevarat de staif subtire, ca Lenta noastra – in descendenta celeilalte Lente, Teoctist s-o mintuie, a scos din jartiera biletelul gafos si l-a fluturat – cu mina ochiosului ei berbant de la Cotroceni – natiei ahtiate de telenovele.
A urmat imediat si cel mai tut show media de la… Evenimente incoace. Cum sa fi lipsit din el tocmai siluetele de serviciu zi-noapte, carora le picase cea mai grasa felie de roquefort.
Sub suprafata biletelului perspicacei sticlei au descoperit, detectivistic, enigme ce numai disputatul acum castel Bran le mai detine. Hirtiuta-Dracula, intoarsa pe dos si pe fata de inevitabilii Cristoiu, Boda, C.T.P., Dinescu, Paler, le-a dat de furca acestora mai ceva decit ii dadusera hieroglifele lui Champollion (Jean François, 1790-1832).
Basca atletii partidelor, picindu-le nesperat in ceasca biscuitul brecfestului. Din care ceasca infuriatul Geoana nu-si mai scoate, zi-noapte, nasul bergerac.
Ca in sforariile culisei – spun gurile parsive – ar sta cea mai noua isprava a caragialianului Pintilie, nu mai mira pe nimeni. Cum numai mirare n-ar fi – spun aceleasi guri – ca protagonistilor scrisorii pierdute (si gasite) sa li se alature, natural, cei doi Constantini de la "Tanase": Jean si Nicu.
Partea trista a comediei (pentru ca, nu?, orice comedie are si-o parte trista, vorba basmului: Rizi tu, rizi, Harap-Alb, zice Spinul, dar, pardon, scroafa-i moarta-n cotet, completeaza, la rindu-i, paremiologic, poporul), partea trista, un pic trista, e ca cei din UE, aflind ce se-ntimpla aici, sint extrem de ingrijorati din unghi comunitar.
Si asta, simplu: nu l-au citit pe Nenea Iancu.
N-au umor, carevasazica.