Alte alteritati erotice in veacul al XVII-lea

Acelasi drastic secol al XVII-lea, caruia m-am tot caznit, si saptamina trecuta, sa-i aproximez cutumele erotice pornind de la legislatia atunci in vigoare, desi intru totul liberal in privinta drepturilor egale (cit de cit macar!) intre barbat si femeia sa, in ceea ce priveste indatoririle casnice (caci de alcov nu pot spune, intrucit de unde alcov, pe atunci, la noi? Altele erau, de buna seama, lacasurile necesarelor refulari: prispa, calidor, cuptor – fara microunde -, pod, sopru, hambar, sura, uluce, ogor chiar – va mai amintiti de Ion al lui Rebreanu?) impunea si alte temeinice restrictii. Ceea ce mai trebuie insa prompt observat este faptul ca, in privinta legaturilor erotice care incalcau stricta necesitate a reproducerii, inteleapta Carte de invatatura romaneasca prelua ceva din incrincenarea Bisericii (justificata, fara doar si poate) impotriva incalcarii canoanelor in asta privinta. Tot ce depaseste in vreun fel limitatele, serbedele, din pacate, ocurente procreative este aspru afurisit si, prin puterea justitiara, "certat" fara pic de indulgenta. Oare chiar erau atit de periculoase, in ordine sociala, aceste proaste obiceiuri sau pe atunci legea sanctiona si deraierile morale? Intrebarea este, cred, mai curind retorica, riscind sa ne stirneasca un usor puseu nostalgic, caci, nu e asa?, sint de mult apuse vremurile in care morala mai era aparata prin pravila.
Tot la capitolul "sodomie", adus cu amuzament sub lupa saptamina trecuta, se inscriau si cei care nu pacatuiau musai cu "parte barbateasca", ci cu soata din dotare, insa incalcind regulile, ca sa spun asa: "Cela ce sa va impreuna cu singura muiarea sa intr-alt chip, iara nu cumu-i obiceaiul muerilor, raspunsu lui iaste de isprava sa-i faca moarte si nu-i va folosi de-are cit suvai, de vreme ce iaste mai grea aceasta greseala, cind sa impreuna omul prespre fire cu fameaia sa decit cu streina". Desi dezaprob hotarit astfel de practici (dupa modestele-mi, ca si nule, putirinte), nu ma pot abtine sa ma intreb cu ce i-o fi deranjind pe oficialii divanului de atunci obiceiurile intime ale "casasilor". Si, mai mult decit atit, de unde or fi putut ei afla astfel de fapte nu de lauda si, nu mai putin, cu ce ar fi putut proba cutare marturie a, sa acceptam, abuzatei consoarte? Nu incerc sa dau un raspuns… Dar nici nu pot sa nu observ ca in zilele noastre s-a umplut net-ul de astfel de ispravi, filmate, regizate si vindute cu succes, ca, iata, cu greu mai poti (vorba lui Umberto Eco!) consulta un film tematic cinstit, care sa-ti mai permita doritul catharsis (care, amintesc cinefililor specializati, inseamna identificarea cu personajele). Rog a nu se ceti in afirmatia mai sus comisa cine stie ce iz melancolic. Ce nu face omul de dragul jocului textual? Dar iata, era preferabil adulterul, cu mai multe implicatii in ordin social, decit tradarea firii, in stricta intimitate. Ceea ce ne spune multe despre moralitatea apuselor vremi.
In ceea ce le priveste pe domnite, rigoarea legii nu le ierta nici pe cuviosiile lor, de-ar fi cazut in patima de care ne ocupam, in lipsa de alte subiecte mai academice, aici. Evident, tot cu nuantarile de rigoare: "Orcare muiere va mestersugui de va mearge la alta muiare ca un barbat cu cinii (instrument, unealta – n.m.) ca acelea cum am scris mai sus, si frecindu-sa eale acolo, de va arunca saminta una la alalta, ce sa dzice de vor face acel lucru desavirsit sa se stimpere de pofta, atunce pre amindoua sa le omoara; iara de nu vor face lucrul deplin, sa vor certa mai iusor dupa voia giudetului". Aha! Deci condamnata era mai ales folosirea, in scopuri terapeutice, a cutarui melesteu au facalet, ca de alte "cinii" mai specializate, eventual cu baterii, nu cred sa fi beneficiat cuconetul neglijat de atunci. Intre timp ne-am mai emancipat, deh! Ceea ce ma amuza, insa, teribil in aceasta prevedere scrupuloasa este ca, pentru a acorda si femeii aceleasi drepturi, aceleasi indulgente precum echivalentilor lor mai epilati, pravila cauta sa pedepseasca exemplar nu neaparat depravarea in sine, cit implinirea ei pina la capat. Teama mi-e insa ca in cazul efeminatilor cu dureri de sale e mai lesne a cerceta acest lucru, caci "saminta" femeiasca aduce mai curind a lacrima decit a smirca (si nu intentionez sa devin liric aici). Si, ca sa-mi duc gindul pina la capat: subordonata "de va arunca saminta una la alalta" mie imi inspira o imagine mai curind comica decit lubrica, nicidecum afrodisiaca – un soi de ping-pong seminal, greu de imaginat si inca mai dificil, cred (nu poci ca sa bag mina in foc), de pus in practica. Ceea ce-mi aminteste de unele desene animate interzise minorilor, de prost gust.
Sa se observe ca anemicele mele consideratii sint de ordin stilistic, semantic cel mult, iar nu de alta natura, in care imi declin, din pacate, priceperea.
In final, o marturisire de post: probabil ca si prezentul articol va fi unul din pacatele pe care am a le marturisi la spovedanie anul acesta.