Amintiri din epoca de aur

Partea a doua a Amintirilor din epoca de aur a fost lansata pe 1 noiembrie la Iasi concomitent cu restul tarii. Pentru cine nu a vazut primul episod, colectia de scurt metraje poate functiona si separat, deschizind curiozitatea fata de povestile cu inspectii, activisti si politisti proiectate in urma cu o luna.

M-as fi asteptat ca partea a doua sa continue exploatarea anomaliilor politico-ideologice pentru potentialul de umor recunoscut acum, la distanta de 20 de ani. Nu este asa. Amintirile secunde se apleaca asupra dragostei in epoca de aur, un  subiect mai cald, in care umorul dulce-amar e echilibrat de amorul platonic intre inimi comuniste. Alaturi de tinerii indragostiti in cautare de tabere si vhs-uri, Cristian Mungiu aseaza Legenda soferului de gaini, completind seria cu un scurt-metraj mai vechi, reintegrat in amintiri cu un bonus interesant in ce priveste evolutia creativa a scenaristului-regizor. Identificata de spectatorii perspicace ca facind tranzitia spre o epoca ne- sau neo-comunista marcata de cutia alb-galbuie a deja miticei margarine Rama, Legenda a treia a curcanului zburator continua subtilul joc mnemotehnic propus pe parcursul celor doua serii de scurt-metraje: identificati obiectul comunist! Strabatind traseul in sens invers, de la pet-urile de plastic imprastiate in casa curcanului zburator la sticlele si borcanele primei legende din partea a doua a amintirilor, spectatorul parcurge efectiv un timp al memoriei obiectelor, accesibil direct celor care l-au trait si explicat prin poveste copiilor.

O functie esentiala a cinema-ului, memoria timpului subiectiv si-a mai pierdut din atractivitate in epoca accesului nelimitat la informatie. Rezistenta pe care memoria o opunea in trecut dorintei prezente de auto-definire prin reactie a slabit in fata asaltului informational. Disponibila prin refresh, informatia cere reactie permanenta,  prezentul redefinit instantaneu ca prezent continuu aruncind amintirea in bratele masinariilor. Pe linga fisierele cu poze de acum doi ani, modelul de  laptop de acum doi ani care le pastreaza pe hard-ul sau induiosator de mic este in sine un repozitor al memoriei. Un film despre, sa zicem, epoca de acum doi ani ar fi la fel de actual ca Amintirile despre sticlele si borcanele din urma cu 20, insa anvergura relevantei sale s-ar intinde doar pe vreo sase luni, durata medie de actualitate a unui model de laptop. Cu atitea procesoare zbirniind sa ordoneze alfabetic fisiere de amintiri/uitari/re-amintiri, demersul lui Cristian Mungiu avea de surmontat prejudecata memoriei indepartate, nefolositoare, stirpite de emotia care transforma amintirea personala in memorie colectiva.

Pentru acest public, imun la itele nostalgiei, filmul trebuie sa functioneze ca film, trebuie sa fie, anume, bun. Inclusa in partea a doua a seriei, Legenda soferului de gaini  reuseste sa contureze un anumit tip de dragoste, specific acelei perioade atit de diferite de cea pe care o traim: dupa cum am simtit in filme ca In the mood for love, iubirea se transmite cu atit mai profund cu cit personajele sint impiedicate sa o arate. Infrinata la Wong-Kar-Way de purismul societatii hong-kong-eze a anilor 50, dragostea comunista are de depasit, pe linga legaturile casniciei, lipsurile materiale in care economia personalizata pina la troc apropia relatiile umane intr-o interdependenta cu mare potential emotional. Mungiu isi incadreaza povestea in vecinatatea Pastelor, folosind pretextul sarbatorii nu in sens religios, ci ca un catalizator al contributiei pe care personajele sale o pot aduce din spatele vietilor inregimentate.

Vlad Ivanov este Grigore, sofer de camion cu indatorirea de a conduce gainile unui gostat de provincie catre Constanta, la export. Cautind sa defineasca lipsurile personajelor, filmul descrie dedesubturile sistemului comunist al gostatului, care, pe linga productia pentru export, isi transforma angajatii in beneficiari directi (acestia primeau inainte de Paste cite doua cofraje de oua) si gestionari ai unui apreciabil potential de comert pe sub mina. In calatoria sa catre portul Costanta, Grigore trebuie sa treaca muntii (caci patria noastra are si munte si mare), iar imageria dramatica si romantica a Carpatilor isi concentreaza forta expresiva in popasul Tohani, la cabana frumoasei hangite Camelia (Tania Popa).

Pe linga apelul la nostalgia indeletnicirilor in comunism, scenariul lui Mungiu recupereaza si un univers romanesc familiar mai degraba din naratiunile traditionale. Ocupat in anii recenti de patologia civilizatiei la bloc, imaginarul cinematografic romanesc surprinde aici prin pitorescul soselelor serpuitoare in munti catre cabane intime, aflate mai des in filme din perioada comunista. (Printre colinele verzi al lui Nicolae Breban e primul care sare in minte, apropiat si ca valoare, si ca atmosfera). Ce se intimpla in cabana trebuie vazut la cinematograf; e destul de spus ca e inventiv, emotionant, amuzant si dramatic, descoperind in Mungiu acelasi scriitor talentat si regizor stapin pe care l-am cunoscut odata cu 4, 3, 2.    

Partea a doua din Amintiri in epoca de aur are avantajul suprem al calitatii artistice, fiind in acelasti timp un film cu priza la public, pentru care publicitatea nu suna gaunos.