Anevoiosul drum spre o noua mentalitate

La sfirsitul articolului "Psihologul de familie – intre moft si necesitate", publicat cu citeva luni in urma in paginile Ziarului de Iasi, semnalam, printre altele, faptul ca, la initiativa d-nei conf. dr. Mariana Caluschi, sefa Catedrei de Psihologie a Universitatii "Petre Andrei din Iasi", membru al Colegiului National de Psihologie, si a altor cadre didactice de la aceeasi institutie, precum si a unor personalitati in domeniu, urma sa fie constituita Asociatia Psihologilor de Familie din Romania. Intre timp, demersurile se pare ca au cunoscut o evolutie pozitiva. Am considerat initiativa salutara, aceasta fiindca, spre deosebire de Occident, unde familia beneficiaza din partea statului si a societatii de un sprijin bine articulat la nivel institutional, in Romania, ca mai pretutindeni in tarile fostului lagar socialist, aceasta celula primara a societatii, familia, a fost lasata in degringolada, facind cu greu fata "libertatilor" si legilor necontrolate ale economiei de piata care au transformat societatea noastra intr-un adevarat infern. Speram ca aceasta asociatie, intrindu-si in drepturi, va promova statutul de "psiholog de familie" ca pe o profesie (aidoma medicului de familie), fapt care ar putea determina, in timp, o normalizare si o insanatosire a climatului social (poate si politic) in care ne-a fost dat sa traim. Cred ca, in toata aceasta perioada, trebuie sa acordam atentie nu numai asigurarii bunastarii populatiei, ci si confortului psihic necesar unei natiuni care, din pricina vicisitudinlor istoriei, a fost si este nevoita sa treaca prin incercari extreme.
Dar sa ne intoarcem la subiect. Ce s-a intimplat cu familia, ca institutie, in toata aceasta perioada a tranzitiei? Dupa cum se stie, istoricii si sociologii au atras de multe ori atentia ca societatea umana nu tinde numai spre o uniformizare si o aplatizare, ci acumuleaza in interiorul ei tensiuni negative, frustrari si nemultumiri ce ar putea conduce, in cele din urma, la un dezechilibru general. Revolutia industriala si post-industriala (nu e cazul sa vorbim despre acest subiect in Romania) au imprimat un dinamism exacerbat al vietii sociale, facind adaptarea din ce in ce mai dificila. Daca Occidentul, in toata aceasta perioada, si-a asigurat supape de protectie menite sa atenueze efectul acestor schimbari radicale produse pe plan economic si social, in tarile din Est, unde transformarile au fost (si sint) mult mai radicale, omul a fost lasat la voia hazardului. Sa luam in calcul numai un singur aspect: munca in strainatate.
Dupa caderea Cortinei de Fier, romanii, ca mai toti esticii, au avut posibilitatea sa calatoreasca peste granita, sa lucreze in strainatate si sa cistige mai mult. Crahul industrial intern, somajul in masa si posibilitatea cresterii nesperate a veniturilor au impins populatia la un adevarat exod, care a creat probleme macro si microsociale. Familii intregi au fost dezmembrate. Copii abandonati de parinti in grija bunicilor, a rudelor apropiate, a vecinilor sau a cunoscutilor… Statisticile, dar si stirile din ce in ce mai senzationale care umplu paginile cotidienelor si sporesc rating-ul posturilor noastre de televiziune vorbesc de la sine despre costurile acestui fenomen. Numarul delincventilor a crescut ingrijorator. Infractionalitatea juvenila a atins cote neobisnuite. Numarul elevilor care abandoneaza scoala devine tot mai mare din an in an. Agresivitatea adolescentilor si tinerilor s-a transformat intr-un fapt banal. Scolile au devenit, multe dintre ele, un loc de desfacere pentru sex-shop-uri, droguri etc. Profesorii sint uneori agresati de chiar proprii lor elevi. O amploare la fel de ingrijoratoare a luat-o si numarul cazurilor de suicid, atit in rindul adultilor, al batrinilor, cit si al copiilor. Pornind de la aceste statistici, putem trage concluzia ca traim intr-o societate bolnava, aflata intr-o profunda criza. (Criza care este vizibila si la nivelul cel mai inalt, cel al politicii statului!) Infractionalitatea, ca si abuzurile sexuale (violurile, hartuirea sexuala a angajatelor de catre patroni etc.), consumul de droguri  sau violenta domestica  au afectat atit mediul urban, cit si cel rural, care s-au degradat din ce in ce mai mult in toti acesti ani. Populatia a facut eforturi enorme pentru a tine pasul cu schimbarile. Acumularea capitalului si lupta pentru supravietuire au avut si mai au inca in Romania un pret greu: instrainarea. Bruma de prosperitate pe care a cunoscut-o in ultima perioada Romania si mult trimbitata crestere economica nu se datoreaza nicidecum unei bune administrari, ci acumularilor pe care acesti transfugi l-au facut cu pretul linistii lor interioare pe parcursul a 17 ani de privatiuni de tot felul pentru a putea supravietui.
Vilele ridicate ca ciupercile de-a lungul si de-a latul minunatei noastre patrii nu pot acoperi decit o parte din fisurile care s-au cascat in destinele oamenilor. Societatea de tranzitie a stimulat imbogatirea incandescenta a unora si pauperizarea celor multi. A avut loc dupa Revolutie o "impartire" a avutiei nationale. Dupa cum era de asteptat, impartirea s-a transformat intr-un jaf nemaiintilnit in istorie. Urmarile lui se vor perpetua de-a lungul citorva generatii.
Acum, pe buna dreptate, ne vom intreba: ce rol ar avea de jucat psihologul de familie in tot acest context?
In primul rind, el ar cunoaste o mare parte din problemele  cu care se confrunta individul si familia. Prin tehnici si metode specializate, ar putea ajuta individul sa depaseasca criza pe care o traverseaza pe moment sau sa gaseasca o solutie pentru a iesi din impas. Odata institutionalizat, din ce in ce mai multi oameni ar putea apela la serviciile lui.
Ce se intimpla in prezent? Daca am face un sondaj, am observa ca psihologul e inca asimilat, din nefericire,  cu, citez,  "medicul pentru nebuni" sau cu "astrologul care scrie zodiacul in ziar". (Recent, am auzit pe cineva spunind ca psihologul este "hipnotizatorul care te face sa ghicesti, prin transa provocata, scorul meciurilor echipei nationale"…) Multi nici nu stiu cu ce se ocupa acesta. Pentru ei, psihologul este o enigma. Ca atitudine, nu sintem inca departe de perioada comunista, in care psihologii erau inlaturati din functii pe motiv ca "oamenii muncii" nu au complexe, nici frustrari, nici probleme de familie… Nu ne-am indepartat inca prea mult de perioada in care activitatea de cercetare a unor psihologi de prestigiu a fost considerata periculoasa, drept care unii dintre ei au fost maziliti si trimisi la "munca de jos" (cazul prof. dr. Ion Minzat, astazi presedinte al Asociatiei de Psihologie Transpersonala, cu lucrari publicate in SUA, e edificator in acest sens.). Nu e de mirare, deci, ca, in Romania, lumea, aflata inca sub puterea unor vechi deprinderi, calca rar pragul cabinetelor de psihologie. La noi, oamenii sint obisnuiti sa-si rezolve problemele de ordin intim, familial, "spovedindu-se" la intimplare, cerind sfatul vecinilor, pendulind intre circiuma, biserica si "vrajitorie". Multi din cei care ar dori sa ajunga la cabinet se opresc undeva la jumatatea drumului. In tarile occidentale, serviciile psihologului sint la indemina oricui. Oare nu e cazul sa ne insusim si noi, la nivel institutional, o noua mentalitate?