Anul muzical 1976

Continuind rasfoirea istoriei muzicii romanesti din zece in zece ani, ajungem azi la anul cu numarul cinci din cei optsprezece, cit s-a intins epoca inceputa la 6 iulie 1971.
Titlul cuvintarii-fluviu tinuta in acea zi de Ceausescu – „Pentru imbunatatirea activitatii politice si ideologice de educare marxist-leninista”, zonele care au inspirat „tezele din iulie”, „revolutia culturala” (China si Coreea de Nord) au clarificat rapid cursul evolutiei vietii spirituale romanesti. A reaparut limbajul de lemn cunoscut inca din 1945. „De pe pozitiile socialismului, literatura si arta sint chemate sa biciuiasca tot ceea ce se opune socialismului”, decreta, in spiritul indicatiilor venite de la cel mai inalt nivel, Dumitru Popescu, presedintele Comitetului pentru cultura si educatie socialista. Personaj cu functie importanta, Popescu isi utiliza inclinatiile literare (s-a manifestat si ca romancier) imbracind „pumnul si palma” cu putere ideologica in manusa catifelata a metaforei: „De ce nu se impune in avangarda arta care dezvaluie nasterea lumii noi, dominate si de durerile facerii, dar si de marea, sfinta emulatie a zamislirii? Este oare mai pasionant apusul plumburiu de iarna decit rasaritul scinteietor al zilei de primavara?”.
Frazeologia zornaitoare a reinceput atunci, in 1971, sa se reverse pe toate canalele. Referatul prezentat de Vasile Tomescu in 26 martie la Uniunea Compozitorilor exprima limpede alinierea muzicienilor (asemeni celorlalte bresle artistice din Romania) la orientarea impusa cu nici un an mai inainte: „…in centrul raspunderilor noastre de membri ai unei uniuni de creatie care slujeste patria socialista se afla datoria inscrisa la loc de cinste in documentele de partid, de a imbogati fondul muzicii romanesti de astazi cu lucrari (…) patrunse de eroismul muncii constructive, de spiritul angajant, de vigoarea morala ce caracterizeaza natiunea noastra”…
Ce a insemnat „revolutia culturala”, dincolo de vociferarile ideologice? Organizarea concursului interjudetean de creatie corala „Cintarea Romaniei”, proliferarea masiva a lucrarilor muzicale in aproape toate genurile cu continut si, mai ales, cu titluri angajante, un lung sir de opus-uri de tot felul dedicate lui N. Ceausescu, restringerea drastica a participarii compozitorilor la concursuri si festivaluri internationale, impiedicarea schimburilor intre Uniune si institutiile similare din alte tari, curajul unor persoane incompetente de a sfatui compozitorii ce si cum sa scrie. De altfel, unii stiau foarte bine ce aveau de facut – Doru Popovici, de pilda, publica in revista „Muzica” din iulie 1976 articolul „Ce inseamna sa fii muzicant comunist”.
In acel an, presedintele Uniunii Compozitorilor si muzicologilor, Ion Dumitrescu, si-a „semnat” actul care l-a adus in dizgratia evidenta a oficialitatilor, gestul sau admirabil dind friu liber definitiv aversiunii sotilor conducatori fata de profesionisti. Totul a pornit de la festivalul de muzica usoara de la Mamaia. Temistocle Popa intentiona sa inscrie in concurs un cintec dedicat Elenei Ceausescu. Fidel, chiar si in climatul ideologic de atunci, criteriilor valorice, Ion Dumitrescu s-a manifestat fatis impotriva acceptarii acelui cintec. Insistentele autorului, sfaturile unora cu functii de raspundere in Radioteleviziune, si nu numai acolo, au ramas fara rezultat – presedintele Dumitrescu a avut cistig de cauza. Ultima data! Peste mai putin de un an, avea sa fie scos din functie in mod brutal, fara nici cel mai mic semn de recunostinta oficiala pentru meritele pe care le-a avut timp de aproape un sfert de veac in organizarea vietii muzicale romanesti. A fost, un an, profesorul nostru de armonie la Conservatorul din Bucuresti. I-am citit durerea pe chip, in februarie 1977, cind si-a tinut cursul. Nu cred ca a fost durerea pierderii functiei, ci ofensa adusa de partid, dupa atita munca, daruire si efort!
Tot in 1976, acelasi Dumitru Popescu a contribuit la distrugerea Concursului din cadrul Festivalului international „George Enescu”. Era cea mai importanta, mai prestigioasa forma de sustinere a tinerilor muzicieni care interpretau creatii romanesti, un prilej de promovare pe plan international. Nu s-a mai aprobat comitetul de organizare al Festivalului (in care, in mod normal, trebuiau sa activeze Ion Dumitrescu, compozitori si muzicologi de solida reputatie), s-a renuntat la Simpozionul international, redus doar la o manifestare interna, in cadrul Centrului de studii enesciene, nu s-a mai platit cotizatia in valuta la Federatia internationala a concursurilor muzicale.
In decembrie 1976 s-a discutat organizarea „festivalului muncii si creatiei artistice de masa «Cintarea Romaniei»”. Cum partidul comunist urmarea tenace deprofesionalizarea artei, Ion Dumitrescu a atras atentia participantilor la sedinta Comitetului Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din 22 decembrie ca „muzicienii profesionisti (…) trebuie sa fie adevarati indrumatori ai miscarii artistice de amatori, ei raminind factorul de competenta in acest act de cultura care este festivalul «Cintarea Romaniei»”. Ca o dovada a adversitatii oficialitatilor fata de activitatile Uniunii – Cercul de studii afiliat Uniunii si Conservatorului, in care urmau sa lucreze Ovidiu Varga, Aurel Stroe si Anatol Vieru, nu a functionat. Se urmarea implicarea muzicologilor care tocmai absolvisera studiile superioare, dar acordarea repartitiilor la mare distanta de centrele muzicale, in scoli unde predau materii pentru care nu erau pregatiti, au fost conditii „prielnice” pentru ca si aceasta exercitare a profesionalismului sa fie zadarnicita.
Intr-un an tot mai grav marcat de abuzuri, restrictii si desfiintari, au fost editate, totusi, volume importante de istorie, teorie si publicistica muzicala – volume care fac cinste autorilor ce s-au straduit sa reactioneze normal, profesionist, sub presiunea unui mediu din ce in ce mai ostil.
La baza acestei serii de articole despre fenomenul muzical romanesc din secolul XX, se afla cercetarea lui Octavian Lazar Cosma, presedintele Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania, publicata in volumul „Universul Muzicii Romanesti”, Editura Muzicala, 1995.