Apusul bunului gust?

Nu stiu cine discuta strategii, nici cine ia decizii atat de radicale. Iar arhitectii se ascund, probabil, prin birouri. Ma inspaimanta insa lipsa bunului gust si, pe alocuri, a bunului simt. Sunt convins ca Iasul merita cu totul altceva. 

Spre sfarsitul saptamanii trecute, la invitatia unui vechi prieten filosof (Dan Eugen Ratiu, de la Universitatea „Babes-Bolyai" din  Cluj), am participat la o conferinta de Estetica si teorii ale artelor. Discutiile celor prezenti, profesori romani si americani, s-au circumscris unei teme de reala actualitate; poate fi „experienta ordinara", de zi cu zi, obiect de interes estetic? Este indrituita o „estetica a vietii cotidiene"? In ce fel ar raspunde aceasta nevoilor concrete ale fiecaruia sau ale comunitatii in genere.

Anumite observatii preliminare se impun cu necesitate. Mai intai, prolifereaza astazi specializari „estetice" fara vreo legatura cu disciplina care i-a mobilizat atatea secole pe artisti, literati si filosofi. Estetica plastica sau chirurgicala, cea dentara, esteticile jardiniere, ale modei, ale mediului inconjurator, cele gastronomice si somatice (relative la corp si ingrijirea acestuia) sunt doar cateva din noile refugii ale „frumosului", dislocat voluntar spre zone exterioare artei propriu-zise. Modelarea propriului trup, designul ambiental, arhitectura locuintei, rafinamentul culinar, asorteul vestimentar, reconditionarea si upgradarea imaginii publice fac parte din acele preocupari curente nerevendicate inca de o estetica anume. In atari imprejurari, experientele estetice obisnuite par cu totul dezlegate de teorii si concepte menite a le justifica.

Exista, de buna seama, un „instinct" al frumosului degajat de orice scrupul livresc; admiri splendoarea unui peisaj fara a te fi scufundat in abisul unor lecturi prealabile, care sa-ti explice in detaliu mecanismul seductiei spontane. Poti, la fel de bine, elogia virtutile frumosului fara sa-l cultivi personal si chiar fara sa-l poti recunoaste cu propriii ochi. Cati nu vorbesc magistral despre arta fara sa fi vazut in viata lor o singura expozitie sau un singur tablou? Participarea la cotidian nu pune insa „probleme"; ea este nemijlocita, sinestezica; ne angajeaza mai intai cu simturile si abia apoi cu eventualul bagaj bibliofil.

Simturile insa nu ne sunt solicitate in egala masura. Considerate indeobste superficiale si distante, vazul si auzul par a fi cele mai solicitate. Artele vizuale, artele spectacolului, muzica le exploateaza la maximum. Simturile olfactiv, tactil si gustativ ne plaseaza mai aproape de „miezul" cotidianului. Aroma cafelei de dimineata, ingrijitul florilor, gradinaritul, ritualul degustarii unui vin de soi, politetea netrucata, plimbarea in parc sau pe strada pot deveni experientele estetice de zi cu zi, adesea nepretuite asa cum se cuvine. Sa mai amintesc de existenta unui al saselea simt – „bunul simt" , reclamat doar atunci cand ceilalti ne agaseaza?

Cum ar trebui vazuta o „estetica a vietii cotidiene"? Drept un inventar de norme si exigente impuse obligatoriu? Sau in felul unui „cod al bunelor maniere" din care sa se inspire fiecare? Am propus la intalnirea clujeana sa admitem, pe langa intelesul „tare", specializat, al esteticii (de teorie a sensibilitatii relative la frumos) si un sens slab, nespecializat, de propedeutica la „bunul gust" si „bunul simt", dobandite, deopotriva, prin educatie si experienta. Am castiga oare prea putin mizand, zi de zi, pe cartile rare ale discernamantului, rafinamentului, generozitatii si respectului? Sunt acestea facultative si dispensabile?

x

Nu as fi adus in atentie un atare subiect daca n-ar avea intalnire cu un lucru care ne priveste. O spun cu tot regretul; Iasul este un oras uratit  si ma tem ca nu putem spera la o grabnica „schimbare la fata". Bunul gust pare concediat definitiv din calculele edililor, fiind sufocat de entuziasmul fals-ziditor al celor pusi tocmai sa-l slujeasca. Ca se desfunda strazi, inteleg; nu le poti asfalta altfel. Dar ca se taie din copacii seculari, nu. Priviti teii din Copou… Cei ramasi in picioare dupa asediul gigeilor cu drujba arata ca dupa un bombardament atomic. Au ramas doar trunchiurile groase, fara frunze. La anul, vor fi excavati si inlocuiti cu altii mai tineri. Din fata Parcului au disparut doi arbori. Au aparut, in schimb,  vase cu flori asezate deasupra radacinilor pastrate decorativ. Nu se vedea, pesemne, placuta care interzice accesul cainilor si bicicletelor. S-au taiat copaci de pe strazile centrale si chiar de sub geamurile Primariei. Degeaba au crescut sute de ani; fanteziile buldozeristilor au avut intaietate. Ca se usuca, inteleg. Insa de ce doar la Iasi, nu si in alte locuri? Ma sperie gandul ca un parc precum cel din fata Teatrului National ar putea ajunge parcare…

Nu am vazut in niciun alt oras autohton interventii mai barbare asupra mediului (vezi masacrul de la Ciric in numele unei ridicole telegondole) si nici desfasurare mai haotica de forte. O alee pietonala se amenajeaza sub ochii nostri in chiar locul cel mai neprielnic, central, printre blocuri, si nu acolo unde arhitectura de factura clasica ar ingadui-o (pe axa Lapusneanu – Cuza Voda). Va puteti convinge asupra inadecvarii plimbandu-va prin centrele vechi ale Bucurestiului, Clujului ori Sibiului.

Nu stiu cine discuta strategii, nici cine ia decizii atat de radicale. Iar arhitectii se ascund, probabil, prin birouri. Ma inspaimanta insa lipsa bunului gust si, pe alocuri, a bunului simt. Sunt convins ca Iasul merita cu totul altceva.