Atemporal, dogmatic si beligerant…

Misa aparuse in satul socrilor mei cam odata cu Gorbaciov. Asta pe micul ecran, evident (pentru ca la propriu, e-he, ce mai drum s-ar fi croit printre dealuri si cu ce dale s-ar fi sulemenit huditele!), celalalt, de, in trup (putin) si haine spalacite, cu o cravata legata laliu la gitul subtiratic. N-ai fi dat o para chioara pe el, atit parea de oarecare. Dupa prima adunare de partid insa lumea a prins un fel de frica greu de explicat in termeni rationali: decit sa dea ochii cu proaspatul secretar de partid, mai bine cotea sau facea cale intoarsa. Nici cotoii intunecati nu produceau un asemenea efect! Intr-un tirziu, intrigat de-a binelea, mi-am facut treaba si i-am pasit pragul. Domn’e, te umfla risul sa-l vezi tronind in chip de movilita la o masa cit toate zilele, cu portretul urias al parintelui popoarelor  proptit pe tidva-i marunta. Dar a fost suficient sa deschida gura ca impresia s-a reconfigurat instantaneu. Vorbind, secretarul nu mai era o gramajoara de oase acoperite de o piele serafica, ci o instanta sinistra. Mult timp n-am inteles de unde vine senzatia asta (si ea facea oroarea localnicilor): din caracterul impersonal al discursului, ca sa ma exprim academic. Misa, altfel zis, vorbea cu gura rapoartelor lui Brejnev, era o pilnie ambulanta. Vorbea la adunarile de partid, la sedintele cirmuirii, in cimp, la plenarele comitetului raional de partid, pe strada, la magazin – oriunde! Si era de o energie inepuizabila, obstinat, surd la orice argument. Un posedat de partid! Nu te puteai pune in poara cu unul ca el: era incomparabil mai ieftin sa tai poala…

Misa, cu alte cuvinte, era un dogmatic complet lipsit de humor, de o platitudine desavirsita, rigid pina-n pinzele albe, un inclement fanatizat. Iar disproportia dintre propozitiile solemne, rodate in laboratoarele propagandei, si figura lui parelnica accentua senzatia de teroare. Un personaj kafkian, ce mai!…

*

Cit sa fi trecut de atunci? Am sentimentul ca o viata intreaga. Gorbaciov a intrat in istorie, podurile de flori la fel. Limba, alfabet, Snegur, Lucinschi, Voronin… Cupoane, bonuri patrimoniale, privatizari intr-o veselie… Frontul Popular, Piata Marii Adunari Nationale, discursuri incendiare, lume care isi toca ultimele economii, transmitindu-le din mina in mina, prin multime, lui Rosca, la tribuna, pentru cauza… Grigore Vieru, Ion Hadarca (fostul secretar de partid al Uniunii Scriitorilor, autorul Bacilor mieilor chirilici, iar actualmente anticomunist vituperant), Leonida Lari – la microfoane, electrizind multimea… Un colaj aiuritor, care ne-a confiscat biografiile si ne-a sleit veleatul…

Nu mi-am dat seama decit abia nu demult, cind l-am reintilnit, ca Misa disparuse estimp ca  inghitit. Altii din tagma sa au facut in toti acesti ani figuratie prin varii consilii, pe liste de partid, au incropit averi, s-au dat in stamba. Si-au pastrat adica vizibilitatea. Misa e, probabil, singurul dintre fostii nomenclaturisti ai PCUS care s-a bajenit in Occident dupa rost si chiverniseala. Ni l-am putea imagina, la rigoare, pe fostul secretar de partid – groaza babelor si a colhoznicilor mai dedati cu paharelul (pentru in vremea aceea declarase Gorby razboi alcoolicilor sovietici) – cum spala vesela sau da cu matura prin cutare bodega de la Roma sau Torino; cum face pe baiatul de casa ori gradinareste in gospodaria capitalistului putrefact si, mde, muribund…

*

Zece ani batuti pe muchie, printre straini, intr-o realitate complet diferita de cea pe care ai lasat-o acasa… Unora le sint de-ajuns citeva zile ca sa se preschimbe (mimetismul fiind o forma de adaptare si o solutie de supravietuire, cind nu reprezinta o insuficienta de caracter). Misa e dintr-un aluat dogmatic rar si, pe cit se vede, indestructibil: mi-a recitat batos aceleasi precepte, in cascade, beligerant, sorbind cu zgomot, muncitoreste, din halba de Stella Artois, pe terasa bintuita de afise electorale…

Specie teribila! Trupul lor traieste in istorie, e perisabil ca si ale noastre. Mintea insa le e ferecata ermetic in cavitatea unui concept, flotind peste realitate, in cerurile halucinatiei. Biologicul lor, citeodata bicisnic si umil, inchide o entitate atemporala. Istoria nu le poate nici macar vorbi. Ei, in schimb – vezi secolul trecut -, se cred sincer chemati sa-i ocirmuiasca ecorseul…