Avem nevoie de „arafati”

Urmarind informatiile despre protestele din Bucuresti, printre altele, un lucru mi-a atras atentia: niste declaratii ale unei asociatii a suporterilor de fotbal prin care indeamna oamenii sa iasa la demonstratie. Desigur, fiecare e liber sa iasa in strada. Spun acest lucru elementar fiindca am vazut pe diverse forumuri destule comentarii, in care nostalgicii cer, pe fata sau mai voalat, interzicerea protestelor: sa-i duca la „cremenal", sa vina aia cu bulanul si…

Domnilor, sa ne intelegem. Sintem intr-o democratie. Strimba, schioapa, dar democratie. Observ ca inca multi nu au exercitiul democratiei. Protestul face parte din democratie. Protestul este un manifest impotriva atitudinii politicienilor… Ce vedeti rau in asta? Prin proteste reglam, educam, corijam politicienii. Frica de electorat trebuie sa-i preseze in fiecare zi, daca nu se tem de propria constiinta. Orice abatere trebuie taxata prin proteste. Este pentru prima data cind luam atitudine impotriva abuzurilor, arogantei, badaraniei politicienilor. Tacerea nu face parte din democratie, este apanajul tarilor dictatoriale. Daca o parte a tarii agreeaza atitudinea/actiunile lui Basescu, de exemplu, asta nu inseamna ca restul ar trebui sa se conformeze. Asa ca sa mai invatam. Atitudinea celor din Piata Universitatii poate fi calea catre progres, nu tacerea. Somnul natiunii naste monstri.

Dar ma intorc la ideea mea. Ce cauta suporterii aici? Nu cumva atit doar putem noi sa ne coagulam, doar ca suporterii in jurul fotbalului? Ai senzatia ca tara nu este guvernata. Ai senzatia ca singurul care mai duce la o coeziune de vreun fel e fotbalul. Resimti dureros dezagregarea, disolutia, absenta oricarei strategii a poporului roman pentru poporul roman. Cine sintem? Cine vrem sa fim? Daca iti pui asemenea intrebari, daca te intereseaza ce cerem noi de la noi insine ca neam si ca stat, unde anume avem de gind sa ne pozitionam in matricea natiunilor, din punct de vedere cultural, politic, economic, unde ne vedem peste zece ani si ce intreprindem, concret, pentru asta, ma indoiesc ca vei afla in tara un raspuns. Oamenii nu mai cred, nu mai spera, nu ii mai motiveaza nimic decit interesul propriu, chinurile si frustrarea acumulata, dar zac inerti civic, vociferind inutil in fata televizorului sau pur si simplu epuizati, preferind sa se lase condusi. Direct in stilp sau in sant. Pare ca nu-i mai socheaza nimic, nu-i mai oripileaza nimic, nimic nu li se mai pare strigator la cer.

Romanii sint in criza de lideri… Avem nevoie de lideri adevarati, insa – foarte important – sa fie oameni onesti si responsabili. Romanii au vazut in Arafat un asemenea om si au fost solidari cu el. Daca s-ar prefigura citiva lideri, care sa aiba si sa promoveze astfel de valori, romanii ar vota cu doua miini schimbarea. Deocamdata parca tot mai putini risca sa lase tara unor papagali, care paraziteaza de cind se stiu prin politica, insa nu au facut nimic remarcabil. Absolut nimic nu ramine in urma lor dupa atitia ani de politica. Cind te gindesti, de pilda, la Crin si Ponta iti vine in minte ceva? Orice, in afara de datul din gura?

De opt ani de zile opozitia nu a reusit sa-l clinteasca pe Basescu un milimetru (cu sute de parlamentari, cu antene si moguli media, cu referendum, cu toate partidele coalizate la ultimele alegeri), dar a venit peste noapte cineva, un om care nu are un nume in politica, a spus doua-trei lucruri de bun simt si minunea s-a produs – Basescu a cedat! Doamnelor, domnisoarelor si domnilor, tara este in criza acuta de politicieni, Basescu nu poate fi inlocuit fiindca nu exista inlocuitori. Daca intreg efortul opozitiei nu a reusit sa faca nici cit un individ onest, ce si-a aparat in citeva aparitii publice punctul de vedere, atunci valoarea intregii clase politice romanesti este nula, absolut nula.

Datul jos al lui Basescu din functie este la fel ca atunci cind ai facut pana la roata, iar rezerva e acasa. Poti sa dai roata jos cu ura si sa te uiti la ea (dar parca nu esti mai destept asa) sau poti sa mergi pe geanta pina la prima vulcanizare. Cam acestea par a fi optiunile romanilor in momentul de fata.

Sigur ca am simplificat aici in privinta lui Arafat si cu "Intifada" lui. Lucrurile nu sint nici pe departe atit de inocente. Adrian Nastase vorbea inca de acum doua luni de "alte mijloace" pentru darimarea lui Basescu, Dan Felix Voiculescu a pus si el serios umarul, iar protestele de azi au pornit de la niste manevre (vezi toata chestiunea la Dan Tapalaga pe Hot-News). Cert este insa ca actiunile dorite si manevrate ocult de alde Nastase au luat o alta turnura, iar acum, daca el ar cobori intre protestatari, ar pati chiar mai rau decit "tenorul" Orban.

Ar mai fi multe de spus despre gloata de huligani, care nu este „poporul", cum am citit pe blogul unui intelectual cunoscut, despre oamenii onesti, care au inceput sa se adune la proteste cam de prin ziua a cincea a protestelor, despre necesitatea unor revendicari punctuale, etc. Insa sentimentul dominant este ca traim intr-o tara ca un stadion, a bascaliei eterne, fara solutii, cu slogane de taraba, slinoase, mici, fara anvergura si cu un esichier politic gaunos, obsedat, meschin, maladiv si obscen. Si te apuca o tristete fara margini.