Bonul de ordine

In luna august, se sta la coada la pasapoarte pentru a obtine un bon de ordine pe baza caruia se poate ajunge la functionarul care iti proceseaza datele personale, te pozeaza, iti ia amprentele si te anunta ca poti veni peste doua saptamini sa iti ridici documentul.

In tarile civilizate, obtinerea numarului de ordine pentru accesul la un ghiseu se desfasoara simplu si eficient. In institutia in care cineva are treaba exista automate care elibereaza bonuri. Te opresti in fata aparatului, apesi pe un buton, ti se elibereaza numarul, eventual insotit de ora la care trebuie sa te prezinti, apoi iti vezi de ale tale, pina in momentul in care iti vine rindul sa te prezinti la ghiseul unde ai treaba.

La noi, eliberarea unui bon de ordine functioneaza dupa regula rabdarii nesfirsite. Asa ca la pasapoarte, intre o suta si doua sute de oameni, majoritatea romani care lucreaza in strainatate, isi pun zilnic in valoare strategiile de linistire a nervilor, cu bucuria secreta ca nu sint nevoiti sa faca asa ceva in fiecare zi.

M-am dus la pasapoarte intr-o vineri, pe la sapte dimineata. Programul cu publicul incepea de la 8.30. Nu era prima excursie, mai fusesem deja intr-o expeditie de cercetare si documentare. Cind am sosit acolo, o multime pestrita de peste o suta de oameni fremata in asteptarea momentului cind se deschide ghiseul de la care se elibereaza bonuri de ordine. Unii venisera de la miezul noptii si dormisera in masini sau pe peticele de iarba din preajma cladirii. Altii ajunsesera pe la trei-patru dimineata, aveau ochii osteniti de nesomn si fetele aprinse de incordare. Mame si tati cu sugari in brate se plimbau de colo-colo, jalonind cu prudenta printre miile de mucuri de tigari, peturi si pahare de cafea, in incercarea de a linisti pruncii ametiti si irascibili. Copii care abia invatau sa mearga se opinteau printre chistoace, ridicind din vreme in vreme ochii la adultii care trepidau in asteptarea clipei in care raiul bonurilor va fi la indemina nevoiasilor.

Pentru a evita certurile, oamenii se organizasera cumva. Un tip care parea nascut la coada, cu figura de campion al asteptarii, nota, cu un zimbet inghetat pe buze, ordinea sosirii celorlalti. Era, cred, numarul unu sau doi, pentru ca spunea ca venise "de ieri". Numarul noua il seconda si ii punea la punct pe impertinentii care incercau sa se strecoare printre veteranii care impartisera frateste o noapte de neodihna. Soarele se ridica iute catre crucea boltii ceresti, temperatura incepea sa urce si eu, numarul 123 in caietul atletului, m-am indreptat catre coada cozii linistit ca un maestru zen, in incercarea de a depista cine e 122. Apoi am asteptat, contemplind sufletele care cereau muteste un semn de mintuire de la zeul birocratiei.

Pe la vreo opt, a aparut un tip cu ecuson atirnat de git, care a inceput sa-si dea autoritatea pe fata. Dupa o scurta discutie cu echipa din fruntea cozii, angajatul a masurat, cu o privire calculata, de cioban competent, forfotul gloatei si a inceput sa comunice: "Vreau sa vad un rind ordonat! Ramin numai cei care au platit taxele! Bonurile se elibereaza numai pe baza chitantelor de la CEC!". Unii, mai iuti la minte, au replicat timid: "Pai, ne-am scris in caiet! Totul e in ordine, nu?". "Pe mine nu ma intereseaza caietul, eu vreau sa vad un rind ordonat!", i-a lamurit monseniorul. Dupa ce s-a convins ca exista semnele de disciplina numai de el stiute, stapinul bonurilor de ordine si-a introdus trupul in ghiseul de la care se eliberau numerele si a inceput sa-si faca meseria. Cite cinci, cite cinci, oamenii au pastruns spre ghiseu, in ordinea de pe caiet, pentru a primi bonuri de prezentare la camerele unde se procesau datele personale ale fiecaruia.

Pe la vreo noua, bonurile pentru vineri se terminasera, asa ca a inceput eliberarea bonurilor pentru luni. Din numarul 123 am devenit numarul 64, cu programare luni, la ora noua dimineata. M-am dus cind eram programat, normal. Fireste, bonul nu a avut nici o importanta. Oamenii se asezau la un rind mic si delicat, de mentinere a tonusului, in ordinea cronologica a sosirii. Singura diferenta era ca cei ce intrau si se asezau la coditele din fata camerelor de preluare a datelor, ii priveau cu mila si cu intelegere pe cei ce stateau afara, la coada unduitoare si grasa, care se topea pe masura ce soarele urca pe cer iar stapinul bonurilor impartea, in legea lui, bonurile de acces la alte ghisee.

Ma simt linistit acum. Inca o codisca la ghiseul de eliberare a documentelor si voi avea pasaport electronic. Ca multe alte mii de patiti, sper ca peste cinci ani va exista acolo, in locul stapinului bonurilor, o masina muta, teapana si impersonala, gata sa elibereze bonuri la orice zi din ora si din noapte, care va face doar "click" la comanda pe care i-o da o fiinta umana pentru care viata inseamna mai mult decit statul la coada pentru un bon de ordine. Vii, iei bonul si pleci. Simplu si eficient.

La noi, nu gradina Carpatilor, ci statul la coada este adevaratul brand de tara. Stam la coada tot timpul. Stam la coada cind ne schimbam actele, cind ne platim impozitele sau cind ne ducem la doctor. Stam la coada in trafic, la magazin, la cinema si in multe alte momente esentiale ale vietii noastre sociale. Statul la coada este sport national iar performantele la care ajungem uneori sint demne de o competitie olimpica.