Brain delicious

Saptamina trecuta am avut bucuria de a lua parte la o aniversare eleganta si vesela, prilej cu care prietenii s-au distrat de minune pe seama "traducerilor" care figurau in meniul restaurantului ales pentru sarbatorirea evenimentului. Nu este nici prima, nici ultima oara cind citirea unui meniu se dovedeste mai nostima decit o comedie muta. In general, pretuiesc cunostintele si constiinta lingvistica de care dau dovada lucratorii cu farfuria si stergarul. Prin natura meseriei si a deprinderilor, acesti oameni afla situatii, povesti si scenarii pe care le dau mai departe, eventual dupa ce le imbraca in alta haina ideatica si/ sau lingvistica. Se vede, insa, ca, uneori, trecerea de la limba-mama la limba internationala a altora este la fel de imprevizibila ca analizele politice de la televiziunile mogulilor.

In teorie, fratele marelui explorator al Americilor, Alexander von Humboldt, avea dreptate sa afirme ca invatarea unei limbi straine ar trebui sa insemne dobindirea unei noi perspective in viziunea asupra lumii. In practica, lipsa de perspectiva este tulburatoare, inspaimintatoare chiar, pentru alter-ul ce doreste numaidecit sa inteleaga si sa fie inteles, imboldit fiind de presiunea terifianta a glandelor care-i comanda sa imbuce pentru a-si potoli foamea.

Daca luam seama la meniurile care circula prin restaurantele patriei, aflam ca traducerea denumirilor de bucate si bauturi echivaleaza pe alocuri cu tradarea de neam si tara. Nu se poate explica in alt chip de ce nu prea exista meniuri traduse intr-o limba de circulatie internationala sau, daca exista, de ce este schingiuita biata limba internationala pentru a corespunde sinergiei vorbitorului ancorat in meandrele concrete ale limbii materne.

Prima carte de bucate romaneasca, publicata in veacul al XVIII-lea la Iasi, semnala cosmopolitismul, rafinamentul si deschiderea spre nou a orasenilor deprinsi cu fineturi italienesti, nemtesti si frantuzesti, dar meniurile din secolul nostru sugereaza dorinta apriga de intoarcere la virtutile ancestrale ale fondatorilor etnogenezei, sintetizate in termeni ca mamaliga, varza, brinza si altele asemenea. Sa fim mai clari. Traim in lumea lui Jamie Oliver si a pasticeriilor italienesti. Gelateriile, saormariile si hot-dogariile ne agreseaza de la orice colt de strada. Mincarurile chinezesti, indiene ori mexicane vin la usa casei prin curier. Bucatele grecesti ori turcesti sint ca si ale noastre iar pe vecinii dinspre Est aproape ca nici nu-i mai bagam in seama.

Daca am da dovada de patriotism, am traduce, pentru straini, toate amestecurile papilare si olfactive "traditionale": omleta taraneasca, traistuta bucatarului, tochitura cu brinza de burduf, ochiuri aratoase si mamaliguta aburinda, bulzul ciobanesc, sarmalele si musacaua. Unele dintre bucate nu-s chiar romanesti, dar asta-i o alta discutie. Sa revenim la traducerile care zguduie constiinta receptorului venit din cealalta Europa, adica din Europa in care meniurile cuprind descrieri in mai multe limbi. De ii trece prin cap vreunui strain vorbitor de limba engleza sa mearga neinsotit la un restaurant croit dupa chipul si asemanarea celui in care au fost prietenii subsemnatului, curajosul venetic va avea, de buna seama, dificultati de rationament si de viziune asupra lumii in momentul in care va citi ce i se ofera de mincare. Iata, de exemplu, versiunea in ospatareza (engleza nu era in nici un caz) a "omletei taranesti": "baked omlete peasant", adica "taran in/cu omleta coapta" sau, pourquoi pas?, "taran copt in omleta". "Traistuta bucatarului", o mincare delicioasa, ii imbie pe straini sub forma "chef purses", nici mai mult nici mai putin decit "posete de maestru bucatar". Mult, foarte mult mi-a placut traducerea pentru "bulz ciobanesc": "shepherd (Romanian specialty)". Uite-asa, dintr-o penita, bulzul ciobanesc devine pastorul insusi. Si tot asa, scrobul de casa se transforma in "house scrambled", o delicatesa de creier se metamorfozeaza in minunatul, excelentul, aproape poeticul "brain delicious" iar specialitatea numita "fudulii" este glosata, scurt si la obiect, "ox testicles". Citind, mintea mea proasta a si imaginat ochii razbeliti ai strainului care, din naivitate ori curiozitate bolnavicioasa, a comandat cu sfiala si ingindurare curioasa delicatesa "ox testicles" si s-a trezit in farfurie cu niste fudulii de buhai cit roata morii, preparate gustos, sanatos si natural, ca la mama acasa. Cred ca exemplele sint concludente, desi ma simt tentat sa mai arunc niste paie pe focul traducerilor tradatoare, prin care carnea de vita se preface in "buffalo" (bivol) iar cea de pui, in "chicken flesh".

In definitiv, de ce sa fim pretentiosi si sa le cerem ospatarilor, sefilor de sala ori bucatarilor sa se asigure ca meniul din restaurant este redactat conform recomandarilor si prevederilor Uniunii Europene? Avem exemple mult mai faimoase de tezaur romanesc transpuse in limba lui peste prajit. Mai tine careva minte cine este autorul celebrei cugetari "The dacs come from the tracs"? Mai intereseaza pe cineva ideea ca "dacii se trag din traci" pare camuflata sub invelisul lingvistic al ratelor care provin din camion? Esti ceea ce maninci, spune o vorba din Orient. Se potriveste de minune ! Brain delicious!