Butoiul cu pulbere asiatic (II)

Lucrurile sunt mult mai complicate decat credem noi, europenii, aflati la mare distanta si cu o psihologie si o mentalitate destul de diferite de a celor de acolo.

Totusi, globalizarea a apropiat, oarecum, si psihologia si mentalitatile – fara sa le niveleze – incat putem indrazni si aspira la o intelegere satisfacatoare a ceea ce se intampla acolo.

Coreea de Nord a ramas o insula comunista, ori comunism stim si noi ce inseamna; acolo este dictatura, ori si asta stim ce inseamna. Numai ca acolo acestea au ajuns la un nivel care la noi n-a fost atins niciodata. Este un fel de comunism si dictatura la puterea a treia, cu trasaturi pe care le intalnim doar in romane ca 1984 al lui Orwell.

Agentiile de presa si media, in general, ne ofera mereu informatii greu de crezut de noi, europenii, despre situatia si atmosfera din Coreea de Nord: foamete cronica, chiar cazuri de canibalism etc. Nu stiu unde este granita intre adevar si demonizare a regimului, dar inclin, totusi, sa cred ca ceva adevar exista in toate acestea pentru ca toate relatarile converg in aceasta directie.

Intru totul credibile sunt, insa, informatiile de ordin politic si, mai ales, militar. Saraci, saraci, dar se inarmeaza cu furie. Asta imi aminteste de defuncta URSS: oamenii nu prea aveau ce manca, dar tara producea cu frenezie rachete, avioane, tancuri, arme nucleare etc.

Respectand proportiile, Coreea de Nord merge pe acelasi drum: vede dusmani peste tot, prin urmare ia painea de la gura oamenilor si o transforma in arme.

In 2006 si 2009 a efectuat chiar doua teste nucleare. Marti a efectuat un al treilea. Tot recent, a lansat o racheta balistica cu raza lunga de actiune, iar acum cativa ani, un satelit.

Si racheta si, mai ales, testul nuclear efectuat au pus pe jar atat vecinii – indeosebi Japonia si Coreea de Sud -, cat si comunitatea internationala. SUA se arata, cu deosebire, ingrijorate pentru ca ele sunt cele care, de multi ani, gestioneaza echilibrul si pacea in zona. Nemaivorbind de faptul ca o racheta balistica intercontinentala, purtatoare de focos nuclear, ar putea, in viitorul previzibil, sa atinga coasta de vest a Americii.

China insasi, protectoarea inca din 1953 a „surorii" comuniste mai mici, si-a exprimat ingrijorarea.

Parerile in legatura cu capacitatea militara reala a RPDC sunt impartite: unii spun ca nu-i de gluma, altii ca-i un foc de paie. Si rachetele si testul nuclear anuntat se „bucura" de analize si interpretari nesfarsite in media internationale, dar si in cancelariile marilor puteri. Nu intram in amanunte, iar cei care doresc sa afle (mult) mai multe pot consulta presa din tarile mari: SUA, Anglia, China (in limba engleza), Franta, Japonia (in limba engleza) etc.

Noi sa privim lucrurile de la oarecare inaltime. Abcesul coreean este vechi si s-a sperat multa vreme ca va putea fi „operat" pe cale pasnica. Timpului i se rezerva un loc important: daca moare Kim Ir-Sen poate ca lucrurile se vor schimba.

A murit si nu s-au schimbat sau s-au schimbat in rau. La fel cu fiul sau, Kim Jong-Il. A murit si coreeni au fost obligati sa-l boceasca cum boceau vechii egipteni pe faraon sau multe alte popoare antice pe zeii morti.

Kim Jong-Un, al treilea in ordine „dinastica", a preluat in forta flamura familiei si duce aceeasi politica izolationista, de supunere totala a poporului si de inarmare dementa, inclusiv nucleara.

Limbajul lui a ramas cel al bolsevicilor: pe oricine il supara, il ameninta de-a dreptul cu razboi, fara inflorituri si alte mofturi diplomatice.

Coreea de Sud, Japonia, SUA si-au exprimat supararea in legatura cu racheta balistica si testul nuclear; Kim Jong-un a raspuns instituind legea martiala si cerand soldatilor sa se pregateasca de razboi. Ramane de vazut cate din gesturile pe care le face sunt ale lui si cate impuse de camarila care-i sustine dictatura. Inclin sa cred, gandindu-ma la multi alti dictatori – dar si la istoria personala a lui Kim Jong-un – ca el este mai mult o marioneta decat un Stalin autentic. 

Una peste alta, situatia din peninsula coreeana, dar si din Extremul Orient in ansamblu nu este deloc linistitoare.

Unii, insa, s-ar putea intreba: cum poate un pitic precum RPDC sa ameninte si sa puna pe ganduri pe mai marii lumii?

Imaginea ar fi cea a lui Mickey Mouse cel pitic umflandu-si muschii mititei in fata elefantului. In istorie, un asemenea gest starnea cel mult zambete. Acum, insa, lucrurile trebuie luate in serios. Este suficienta o singura arma nucleara care sa ajunga la tinta si lumea s-ar zdruncina din temelii. Asa incat decat sa ne gandim la gestul comic al soricelului mai bine ne-am aduce aminte de zicala romaneasca dupa care un singur nebun (prost) arunca pietroiul in apa si o suta de intelepti nu-l pot scoate.

* Mihai Baciu este profesor universitar doctor la Facultatii de Stiinte Politice si Administrative din cadrul Universitatii "Petre Andrei"