Butoiul cu pulbere asiatic (I)

Extremul Orient n-a fost niciodata un taram al pacii si armoniei. O granita conventionala care l-ar delimita ar include Japonia, Coreea, Estul Mongoliei, China, Indochina, Vietnamul si tarile maritime ca Malaezia, Filipinele, Indonezia etc.

Toate aceste popoare au o istorie plina de conflicte, tensiuni, razboaie sangeroase etc. asemanatoare, cumva, cu cea a Evului Mediu european. Au existat si unele deosebiri: razboaiele asiatice se duceau cu o ferocitate care depasea, deseori, cruzimea celor europene, erau exterminate etnii intregi, orasele erau rase de pe fata pamantului, iar combatantii erau mult mai numerosi. Daca in razboiul de o suta de ani (secolele XIV-XV) dintre Franta si Anglia in bataliile mari (Crecy, Azincourt etc.) participau cel mult 20-30.000 de luptatori de fiecare parte, in razboaiele dintre diferitele state chineze numarul acestora era de sute de mii si chiar un milion.

Se-ntelege ca pierderile erau proportionale. Se-ntelege, de asemenea, ca numarul locuitorilor Chinei, de exemplu, era, inca de atunci, foarte mare.

In ce priveste ferocitatea, este suficient sa amintim luptele din Japonia medievala dintre armatele de samurai care sprijineau un nobil sau altul, sau intre chinezii celor „Trei regate". De altfel, cinematografia japoneza ca si cea chineza, mai noua, au produs si produc filme istorice care, dincolo de interpretarea si exagerarea artistica, reflecta destul de fidel amploarea si ferocitatea razboaielor acelor timpuri.

Nici in epoca moderna lucrurile, in esenta, nu s-au schimbat. „Cruzimea asiatica" s-a manifestat din plin in razboiul Japoniei cu China, in cel civil din Coreea ca si in cel mai celebru, cel din Vietnam. Ba chiar si in timp de pace, in China lui Mao au murit zeci de milioane de oameni in lagare, in Revolutia Culturala sau pur si simplu de foame in timpul Marelui Salt Inainte.

Extremul Orient de azi continua sa fie o zona tensionata, cu potential exploziv care, spre deosebire de epocile trecute, ar putea pune in pericol echilibrul si pacea intregii lumi.

In acest moment, doua sunt conflictele latente cu risc maxim. Primul, cel dintre China si Japonia pe tema insulelor Senkaku (Diaoyu) este, de fapt, varful aisbergului unor mari polite istorice pe care le revendica una de la alta cele doua mari puteri. Am mai scris despre asta; sper ca cele doua parti sa nu depaseasca limita declaratiilor si a demonstratiilor minore de forta. In caz contrar, un conflict armat intre ele ar conduce, aproape sigur, spre un razboi mult mai extins, ca sa nu-i spun mondial.

Zilele acestea, insa, vechea problema coreeana – care dateaza de 60 de ani – revine in centrul atentiei si inflameaza spiritele nu numai din cele doua Corei, dar si la nivel mondial. Daca privim harta lumii e de mirare cum aceasta peninsula numita Coreea, minuscula si aruncata undeva la marginea lumii, poate da atatea dureri de cap nu numai vecinilor sai, dar si marilor puteri si organizatii mondiale.

Ca si in restul Extremului Orient, si in Coreea de-a lungul timpului pacea si armonia au fost rare. Inca dinaintea erei noastre in peninsula au aparut o multime de statulete conduse de „regi" mai mari sau mai mici care s-au luptat la nesfarsit pentru suprematie, unii, sau pentru supravietuire, altii. Regate precum Goryeo (Goguryeo), Shilla, Baekje, Houyan s.a. au aparut, au disparut, iar au aparut etc. si s-au luptat permanent unele cu altele pentru teritorii, drepturi comerciale, cai maritime, suprematie etc. Nu sunt uitate nici razboaiele pentru supravietuire cu chinezii, mongolii, khitanii s.a.

Cinematografia sud-coreeana de azi exploateaza la maximum si, sa recunoastem, cu mare pricepere aceasta istorie tumultuoasa a Peninsulei plina de eroi, tradatori, sfinti, spioni etc. si, nu in ultimul rand, de femei frumoase.

In paranteza fie spus, TVR1 si National TV au fost foarte inspirate difuzand serialele (pseudo)istorice coreene pentru ca romanii sa vada ca nu numai americanii sau europenii au o istorie palpitanta, eroi, sfinti, obiceiuri si traditii de mare valoare.

In toate aceste seriale – foarte numeroase in ultimii ani – apare o idee forta cu trimitere clara spre Coreea de azi: cea a unitatii nationale. Eroii lor pozitivi au obsesia unei „cauze marete" care este, de fapt, unificarea peninsulei sub sceptrul unui rege unic; eroii negativi sunt, aproape intotdeauna, cei care tin cu dintii la independenta statuletelor feudale si, in consecinta, sunt rai, tradatori, nu urmeaza „vointa cerului" etc.

Aluzia este transparenta; ea vizeaza, in mod limpede, Coreea de Nord care doar in declaratii ar vrea reunificarea tarii pentru ca in realitate ori n-o doreste ori ar vedea-o ca o dominare absoluta a Sudului capitalist de catre Nordul Comunist. (Continuarea in editia din 14 februarie)

* Mihai Baciu este profesor universitar doctor la Facultatii de SA˜tiinte Politice si Administrative din cadrul Universitatii "Petre Andrei" din Iasi