Candidati si identitati

O intrerupere a legaturilor sociale, ca urmare a uzurii discursului politic, mediatic, institutional. O situatie de excludere in care se pot gasi, la un moment dat, segmente de populatie, cindva articulate si prospere. Economica si/sau sociala, criza afecteaza nu doar segmente, sectoare, ci intregul, sistemul social-economic, ca si legaturile intre dominante. In primul rind relatiile sociale, legaturile dintre diferite clase sociale, comunitati si grupuri profesionale, etnice, religioase. Semnul e pierderea increderii in functionarea sociala a sistemului, in institutii si autoritati. Cind se inregistreaza un asemenea tablou, cind acesta e vizibil cu ochiul liber, sintem deja in plina criza. Am depasit faza de identificare a tendintelor.

 Nu toti sintem capabili sa identificam elementele care definesc criza. Uneori fuzionam cu aceasta stare, ne acomodam, criza ne invaluie, ne stapineste, devine stare de normalitate. Unii insa au o sensibilitate aparte pentru a identifica blocajul social si interpersonal. Se pot distanta si pot privi cu ochi nepervertiti tabloul real. Fie au pregatire teoretica, fie experienta practica sau o  capacitate socio-afectiva de a deosebi nuantele, tonurile nepotrivite. Cind a scris mesajul de acum celebru Asa nu se mai poate, tovarase Nicolae Ceausescu, Vasile Paraschiv a diagnosticat criza sistemului socialist nascut si cultivat de Ceausescu si anturajul sau. El ii dezvaluie blocajul, dezarticularile, functionarea defectuoasa, subrezenia. Desigur, Sindicalistul a actionat ca un naiv daca a crezut ca Ceausescu ii va multumi pentru consilierea sa si va purcede neintirziat la remedierea raului. Analistii politici de astazi  (nu toti, doar unii, citiva) isi asuma acelasi rol de subiecti sociali naivi cind denunta disfunctionalitatile, demisiile morale ale unor personaje prea vizibile, starea de blocaj. Dar, ca si Vasile Paraschiv odinioara, ei pot deveni periculosi pentru oamenii din sistem. Nu-l pot pune in pericol, dar pot perturba local, produce unele mici defectiuni. Nenorocirea e ca acum nu mai pot fi tratati cum odinioara Vasile Paraschiv, nu mai pot fi umflati de pe strada si „prelucrati" in mod stiintific. Acum e mai complicat, pot fi denigrati, demonetizati, demonizati, dar procesul e lung si costisitor. Si nu totdeauna eficient.

  Dar dirigentii, responsabilii pentru decizii majore, oamenii politici? Cum se plaseaza ei in situatii de criza? De regula, acestia sint „acomodanti", depling dificultatile coordonarii unui sistem complex, „inteleg", explica, scuza. Discursul lor e majoritatea timpului justificativ. Ei vorbesc din interior, numai ei inteleg situatia cu adevarat. Totdeauna un altul, o intimplare, un accident este vinovat de perturbarea intregului.

 Periodic insa (macar o data la patru ani!) ei dezvolta un ascutit spirit critic, dezvaluie defectiunile de functionare, identifica elementele care definesc criza sistemului. Se distanteaza, privesc cu ochi rai situatia in care „s-a ajuns", descopera mijloace de remediere, promit cu patos indreptarea. Oameni din interior, responsabili de evolutia sistemului, devin deodata constiinte critice, voci ale opiniei publice revoltate: asa nu se mai poate! Ani de zile s-a putut, totul a mers uns, ei s-au identificat cu „sitemul ticalosit" si deodata descopera ca s-a pierdut calea cea buna. Ma refer, se intelege, la profesionisti. Amatorii, cei ce vin din exterior si cred ca pot schimba ceva sint, de regula, in afara jocului. Ei nu pot fi primiti in clubul celor selecti care stiu regulile. Desigur, naivii pot uneori deveni periculosi, de aceea trebuie bine inchise drumurile, portile, potecile, cararile. Amatorii n-au ce cauta intre profesionistii autentici.

Motiv pentru care „autenticii" se organizeaza, isi schimba scenariile de viata, strategiile de relationare, totul. Ei descopera deodata ca sint in dezacord cu sistemul (pe care l-au creat si perfectionat), ca nu se mai pot identifica cu modul de functionare a sistemului si cu valorile pe care acesta le promoveaza. Si atunci se distanteaza, isi cauta cu febrilitate o noua identitate. Ei stiu cum sa faca asta, stiu sa mimeze amatorismul, au invatat sa exclame cu indignare, in registrul naivului: "asa nu se mai poate".

O identitate regrupeaza pe cei care au in comun ceva esential, un crez, o idee, o optiune. Identitatea exprima o credinta intr-un set de norme, o apartenenta la un grup, o ereditate sociala, un set de legaturi. Dar ei stiu ca totul curge (panta rei), se schimba, se adapteaza. Identitatea are, teoretic, acelasi regim cu orice alt proces social-psihologic: se transforma. Oamenii de rind stiu asta si accepta bunele intentii. Si atunci oamenii nostri nu gasesc nici o dificultate sa faca experimentul „schimbarii planificate". Isi construiesc o noua fata, un nou limbaj, un alt mod de articulare la context, se pozitioneaza altfel. Nu mai sint identici cu ceea ce a fost si e reprobabil. Devin oameni noi. Alte figuri, alte identitati. Nu ne referim aici neaparat la cei ce migreaza, la cei ce-si schimba optiunile, doctrinele, ideologiile, partidele fara inhibitii. Ci la cei care devin deodata alti oameni, in cadrul aceluiasi sistem. Sa-i credem oare?

Strategia lor e simpla: nu ma schimb pentru mine, viata mea privata nu priveste pe nimeni. Ma schimb pentru altii,  ma sacrific pentru ceilalti. Daca vreti neaparat altceva, eu va inteleg. Si va ofer ce vreti voi. Ei accepta sa adere pentru o perioada limitata de timp la o orientare care e pe val, asteptata, sperata. Si se prezinta ca oamenii providentiali care aduc noul. Priviti-i cum se agita, cum se delimiteaza, cit sint de preocupati de binele comun, de nevoile cetateanului. Cu cit spun de mai multe ori si mai apasat ca sistemul s-a uzat, ca trebuie altceva, ca ei stiu ce trebuie, cu atit sint mai neautentici si de necrezut. Incercati sa descoperiti normalitatea, discursul omului care stie ce poate si ce nu, care marturiseste slabele lui resurse sau chiar neputinta. Daca-l gasiti pe purtatorul acestui tip de mesaj, anuntati-ma si pe mine!