Capitalismul moral

Capitalismul a devenit modelul economic dominant si demonstreaza in continuare o teribila capacitate de inovare si de metamorfoza interna. El presupune libertate, dar si reguli care sa guverneze interactiunile agentilor pe piata. Libertatea ta se termina acolo unde incalca libertatea altuia. Prin urmare, actiunile economice au o componenta etica esentiala, ele presupunind un comportament societar corespunzator, bazat pe un set de principii care inca ramin de definit si de acceptat. De fapt, principiile acestea nu sint unice pentru toata lumea, ci difera dupa diferitele cadre spatio-temporale, culturi, traditii etc.
Este acest invocat comportament etic specific capitalismului sau dimpotriva? Poate societatea capitalista sa impuna astfel de reguli de comportament actorilor economici, sau prevaleaza lacomia si egoismul dezumanizant, agresivitatea si rivalitatea preluate din legea junglei? Avem institutiile necesare in acest scop sau ele trebuie fondate sau macar reformate? Ar trebui companiile sa-si asume functii sociale mai largi sau acestea ar trebui sa revina statului? Iata doar citeva intrebari la care raspunsurile propuse de istorie sint extrem de variate si nu intotdeauna foarte fericite. Pare ca vom cauta mereu formule sociale care sa ne armonizeze relatiile sau macar sa reduca conflictele.
Ne nastem cu un simt al dreptatii morale, dar regulile si credintele concrete se educa si tin foarte mult de context, fiind mereu reconsiderate si supuse schimbarii. Oricum, insa, din punct de vedere economic, chestiunea etica nu se reduce doar la modul de repartizare a resurselor, ci priveste intregul sistem de participare a individului la viata sociala. Externalitatile sociale pozitive, cum sint increderea, cinstea si corectitudinea, sint virtuti care reprezinta o forma de capital valorificabil in modul cel mai productiv, asa cum lipsa acestor virtuti antreneaza costuri majore pentru intreaga societate, ca si pentru fiecare actor in parte.
Unii autori considera ca tocmai respectarea principiului pietei libere ar permite impunerea, de fapt autoimpunerea, unor norme propice unei dezvoltari morale continue, chiar daca indivizii si-ar urmari interesul personal, egoist. Piata, schimbul au o natura impersonala, ceea ce permite interventia celebrei „miini invizibile”, care aseaza lucrurile pe un fagas social comun. Altii sustin, dimpotriva, ca este nevoie de reglementari si ca statul trebuie sa-si asume responsabilitati interventionist-dirijiste care sa limiteze abuzurile si sa corecteze disfunctionalitatile pietei. Idealul e acelasi: introducerea unui comportament etic in economie; doar caile intrevazute ramin diferite.
Lucrarea coordonata de Daniel Daianu si Radu Vrinceanu, cu titlul Frontiere etice ale capitalismului, aparuta recent la editura Polirom, „sugereaza – cum arata autorii – faptul ca o economie descentralizata poate functiona mai bine doar daca societatea devine mai constienta de importanta dimensiunii etice a optiunilor economice. Conflictele etice pot si trebuie sa fie anticipate, atit la nivel individual cit si la nivelul firmelor. In special sectorul afacerilor ar functiona mai bine daca dimensiunea etica ar deveni o componenta pe deplin recunoscuta a sistemelor de management corporatist, iar calitatea globala a analizelor sociale s-ar imbunatati cu siguranta daca s-ar acorda mai multa atentie aspectelor de ordin etic” (p.299).
Stiinta economica a avut inca de la inceputuri o straduinta deosebita de justificare morala, a incercat sa depaseasca bazele inguste ale individualismului si interesului egoist. Ea este stiinta umana a fenomenelor economice, iar obiectul sau de cercetare este omul, miracolul Om. Reflectia morala ramine, iata, si astazi, un loc privilegiat de confruntare a opiniilor, in cautarea acelor „principii de justitie” (John Rawls) acceptabile referitoare la conduita morala a subiectilor economici si la facultatea lor de a gindi dincolo de conditia personala a fiecaruia si de a accede la necesitatea si la obiectivitatea unui bun social comun.
Dimensiunea morala este o dimensiune a intregii constiinte umane. Marcata de un utilitarism de fatada, economia „moderna” absoarbe o parte mereru crescatoare a energiilor umane si acest lucru exercita o presiune puternica asupra chestiunilor de fond ale vietii, deja fragilizate prin criza valorilor politice si religioase. E bine ca aceste probleme sa fie dezbatute si este bine ca asperitatile sa fie corectate si sa ne guverneze actiunile o constiinta morala. Altminteri, refulate continuu, intrebari precum cele de mai sus pot irumpe cu o forta si sub o forma cu atit mai irationale cu cit ele sint mai mult timp ocultate sau marginalizate. Nu poate fi redus totul la o forma de rationalitate: cea economica utilitarista. Cum arata autorii susinvocati in concluziile lor, „persoana virtuoasa, prudenta, responsabila si dreapta nu va deveni sclavul goanei dupa avere si va respinge comportamentul lacom si excesiv de egoist, pentru a atinge obiective mai inalte” (p. 298).