Cate ceva despre forma si continutul lui Mitica

Noi ni-l inchipuim subtire, mai mult inalt, cu ochii vioi si mustacioara rasucita frumos spre lornion. In realitate, Mitica se pare ca arata cu totul altfel decat ni-l arata mentalul colectiv.

In orice mediu, Mitica este este liantul care uneste grupul. O forma sub care vidul celorlalti se strecoara in interiorul tau. El e  o forma fara fond. Si este (o forma fara fond) pentru ca in primul rand Mitica este o institutie si apoi individ.

Venind in contact cu institutia Mitica, nu devii automat Mitica, ci pe parcurs. Exista o perioada de noviciat, de stagiu.

Institutia Mitica este un adevarat labirint, un adevarat castel kafkian, condus din umbra de un oarecare Mitica-Klamm. Prima data esti primit mai mult decat binevoitor, apoi relatiile devin din ce in ce mai incalcite. Nu numai ca nu prezinti niciun fel de interes, dar devii la un moment dat, daca nu te-ai metamorfozat in Mitica, o povara pentru societatea Mitica si trebuie sa fii anihilat.

„- Mitica si mai cum?", se intreaba autorul. Raspunsul este: „E destul si atata: Mitica." Da, mai mult decat destul.

Si autorul, vorbesc de Caragiale, continua: „Mitica este bucuresteanul par excellence. si fiindca Bucurestii sunt un mic Paris, si Mitica, se intelege, este un mic parizian". Si, am putea continua noi, fiindca Parisul este un mic univers, se intelege ca si Mitica e un univers in sine si un mic om universal.

Unde apare Mitica, incepe agitatia.

Multi il intampina cu zambet larg si se grabesc sa-i stranga mana, daca nu chiar cu frenezie, macar cu simpatie si complicitate. Unde vine el, apare si buna dispozitie, Mitica parca magnetizeaza mediul. Mitica e salutat aproape de toti, dar el nu saluta chiar pe toti. Pe unii pare sa nu-i observe. Si nici nu strange toate mainile care i se intind. De altfel, Mitica nu se grabeste sa stranga mana oricui. De multe ori intinde mana spre interlocutor, apoi se scuza: tocmai s-a spalat pe maini. Sau e transpirat.

In viata de toate zilele, Mitica se poarta aproape demn si e destul de prudent. O canalie bonoma si inteleapta, cu multa experienta de viata. Clipeste prin fumul de tigara, languros si lenes, din ochi: „Astea s-au mai vazut. S-au mai fumat." La nedreptate, desigur, se indigneaza, dar tot el da primul inapoi: „Lasa-i pe astia, va zice, ca tot nu ajungi nicaieri. De ce sa-ti tocesti in zadar nervii? Merita, crezi!?" Desi discursul lui e lipsit de logica si de continut, Mitica este un bun orator. Mitica impresioneaza auditoriul prin sonoritate. Vorbeste atat de sonor si de grandilocvent, incat pare a spune lucruri substantiale. Aproape nimeni nu se mai incumeta sa vorbeasca dupa el. Cu cat e mai incoerent, cu atat impresia asupra publicului e mai puternica. Se misca insa mai bine pe spatii mai mici.

„- Mitica este omul care pentru fiecare ocaziune a vietii gaseste un cuvant de spirit la moment, si pentru asta simpaticul parizian al Orientului este foarte cautat si placut in societate", ne spune autorul. El stie sa iasa mai totdeauna cu fracul curat si usor periat din situatii curat-murdare. Si daca-si va sterge in public hainele de praf sau de noroi, o va face demn si indignat. Mai degraba se vor murdari ceilalti decat el. Mitica stie sa-si scuture bine labutele de murdarie si pe unde calca ii place sa fie loc uscat.

Dintre doua femei, Mitica le alege pe amandoua. El e un om slab si nu poate renunta la niciuna dintre ele. Una ii va deveni sotie, cealalta ii va fi amanta, caci, ma rog, nu-i pot fi in acelasi timp amandoua si amante, si sotii. Sotia trebuie sa aiba un spirit practic, sa fie iubitoare si sa se ocupe de casa si copii; Mitica este un om public si foarte ocupat, nu are timp sa se ingrijeasca de orice fleac. Amanta e bine sa fie o tipa nostima, cu mult temperament si atasata de Mitica. Si daca ii sugereaza vreodata sa se „ocupe" si de un amic, sa nu-l refuze, caci s-ar putea sa fie vorba de un amic situat sus si va avea de castigat. Mitica este un bun familist: familia, inainte de toate si mai ales onoarea ei. Si familia lui inaintea tuturor. Mitica vrea sa fie respectat in societate, de aceea isi va alege cu mare grija consoarta; el nu vrea sa fie inselat. Si iata cum procedeaza: sambata sau duminica seara, va lua la brat doua din amicele sale si le va duce la cinematograf. Mitica va sta la mijloc: de o parte o dama, de cealalta parte alta, iar el impunator, la mijloc. Sobru, important, sacerdotal in misia sa, costum negru, o floare de crin (simbol al puritatii!) ii va impodobi reverul. Cravata larga si un zambet rafinat. Dupa un timp, cam pe la mijlocul filmului, lui Mitica ii place calea de mijloc, va inchide ochii si va face marea lui incercare: isi va intinde mana dreapta in partea dreapta si mana stanga in partea stanga pana cand ele (mainile lui Mitica, maini albe si frumoase) vor da peste cate un piciorus ispititor… Mitica va sta si va astepta cu inima batand tare sub rever. Piciorusul care va accepta manuta lui Mitica va ramane doar un simplu piciorus. Desigur, Mitica il va alinta, il va mangaia, il va pupa pe glezna chiar, dar el nu va ramane decat un piciorus de sarbatoare si amuzament. Piciorusul care se va trage suparat si cu decenta la o parte sau il va lovi cu manuta peste palma sau ii va lua usurel mana si o va trece peste gard, adica peste linia imaginara care-l separa pe Mitica de piciorus, va fi ales si trecut de Mitica peste prag. El nu va fi alintat, nu va fi mangaiat decat in prima luna, o luna dulce, de maritis, dar va fi un piciorus respectat si ascultat. Acesta va fi piciorusul cel de toate zilele, la care deseori va reveni Mitica si va cadea in genunchi. El va fi stalp de casa si sutana ‘langa care don Mitica, intors din micile lui escapade nocturne, cu ruj pe sprancene si mustati, isi va lasa spasit capul in piept si se va spovedi. Si din aceste spovedanii se vor naste copiii lui Mitica (doi-trei baieti si o domnisoara), copii buni, destepti si aproape geniali. Si Mitica va avea grija ca, virgula, copiii lui sa se nasca din samanta buna, si nu din pacat. Neghina lui o va imprastia in alte case, in casa lui el n-are nevoie de Mitici. In niciun caz, copiii lui Mitica nu trebuie sa fie un Mitica. Si el, Mitica, va avea grija sa nu le lipseasca nimic si mai cu seama nu le va lipsi ceea ce se cheama o educatie aleasa. Ei vor fi mai respectati decat el. Si daca se va naste, cumva, peste veacuri si veacuri, un nou Mitica in stirpea sa, el, Mitica, se va rasuci de trei ori in sicriu si-l va afurisi, pufnind nemultumit pe nari: ce caracter!

Fiecare epoca isi insuseste un anumit tip de Mitica. Si dupa cum se poarta fracul sau paltonul, pantalonii largi, bufanti sau „stransi pe picior si varati in cizma", tot asa se „poarta" si un Mitica, mai inalt sau mai scund, mai larg sau mai straimt, iar vechiul Mitica, demodat si ros pe la incheieturi va disparea din viata centrala si nu va mai putea fi intalnit decat la periferie, la tara sau in talcioc. Dar nu vor trece nici treizeci de ani si el va reaparea in public, cu mici retusuri, in functie de morala si de gust. Sunt perioade cand apare un tip vesel de Mitica, un Mitica, deci, obisnuit, si perioade cand apare un Mitica usor melancolic si grizonat si foarte rar, o data la un secol, cand apare un Mitica anacronic, cu figura sobra si un aer funerar. Desigur ca Mitica din epoca postfanariota este cu totul deosebit de unul pasoptist, si unul pasoptist de un Mitica de dinainte de razboi sau de unul actual. Postmodernist. Dar nu vreau sa intru in amanunte. Inaintand in varsta, Mitica devine din ce in ce mai venerabil si mai venerat. Copiii il iubesc, lumea il respecta, mustata si parul ii albesc. O statuie intr-un parc central ar incununa aceasta varsta glorioasa a lui don Mitica si l-ar face nemuritor.

Intins in sicriu, proaspat ras si pomadat, cu monoclu sub ochi si flori de crin pe piept, Mitica va aborda un aer demn si linistit, fata lui va parea a spune: „Chiar credeti c-am murit?"

Publicitate și alte recomandări video