Cautatorii de rente

In limbaj economic, renta este pretul pe care il platim pentru un bun a carui oferta este perfect inelastica. Nu e cazul sa ne impacientam, lucrurile sunt usor de inteles. Sa presupunem, de exemplu, ca avem un producator care produce si vinde 1000 de pixuri pe saptamana. Costul pentru fiecare pix este de 3 lei, iar producatorul descopera ca, din varii motive, el vinde tot 1000 de pixuri indiferent daca pretul de vanzare pentru un pix este de 4 lei sau de 15 lei. Ei bine, diferenta de la 3 la 15 lei este de fapt renta pe care producatorul o obtine – si nu profitul lui, asa cum am putea crede la prima vedere.

Profitul este venitul obtinut din vanzarea unui bun a carui oferta este elastica, deci a carui cantitate, calitate sau pret de vanzare se modifica in functie de cerere. Doar in acest context apar si se manifesta faimoasele legi ale cererii si ofertei.

Dar cum e posibil ca oferta unui bun sa fie inelastica? Cum se poate ca pretul de vanzare, calitatea sau cantitatea acestuia sa nu se modifice in functie de cerere? Daca privim cu atentie, vom constata ca un bun, orice bun, are o suma de caracteristici, printre care si caracteristica unicitatii. Pentru bunurile de larg consum cum ar fi pasta de dinti sau detergentii, unicitatea, desi existenta, e irelevanta. Pentru alte bunuri insa unicitatea s-ar putea sa fie, din perspectiva consumatorilor, cea mai importanta caracteristica – sau, in orice caz, o caracteristica importanta.

Este evident ca, pentru acestea din urma, calitatea, cantitatea sau pretul de vanzare nu se modifica in functie de cerere, pentru ca ceea ce este cerut este unicitatea bunului respectiv. Iar pentru aceasta este suficient ca bunul respectiv sa existe, sa fie produs; orice altceva este irelevant. Cu alte cuvinte, daca un bun exista si el este cerut pentru unicitatea sa, atunci oferta lui este inelastica.

Acum, aceasta unicitate poate fi naturala sau artificiala. Frumusetea unui peisaj sau a unui top model, talentul unui actor, al unui pictor sau al unui fotbalist sunt exemple de unicitati naturale. La fel, in anumite circumstante locatia unui furnizor de bunuri sau servicii ii asigura acestuia o anumita unicitate care ii permite sa extraga o renta, dincolo de profitul pe care il obtine din vanzarea acelor bunuri sau servicii. Restaurantele din aeroporturi sunt exemple clasice.

Pe de alta parte, monopolurile si oligopolurile create de stat sunt exemple de unicitati artificiale. Bunaoara, licentierea taximetristilor face ca firmele licentiate sa poata extrage si o renta din serviciile pe care le ofera. Iarasi, marcile sunt un exemplu de unicitati artificiale: un tricou e un bun de consum, dar un tricou marca X s-ar putea sa fie preferat tocmai din pricina unicitatii marcii. Daca un producator isi fidelizeaza clientii in jurul unei marci, el obtine din asta o renta.

Este, cred, limpede acum diferenta dintre profit si renta. Este la fel de limpede ca aceasta diferenta are consecinte. Una dintre ele priveste politica de impozitare. Daca in cazul rentei oferta este in mod necesar inelastica prin aceea ca ceea ce se ofera de fapt este o anumita unicitate, atunci impozitarea rentelor nu modifica in niciun fel structura productiei. Fie ca impozitul este mic sau mare, fie ca el este suportat de rentier sau de cumparator prin pretul de vanzare, productia nu se schimba. Ea nu poate decat fie sa se mentina, fie sa dispara; nuantele intermediare sunt excluse. Cu alte cuvinte, impozitul pe renta nu este in niciun fel invaziv – asa cum poate fi impozitul pe profit.

Eu unul as fi chiar de acord ca impozitul pe renta sa fie de 100%, deci ca diferenta dintre pretul de piata al unui bun sau serviciu generic si pretul de vanzare al unui bun sau serviciu valorizat pentru unicitatea sa sa fie colectata de stat. Veti spune poate ca in felul acesta va fi afectata creativitatea si productia de noutate, de vreme ce noutatea este o specie de unicitate.

Asta nu poate fi adevarat. Am afirmat de la inceput ca un produs, orice produs are si caracteristica unicitatii. Dar in multe situatii nu unicitatea sa, a locului in care este vandut sau a marcii sub care este oferit face vandabil acel produs, ci faptul ca este mai bun decat alte produse similare, sau mai ieftin dar la fel de bun. De exemplu, calitatea si accesibilitatea crescute ale hainelor noastre nu sunt rezultatul vreunor unicitati naturale si nici al impunerii vreunor unicitati artificiale, ci sunt rezultatul liberei concurente dintre producatori aflati in cautare de profit.

Unicitatea valorizata in ea insasi anuleaza concurenta, pentru ca nu poti concura impotriva a ceva ce e unic, deci care nu poate fi inlocuit cu nimic altceva. Intr-o logica economica a cautarii de profituri, nimeni nu cumpara un produs pentru ca e nou, pentru ca e ultimul lucru aparut pe piata, ci pentru ca e mai bun decat alte produse similare, sau la fel de bun dar mai ieftin. In felul acesta si cumparatorul insusi este in profit. Prin urmare, cautarea de profit ofera suficiente stimulente pentru creativitate si innoirea productiei, daca acestea reprezinta o imbunatatire pentru toata lumea.