Cel mai periculos lucru din lume

 N-am mai publicat la gazeta de anul trecut. Nu m-am oprit din scris, fireste. Nici nu ma mai pot, vai, opri. Voi muri, probabil, cu creionul in mana si cu tastatura laptopului sub tampla. Nu-i cel mai glorios fel de a muri, dar nici cel mai deplorabil, cred. Facultatea de Filosofie de la „Cuza" are un blog si mi-am exprimat ofurile metafizice si opiniile de tot felul acolo. Dar si in revistele de cultura.

In tot acest lung rastimp, am urmarit atent si ziarul, Ziarul de Iasi, mai precis, caci la el ma gandesc cu drag, in aceste luni de groaza. E o vreme grea pentru gazetarie. Pentru gazetari. Nimeni nu stie ce va fi (cu) presa, cum va arata maine sau poimaine. Totul e, deocamdata, cetos. Clarvazator sa fii, precum defunctul ghicitor si proroc Nostradamus, si tot ignori viitorul ziarelor (tiparite pe fata si pe dosul hartiei).

Intre timp, am redactat o carte. Se va publica la Polirom peste trei saptamani. Se intituleaza Cauda pavonis, ceea ce pe romaneste inseamna Coada paunului. E o culegere de eseuri. Avem tot timpul din lume sa discutam despre ea. Asa incat ma opresc aici. Nu-mi place sa ma confesez decat la popa si numai daca imi pune patrafirul in cap. 

Am calatorit. Mai bine de o luna, am respirat colbul patriei. Am fost in multe locuri: la Varatec, la Agapia, in Sibiu, in Brasov. Am contemplat un peisaj lunar, calcinat. Pamantul e ars de seceta si, in multe locuri, nelucrat, sterp, mort. Avem, pesemne, mai mult pamant decit e nevoie, de vreme ce nu-l ingrijim. Sau macar asa pare. Mancam cartofi norvegieni, rosii din Alaska, pepeni verzi din Islanda, pere malaiete din Antarctica sau din Tara de Foc. In Romania, nimic nu mai este autohton: nici vinul de Cotnari.

Am drumetit inclusiv in data de 29 iulie, cand fu serbarea Referendumului. Imi amintesc cu oroare caldura greu suportabila, raurile secate, autogarile mizere, Oituzul coborat adanc sub pietre, leganatul plicticos al autobuzului (care venea tocmai din Deva si se indrepta spre nicaieri), marul aruncat pe jos de o duduie dolofana si indepartat discret cu piciorul (femeia a coborat in Bacau fara a-l ridica) si, mai cu seama, inscrisurile electorale, pancartele imense, bannerele (cu un termen mai nou).

Citez numai o parte din aceste compuneri: "Mi-a furat familia. Demite-l!", "Mi-a taiat pensia. Demite-l!", "A desfiintat spitalele. Demite-l!". Se observa, din nefericire, ca nu numai sussemnatul scrie. Scriu indeosebi politicienii. Scrie si onorabilul Relu Fenechiu, saracul. Si, fiindca numitii politicieni nu sunt in stare sa scrie bine, scriu foarte prost. Paradoxul inscrisurilor si lozincilor e urmatorul: cand grifonez acest articol (cand imi planuiesc cartile de eseuri), eu pacatuiesc pe banii mei si in timpul meu liber (ceea ce, la urma urmelor, mi se poate ierta cu cateva rugaciuni in biserica Trei Sfetitelor, dupa vecernie), dar politicienii pacatuiesc tot pe banii mei, pe banii nostri (ceea ce e greu de inteles si de iertat). Milioane si milioane de euro au curs in zadar pe apa ipotetica a Sambetei. Dar cine a stat sa se mai gandeasca la banii aruncati degeaba?

Ne luam cu vorba, ne iutim (cum spuneau cronicarii), suntem luati pe sus de patimi si uitam ca totul are un pret. Cineva ar trebui sa plateasca aceasta imensa risipa de energii si fonduri electorale. Onorabilul Relu Fenechiu, de pilda, daca tot s-a ratoit la alegatori in timpul campaniei. As fi preferat sa vad scolile de la tara in reparatie decat acele nenumarate lozinci neghioabe (nu era sat sau catun fara un banner de soiul asta), care au ramas oricum fara niciun efect prin vointa Curtii Constitutionale.

N-am votat. Nu mai votez de mult. E sub demnitatea mea. N-am pe cine. Nu cunosc, nu vad niciun politician cinstit. Hoti, ipocriti, agramati, netoti, gusati, peltici, asta da, pretutindeni. Ca sa nu mai spun ca nu am fost in Iasi si ar fi trebuit sa semnez pe o lista suplimentara, in Agapia. Daca mi-as fi pus semnatura acolo, in 29 iulie, azi m-ar fi calcat negresit procurorii si m-ar fi pus sa jur pe Biblie, desi Biblia ne interzice cu desavarsire sa juram. Se vede ca bunul Dumnezeu ma urmareste cu simpatie, indeaproape. Numai El m-a ferit de un lucru periculos (votul).

Luni plec la drum, din nou…