Consecintele trecutului fascist-etnicist

Romania: principalul aliat militar al Germaniei pe frontul de Est. De la inceput (1941) si pana la sfarsit (1944). In razboiul impotriva Rusiei sovietice, Romania a participat cu o forta militara superioara celei a tuturor celorlalti aliati ai Germaniei luati impreuna.

Romania: singurul stat european cu exceptia Germaniei care a construit si administrat lagare de concentrare.

Romania: statul care a ucis cel mai mare numar de evrei, dupa Germania.

Romania: singurul stat participant la al doilea razboi mondial de partea Axei care a comis pe scara larga crime de razboi si crime impotriva umanitatii care sunt si astazi masiv trecute sub tacere. Societatea romaneasca nu este educata in sensul cunoasterii, asumarii si condamnarii acelor crime, guvernul le recunoaste si le condamna doar cu jumatate de masura (in cel mai fericit caz), Parlamentul tace, armata nu si le asuma si nu duce politici active de raspandire a cunoasterii respectivelor crime, BOR nu le-a condamnat niciodata, Casa Regala nu le pune in discutie, mass media nu duc campanii de educare. Adevarul e tinut sub pres.

Pana in prezent, politica (inclusiv cea educationala) cu privire la crimele de razboi si la crimele impotriva umanitatii comise in numele statului roman in perioada 1940-1944 se bazeaza pe urmatoarea strategie:

1. Faptele nu au existat – si/sau

2. Romania nu a avut incotro.

Dar faptele au existat, si devine din ce in ce mai greu sa le contesti. Cat despre „nu am avut incotro", si asta e fals. Guvernul polonez s-a exilat, impreuna cu o parte a armatei. Cehoslovacii au procedat la fel. Familia regala a Luxemburgului a ales si ea exilul, de unde a organizat rezistenta.

Polonezii si cehoslovacii au fost evacuati prin Romania, deci regele Carol si guvernul aveau sub ochii lor un posibil exemplu de urmat. Regele, armata si guvernul puteau pleca in exil si puteau lupta de acolo impotriva Germaniei, daca, la fel ca polonezii si cehoslovacii, aveau intr-adevar convingeri democratice, anti-germane si favorabile anglo-americanilor.

Dar polonezilor si cehoslovacilor la ce le-a folosit? Pana la urma, tot sub talpa rusilor au ajuns si ei. E ultimul argument al celor care vor ca crimele comise de statul roman sa fie in continuare trecute sub tacere.

Pai, in primul rand, Polonia si Cehoslovacia au scapat de rusinea de a fi considerate state aliate cu Germania nazista. In al doilea rand, cele doua state au scapat de rusinea de a comite crime de razboi si crime impotriva umanitatii.

Pe urma, sa ne uitam la represiunea sovietica din anii ’50 in Romania, Bulgaria si Ungaria si sa o comparam cu cea din Polonia si Cehoslovacia. Diferentele sunt semnificative.

Rezistenta anti-germana din anii razboiului si legaturile internationale pe care aceasta rezistenta si le-a format prin intermediul guvernelor din exil a obligat partidele comuniste din Polonia si Cehoslovacia la o serie de compromisuri inimaginabile in Romania. In plus, aceeasi rezistenta a permis societatilor din Polonia si Cehoslovacia sa invete sa se organizeze si sub comunism.

Cate seminarii clandestine cu profesori occidentali stiti sa fi existat in Romania comunista? In Polonia si in Cehoslovacia comuniste ele au fost nenumarate, asta si cu sprijinul tacit al autoritatilor, care uneori preferau sa se uite in alta parte. Granitele de vest ale Poloniei si Cehoslovaciei au ramas tot timpul semi-deschise.

Legaturile create in anii razboiului intre comunistii polonezi si cehoslovaci si state ca Franta, Marea Britanie sau SUA, si intelegerile informale convenite intre aceste parti au contat enorm in toata perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial si pana la prabusirea regimurilor comuniste. Asta se vede inclusiv in prabusirea controlata, negociata, non-violenta a comunismului in Polonia si Cehoslovacia.

Si care sunt astazi statele est-europene cele mai atipice din Uniunea Europeana? Ungaria, Romania si Bulgaria – exact statele care au acceptat alianta cu Germania nazista in cel de-al doilea razboi mondial.

Deciziile politice au consecinte istorice pe termen lung. Si daca nu vom alege sa ne confruntam deschis cu acele decizii oribile, criminale, pe care le-am luat de bunavoie, ele vor continua sa aiba consecinte.

Adevarul este insa ca respectivele decizii nu au fost intamplatoare. In 1940, Romania avea deja in spate 100 de ani de nationalism etnic, de antisemitism constant atat la nivelul elitelor cat si la cel al poporului, o buna doza de misoginism si, in general, o traditie a dispretului fata drepturile omului si fata de democratie. Era asadar foarte putin probabil ca, din punct de vedere al mentalitatilor, elita politica romaneasca sa aiba capacitatea de a face alegerile pe care le-au facut polonezii sau cehoslovacii.

Partea cea mai neplacuta vine insa atunci cand incepem sa intelegem cat de mult impartasim din credintele si valorile celor care in 1940 au luat deciziile pe care le-au luat. Pentru ca abia atunci intelegem cu adevarat ca a ne confrunta cu respectivele decizii inseamna a ne confrunta cu noi insine.