Copita precursorului

Inca e bine ca lupta se da (deocamdata? – vine intrebarea involuntar) in spatiul mediatic si in loc de pumni, picioare, bite si ce mai prevede acolo arsenalul pertractarilor democratice se folosesc proiectile din celuloza si rafale lexematice, adjective si tropi, zicale & parabole si in felul acesta las’ ca se mai dezvolta si prin zona vorbirea si stilul, mai deprindem si noi, pelticii "bilingvismului armonios", asamblati din prefabricatele "Pravdei", alertetea replicii, damful anumitor interjectii, pricepem in fine cum se face cu volutele si cursivitatea unei perioade sau fermitatea unui silogism. Beneficii pe plan cultural, asadar. La urma urmelor, daca tot nu anunta nimic bun (pentru ca – de la strabuni cetire – succesiunea mandatelor vs. bucuria… cetateanului turmentat), preelectorala fertilizeaza incaltea elocutia si elanul divagant; iar de aici pina la mutatiile in ordinea mentalului (aia pe care o tot tintim de vreo douazeci de ani incoace, presa, societate civila, dascali de scoala si profesori de intelepciune, incercind sa spulberam tartrul celor sapte decenii de sotalism) nu e chiar atit de mult: zic sociologia si etnopsihologia. Prin grila aceasta lectura devine chiar agreabila si dejectiile resentimentului, reziduurile mirlaniei (cu mot tactic si miza strategica, bineinteles) se percep ca structuri literare flotante (René Welek, Austin Warren, Theory of Literature, 1942, ca sa nu fiu acuzat de escamotare) si pot fi analizate fara inerenta grimasa de oroare.

Flegmatica pe la inceputul verii trecute si parind a fi esuat iremediabil in prostratie, prin luna lui cuptor (si scriptorii sint sub canicula!), presa noastra s-a redresat brusc, odata cu mizga autumnala. Sau, ma rog, respectind adevarul istoric, sincron cu revenirea parlamentarilor din vacanta. Drept care propozitiile au inceput sa se coloreze, sarcasmul, vedem fara exegeza, razbeste incet dar sigur din interstitii, pervertind fonemele, eufemismele, iacata-le, dispar precum pasarile migratoare si foarte curind, am impresia, se va postula ca la sfirsit de mandat se intra (si nu oricum, ci musai vijiind, coloana sonora fiind indispensabila actului de persuadare) in proprietate de termeni. De-acum incolo, pe sleau, verde-n ochi, fara alexandrine ocolisuri digresive, ca la usa cortului, in cele mai bune traditii de mahala. "Timpul" (26 septembrie 2008), spre exemplu, invoca frust anumite "porcarii ale lui Rosca", iar "Flux"-ul PPCD-ist (din aceeasi zi, deci nu in replica!) il face pe Constantin Tanase, directorul publicatiei tocmai amintite, "idiot util", "profitor ordinar, invechit in rele", "veritabil campion al curvelor de lux din mass-media de la Chisinau". Inca nu-i CTV, dar copita precursorului se simte.

N-as fi intrezarit aici un simptom (cel mult un zel de lefegiu), daca Rosca insusi, de la inaltimea functiei sale de stat (un alt motiv de comparatie cu Tribunul dimbovitean!), n-ar da pilda fara pic de inhibitie, ba chiar, s-ar zice, cu o anume febrilitate. Si e de inteles: dupa un menaj deloc onorant cu Voronin ("Nu mai comunic cu el pentru ca nu s-a comportat etic, si-a calcat pe propriile principii si s-a dat de partea comunistilor. De altfel, el a avut numai de pierdut, partidul sau s-a destramat, iar Rosca a devenit un cadavru politic", spunea cunoscutul dizident Vladimir Bukovski intr-un interviu acordat la inceputul lunii curente ziarului "Timpul"), imaginea cuvine-se galvanizata cit mai grabnic, mai ales ca ai foaie proprie si esti si gazetar de formatie. Cum argumentele sint emfatice si inconsistente ("A fost un pas fara precedent si fara nici o analogie in istoria politica a tarii: un partid s-a retras de la guvernare, renuntind la posturile din Guvern si din ministere, exprimindu-si in felul acesta dezacordul cu o guvernare corupta, antinationala si antidemocratica", explica Rosca iesirea grupului parlamentar al PPCD din cadrul Aliantei pentru Reforme si Democratie, in 2001, ca si acum astia cu care s-a aliat ar fi niste ingeri neprihaniti!) mai bine citeva sintagme din contributia "maestrului" la arta polemicii cu editorialistul "Jurnalului de Chisinau": pitic pidosnic, scrib pirpiriu, "negru in cerul gurii, duhnind a ura si putregai", ceea ce ar sugera "perversitatea lui funciara, mostenita sau dobindita (…) impletita cu expresia usturatoare a propriei nimicnicii", precum si "mintea obosita si sufletul ravasit de invidie si ura". Le style c-est l-homme meme!