Cu pelin de mai

Asteptind, in urma unui stupid accident de atelier, sa-mi fie pansat piciorul, ies din rezerva si fac pasi pe culoar. Prin usa intredeschisa a rezervei vecine vad pe cineva, probabil proaspat adus din sala de operatie: linga piciorul sanatos, superb, al operatei, celalalt, in bandajul de sarcofag postoperator. Peste care cineva a asezat deja un mic buchet de narcise. De care operata nu stie inca.

Zi cu rezonanta europeana, consumata – la Iasi, in preajma monumentului… Independentei. Cum se consuma mai toate celelalte, in ultimii ani. Ar fi meschin sa minimalizezi frumosul simbol istoric al zilei de 9 mai, iscind amanunte. E, totusi, ceva care, subteran, supara. Cind stii ca monumentul – de un triumfalism estetic gen Veramuhina – apartine rastimpului Ceausescu, inaugurat chiar de dictator, te intrebi daca chiar orice poate fi sanjabil: daca acelasi flamboaiant simbol poate aureola si dictatura, si abolirea dictaturii. Probabil insa – sigur insa – ca se uita pina si ceea ce nu trebuie uitat. Furati de frisonul noii sarbatori, nici actantii municipali, nici pestrita asistenta nu incearca exercitiul confuziei. Dimineata e atit de insorita!

Cum sa ti-l imaginezi pe Václav Havel – colosalul personaj al schimbarii Europei postbelice – decit traind doar eroic 24 de ore din 24! Nu. Iata o clipa consemnata, frapant intim, in jurnalul sau Pe scurt, va rog: "In debaraua unde sta aspiratorul traieste si un liliac. Cum sa il alung? Becul a fost desurubat ca sa nu-l trezeasca si sa nu-l enerveze". Havel o fi fost enervat vreodata? Oho!

Frumoasa Bucovina se cheama pinza unui postgrigorescian, Arthur Verona (1868-1946), atit de delectabil – ca si ceilalti din serie -, atit de linistitor in a se oferi contemplatiei. Nici Grigorescu insusi, magistrul, nu era altfel in pinzele sale, era insa mult mai pregnant in expresie, de unde si amploarea sa ca sef de curent. Numai si faptul ca se afla cu o pinza alaturi de celebritatile momentului in micul muzeu din padurea-scoala de la Fontainebleau (pe care-l vizitam in 2004) il face unic intre cei ce i-au lucrat in preajma, l-au urmat in spirit. Singurul ce-i sta egal alaturi, ba il si depaseste intrucitva, e Andreescu, discipolul care avea sa modifice radical postgrigorescianismul in sensul unei pregnante si mai marcante. Iata insa ca si cumintii urmasi ai cimpineanului au ramas memorabili, oferindu-se, fara stergere, admiratiei. Verona, unul dintre ei. Frumoasa lui Bucovina e un linistitor tarim paradisiac, fetele, femeile, in costumele simple si monumentale ale locului, intinse in iarba, la umbra pomilor in floare: ce poate fi mai inegalabil ca imagine! Un alt postgrigorescian, ceva mai lasat in uitare, poate si din pricina indepartarii de imaginea paradisiaca, e Nicolae Vermont (1866-1932). Il evoc aici doar pentru vecinatatea ce-mi sta la indemina. Exista inca in Pacurari – altadata promenada cu minunate case de stil, din pacate disparute in mare parte – una careia trotuarul istericei circulatii de acum i-a intrat chiar sub perete, dar care rezista timpului prin frumusetea insesizabila a stilului, de o noblete unica. E casa acestui bizar postgrigorescian cu nume de stat american – Vermont. Uitat in mare parte. Acum, pe sub teiul gata sa dea in floare, ma strecor aproape zilnic, sa-i duc de mincare roscovanului ciine Caramida. Nestiind, ciinele, ca, prin el, il regasesc, pios, pe uitatul pictor.

Citindu-l pe Manolescu despre Iorga – in postura de dramaturg – nu rezisti a imprumuta in propriu-ti rictus pe al istoricului literar de azi, cu taietura lui casanta, definitiva. De data asta, insa, intr-o umoare blinda fata cu… rudimentele poligrafice ale vulcanicului istoric. Oricum, la clementa distanta de cea, parsiva, a contemporanului lui Iorga, efervescentul Pastorel, cu ale lui Strofe cu pelin de mai contra Iorga Nicolai.

Ce a mai ramas din nu demult sforaitorul 1 mai muncitoresc? Pastrindu-si – prin urmasii de azi ai luptatorilor pentru bla-bla, bla-bla – pretentia la recunoasterea zilei in calendar, masele populare, retragindu-se la iarba verde, lasa de fiecare data, dupa ele, tone de resturi menajere, ca doar modernelor utilaje le revine rezolvarea problemei.

Prinzind cindva un 1 mai in chiar hegemonica Moscova, ma sustrag bubuitoarei parade si-mi dezvolt nebanuite inca aptitudini internationaliste in compania unei frumoase georgiene. Vinzatoare la colosalul magazin GUM. Gosudarstvennii Universalnii Magazin. Cam asa ceva.