Cum sa umblam cu cartile

Literatura este o forma a artei pe care absolut toti o respecta si multi oameni si-ar dedica timpul liber numai si numai scrisului…, daca nu ar trebui sa citeasca pentru aceasta.

Vai noua, lectura! Cine mai citeste azi o carte? Cu atit de multe canale TV, pina apuci sa butonezi telecomanda de la programul 1 la 99 se termina seara si-adormi obosit mort, visind numai frinturi de programe si reclame idioate.

Un lucru extrem de alarmant in ziua de azi este ca sintem inconjurati de carti, al caror numar se multiplica vertiginos in fiecare clipa. Nu-i de mirare ca unii prefera s-o ia la goana cind se vad confruntati cu o carte si ca orice fel de pagina tiparita le da fiori de spaima.

"Dar ce-i de facut? Daca intr-o buna zi ma pomenesc totusi cu o carte in casa?", se vor intreba unii tremurind de frica. "Cum sa procedez, oare, intr-o astfel de situatie cumplita?".

Exista o singura cale de-a rezolva aceasta problema deosebit de grava: avind in vedere ca, dupa cum explica si psihologia comportamentala, fuga nu este cea mai buna solutie, trebuie, incetul cu incetul, sa invatam sa ne invingem teroarea declansata de carti… Si anume, prin contraatac. Prin urmare, deviza este: Pune-te pe citit, omule! Chiar de-ar fi sa incepi cu cartea de telefon, daca nu ai nici o alta carte in casa.

Da, este adevarat ca o carte de telefon ne ofera o lectura initiatica destul de obositoare, caci presupune citirea unui text care contine mii de personaje, dar nici un pic de actiune… Insa, pe de alta parte, ea prezinta imensul avantaj ca realismul ei desavirsit nu poate fi egalat de nici un bestseller din lume. Nici macar un singur rind din ea nu este inventat. Si, in afara de asta, aceasta carte impresionanta se obtine gratuit, aspect demn de luat in seama in vremuri in care putini mai sint dispusi sa dea bani pe carti si n-ar pune pentru nimic in lume piciorul intr-o librarie.

Al doilea pas ar fi sa incepem, totusi, sa ne ocupam cu literatura adevarata, asa cum a facut prietenul meu Alfred. "Am inceput sa citesc Shakespeare", imi spuse el nu demult, plin de sine. "Si?". "Pai am citit deja doua piese de teatru: Romeo si Julieta".

L-am intrebat de curind pe un expert in literatura: cum se face ca avem asa multi oameni care nu pun niciodata mina pe-o carte? Raspunsul: aveti o impresie falsa! Nu exista astfel de tipi in realitate, ba chiar dimpotriva. In ziua de azi, mai toti pun mina pe-o carte, dar, ma rog, nu ca s-o citeasca, ci… ca s-o scrie. Fotbalistii, cintaretii, moderatorii, spargatorii de banci, politicienii, prostituatele, prezentatorii de vreme si de stiri, toti scriu carti pe rupte, si anume autobiografii.

Cuvintul autobiografie desemneaza istorisirea propriei vieti si are origine greceasca. Asta ne invata dictionarul etimologic. Viata, pe de alta parte, ne invata ca majoritatea autorilor de autobiografii abia daca pot sa-si scrie propriul nume, deci posibilitatea ca ei sa-si istoriseasca propria viata este egala cu zero. Ei si!? Se poate apela in astfel de cazuri la asa-zisul ghost writer, adica la autorul din umbra. Da, mai exista si autorii din umbra, iar acestia le arata autorilor de autobiografii cum se minuieste condeiul, mai bine zis inventeaza pentru ei o autobiografie deosebit de palpitanta. Asa ca, daca autorul din umbra dispune de talent si fantazie, autobiografia in cauza va fi, dupa aparitie, un mare bestseller datorita continutului ei profund realist.

Un sinonim pentru notiunea de autobiografie este cuvintul memorii. Cele mai multe autobiografii sau memorii sint extrem de interesante si informative, caci in ultimul timp apar tot mai multi autori care au in jur de 20 de ani si care aduc cu ei o vasta experienta de viata si o intelepciune specifica unei persoane care nici nu prea a iesit din pubertate.

Asta ma face sa cred ca nu sint in nici un caz persoana potrivita sa-mi scriu memoriile. Din pacate, nu mai sint destul de tinar pentru asta!!!

(Traducere din germana – Lucian Turcas)