Caută 
5 MIN
Video
Criza economica a provocat, intre altele, si adevarate drame in rindul celor care, bazindu-se pe bunastarea de moment, au facut imprumuturi pe care acum nu le mai pot returna decit, in cel mai bun caz, facind mari sacrificii in plan material. Romanii sint printre cei mai indatorati europeni (ca persoane fizice), sute de mii de compatrioti confruntindu-se astazi cu mari dificultati in a-si achita ratele la banci. Insensibili la astfel de drame, creditorii apeleaza la toate mijloacele legale pentru a-si recupera banii, somindu-si datornicii, prin telefon sau in scris, imediat ce s-au scurs citeva zile de la data scadenta a unei rate neachitate.
Inchipuiti-va un astfel de creditor (sa-l numim Bancher) intrind miine intr-o biserica ortodoxa pentru a participa la slujba (stiu, deja zimbiti complice, dar va asigur ca nu e nici o urma de ironie aici). Ar auzi la momentul in care se rosteste pericopa evanghelica (acel fragment de text cu un continut de sine statator, care cuprinde invataturi si/sau o parabola) relatindu-se pilda datornicului nemilostiv, ce se va citi din capitolul 18 al Evangheliei dupa Matei. Aici se vorbeste de un Imparat care isi face socoteala cu slugile sale, sa vada care si cum ii sint datori. (Aha – va spune Bancherul nostru – cam cum facem noi analiza creditelor, sa vedem care e la zi si care a intirziat cu ratele). Acestui Imparat i se aduce unul care ii datoreaza nu mai putin de 10.000 de talanti, echivalentul astazi a aproximativ 490 de tone de aur!! (Ce credit neperformant – s-ar minuna Bancherul nostru. Asta trebuie sa fie precum cei care au devalizat bancile dupa anii 90). Vazind ca nu are cu ce sa-i plateasca, Imparatul porunceste sa fie vindut si el, si femeia sa, si copiii sai dimpreuna cu toate ale sale, in speranta ca-si va recupera datoria. (Corecta decizia – ar puncta Bancherul -, dar chiar si asa nu poate recupera decit o mica parte din datorie). Datornicul insa ii cade in genunchi Imparatului si cere un ragaz ca sa plateasca datoria (Nu, nu! – ar sari Bancherul -, sa nu faca asta, decit daca ii aduce garantii extrem de solide…). Si Imparatul nu numai ca nu-l mai „executa", dar il si iarta de intreaga datorie, milostivindu-se de cel care, in genunchi, cerea ingaduinta (oricit m-am framintat, aici nu pot intui cum ar putea gindi un Bancher vazind cum cineva sterge cu buretele o datorie de – daca am calculat corect – aproximativ 20 de miliarde de euro, mai mare decit PIB-ul unei tari precum Cipru).
Numai ca parabola nu se termina aici. Cel iertat de uriasa datorie, imediat ce are ocazia, arunca in inchisoare pe un altul care nu putea sa-i achite o datorie cu mult mai mica, de doar 100 de dinari (echivalentul a aproximativ 450 de grame de argint, adica de sute de mii de ori mai mica decit datoria care tocmai i se stersese lui). Acest lucru il determina pe imparat sa revina asupra deciziei, vazind ca datornicul nu a raspuns fratelui sau cu aceeasi moneda (mila) cu care fusese el achitat. (Prilej de oarecare satisfactie pentru Bancher, dar mai ales de serioasa punere pe ginduri: Ce fel de contabil e acest Imparat daca pune semnul egalitatii intre 490 de tone de aur si 450 de grame din argint? Cu siguranta, contabilitatea nu e punctul Lui forte!).
Cit costa un loc in Rai
Evident, Imparatul din aceasta pilda e Dumnezeu, Cel care ne incredinteaza averi uriase, si aici ne referim nu doar la cele materiale (mai putine sau mai multe), cit la cele care tin de existenta noastra ca fiinte umane. Insasi viata noastra are o valoare incomensurabila ("de nepretuit" – cum ar spune reclama la un card), care nu poate fi rascumparata nici cu toate bogatiile pamintului. Oricit s-ar stradui miliardarii pamintului sa-si mai adauge zile la viata lor paminteasca, moartea nu poate fi cumparata. Iar cind ne vom infatisa in fata Marelui Creditor (sau, mai exact, Daruitor), vom da socoteala de cum am administrat aceasta avere incredintata, de la viata noastra insasi pina la darurile (calitatile) pe care le-a pus Domnul in noi si chiar pina la bunurile materiale pe care, temporar, ni le-a dat spre administrare.
Ne vom simti atunci precum se simt datornicii in fata creditorilor. Diferenta de tratament este insa una ca de la cer la pamint. Daca bancile (creditorii, in general) apeleaza la orice mijloc legal pentru a-si recupera imprumutul, chiar daca asta inseamna aducerea in fata justitiei, Dumnezeu va aborda lucrurile necontabiliceste. E posibil ca unii dintre noi sa realizeze, macar atunci, ca au risipit bunurile incredintate de Dumnezeu crezind ca li se cuvin de drept ("este viata mea", "este pamintul meu", "este trupul meu" – sint expresii pe care le folosim pentru a ne declara, constient sau nu, independenta fata de Dumnezeu). Vazind ca li se cere socoteala pentru cele ce nu erau de fapt ale lor, fiindu-le incredintate doar spre administrare, acestia vor cere indurare.
Ca sa continuam analogia, e ca atunci cind cineva ia un credit si investeste banii intr-o afacere care falimenteaza apoi, cheltuind toti banii imprumutati, eventual raminind si cu datorii. Dumnezeu va fi dispus sa stearga toate datoriile noastre, sa uite faptul ca i-am risipit darurile, neinmultind talantul incredintat. Are insa si El o conditie: ne iarta daca si noi am iertat la rindul nostru datorii cu mult mai mici decit a noastra. Cu siguranta, indiferent cit de saraci am fost, cel putin o data s-a intimplat ca vreun semen al nostru sa ne fi cerut sa-i iertam vreo datorie materiala sau vreo greseala oarecare. Daca am iertat acestora in timpul vietii, vom gasi si noi intelegere si ne va ierta Dumnezeu ca i-am risipit darurile incredintate. Daca nu avem mila aici, pe pamint, nu vom fi tratati cu mila acolo, in ceruri. Si cit de ieftin ne putem "cumpara" un loc in Rai: doar iertind altora, oricum mult mai putin decit ne iarta noua Dumnezeu.
Daca nu, atunci nici nu vom putea macar cere recurs la judecata dumnezeiasca pentru ca insusi avocatul nostru – constiinta – ne va incredinta ca asa e drept. Dumnezeu este dispus sa ierte cu mult mai mult decit ne-a cerut noua. Spre deosebire de creditorii nostri, iubitori de bani mai mult decit de oameni, Dumnezeu nu se uita la cit "cheltuie" cu noi, ci la inima noastra, la cum am raspuns iubirii Sale generoase iertind si noi celorlalti, fiind si noi generosi cu datornicii nostri. Iata o solutie nu doar pentru iesirea din criza duhovniceasca, pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu, ci si pentru a iesi din criza economica. Daca fiecare ar incepe sa ierte datornicilor, pe cit le este lor cu putinta, s-ar rupe lantul care sufoca intreaga societate. O utopie? Nu si daca fiecare isi spune: se poate, iar eu voi face primul pas!
