De data asta

Pai, dupa ce-l vazui pe Lupu la televizor cum il imbratiseaza pe Voronin si-l bate protector, ba chiar parinteste, ai fi zis, pe umar, ce-mi ramine mie, biet privitor de partea asta a ecranului, incercat rau de nostalgia dupa kilometricul buletin de vot, disparut, saracul, in apertura… ei, nu, ca daca zic "lupului", conoteaza de nu te vezi; mai bine scriu "urna", ca banalitatea substantivului face linistea scriptorului, dupa cum arata ultimele doua decenii…

Dar intrebam ce plaja de optiuni ar avea omul alegator in replica augustului gest? Un plonjon cit mai adinc in apele prostratiei, daca ne iubim intr-adevar aproapele. Ca-i dreptul nostru terapeutic dupa anul de coabitare cu democratia in formele ei cele mai poliglote din cite s-au iscat vreodata (vezi convingerea fostului interimar asupra francofoniei polone); dar mai ales dupa cita materie cenusie s-a sleit prin tara cind cu misiva aceea conceputa sa faca din NATO o focoasa liberala. Altii, in locul nostru, ar fi facut implozie, intrau cu tot cu natiune la balamuc! Noi, har Celui de Sus (nu stiu ce-i veni sa ne iubeasca atita; poate fiindca avem feedback-ul cel mai activ la carentele de sistem, altfel cum ar afla ce gafe a comis cind zamislea lumea in graba aceea curat stahanovista de numai sapte zile si ce facultati a mai uitat pe atunci sa-i imprime lui Adam), noi, zic, Slava Domnului, am supravietuit, sintem teferi, id est mincam, bem si ne veselim cu abnegatia dintotdeauna. Semn ca ne-am hirsit: mareea anticipatelor nu ne mai inspaiminta, incertitudinea, suspensia in gol nu ne mai dau vertij; dimpotriva, ne procura o nesperata senzatie de confort si siguranta. Am invatat estimp (cam de la podurile de flori incoace!) sa traim intr-un regim de exceptie, ne-am facut din alerta o stare perpetua, un modus vivendi, adica ne-am blazat intr-un chip exemplar de pragmatic si chiar lucrativ. Acu’, daca, fereasca-ne Pronia, Putin ar pune de-o gilceava cu Obama, nici Hiroshima din mahala nu ne-ar urni de linga caltabosi. Asa ca nu vad nimic bun in promisa – cu gura celui mai nou speaker al plaiului – perioada de conciliere politica si normalitate sociala: pacea o sa ne exaspereze in cele din urma, o sa vedeti; dorul de zavera si balacareala "la virf" o sa ne rapuna, firul logic al discursului o sa ne plictiseasca de moarte. Pai, sa apucam noi vremea cind Voronin n-o mai sictiri pe nimeni de la tribuna? Sa fim de fata cind Misin va disparea fara intoarcere de pe micul ecran si din expectativele Fiscului? Sa participam si noi, oare, cu ce ni s-a mai tine atunci de os, la funeraliile coruptiei, nepotismului si cumetriadei? Chiar sa nu se dea de-acum inainte nici o stire cu ce tigari au mai descoperit vamesii romani prin tirurile noastre? Nu se poate! Normalitatea asta ne-ar omori palpitul, ne-ar decima rosturile, ar face praf atitea habitudini! La bajenia pe motiv de cosnita s-ar adauga astfel exodul pe motiv de platitudine a jurnalelor de seara. Mare drama! Lupu, fara indoiala, n-are talent de epistolier ca Ghimpu, ca macar literatura de inalta stupiditate sa stim ca va prolifera. Iar de la baterea pe umar in plen, care poate fi inca o expresie a condescendentei (si deci macar germenele unor viitoare tensiuni), la baterea pe burta in chip de fuziune doctrinara (cu inerenta armonie intrapartinica) s-ar putea sa fie o cale nu mai lunga decit pina-n saptespele lunii curente, cind PCRM-ul a fagaduit sa-si comunice candidatura la functia de vicepresedinte al Parlamentului.

Adica avem, ca electorat, un serios motiv de ingrijorare. Ce-o sa facem noi doar cu panem, daca se abolesc distractiile in esalonul superior? Cum o sa ne rezumam la bunul-simt? Ii vom putea oare suporta paradoxul, vorba eseistului? Cum o sa impacam noi practica mitocaniei din ultimele mandate cu directiva cuviintei, ce s-a si prefigurat? Ce menaj vor face inertiile grobianismului indigen cu staiful evropienesc care se va juca, cica, de-acum incolo?

Oh, greu, inceputul acesta de an, plin de spaime etice. Dar una ne consoleaza: ca si noi acilea, la tarabe, si ei acolo, in bataia climatizoarelor, tot cu edificarea omului nou ne vom pedepsi. De data asta avem scop comun!