De la Hegel, preafrumoasa soata a Strutocamilei, la Nea Goe Basarab

Mai are literatura veche cititori? A avut, de fapt, ea vreodata un public larg, nu egal, dar macar apropiat ca numar de cel care urmareste literatura contemporana? Cine mai citeste, azi, vechile pagini ale cronicilor sau romanul lui Cantemir ori "poemationul eroi-comico-satiric" al lui Budai-Deleanu? Mai nimeni, s-o recunoastem. Ceea ce conventional numim literatura veche a fost mereu un obiect de studiu inaccesibil maselor largi. Rarii studiosi s-au mai aplecat asupra operelor celor din vechime, nu cititorii obisnuiti. Si nici macar criticii literari, care nu prea au detenta filologica, obligatorie in cercetarea acestui sector vitregit. Vi-l imaginati pe Alex. Stefanescu scriind comprehensiv despre Istoria ieroglifica? Mai bine nu…

Prima constatare pe care sint nevoit sa o fac, inca de la primele intilniri cu studentii din anul I, carora le predau chiar literatura medievala, de la primele tentative de dialog, este ca absolventii de liceu, care au obtinut note foarte mari la bacalaureat, nu au habar de ceea ce reprezinta inceputurile literaturii romane. Au in schimb prejudecati pe necitite: presupun ei ca ar fi vorba de ceva plictisitor, greoi, care nu are cum sa-i atraga. Nu manifesta nici macar deschiderea de a-si bate cit de cit capul: Antim parca le-ar placea, dar nu sint dispusi sa invete cite ceva despre retorica sacra, Ureche e cam sec, Miron Costin cam cicalitor, iar Neculce, ei, da, Neculce aduce cu ce se scrie in tabloidele de azi: e cronicarul birfitor si foloseste cuvintul "curva". Le place, fireste, episodul celei de a doua domnii a lui Dumitrasco Voda Catacuzino, de unde afla ca existau si in secolul al XVIII-lea proteze dentare. Poate vi se pare ca e de saga, dar nu e: exact acesta este nivelul la care e perceputa literatura veche. Pentru ca vin din liceu cu ideea inerta ca important intr-un text este ce anume transmite el, nu cum o face. Inutil sa mai adaug ca si particularitatile unui limbaj datat ii incurca destul de mult.
Care e, totusi, solutia de a ii atrage? Am incercat sa ii fac sa se apropie de cronicari prin mijloacele narativitatii, simplificate destul de mult. Letopisetele nu sint literatura propriu-zisa, ci doar prin ricoseu, dar discursul narativ, rudimentar de regula, aici si-a deprins ticurile. E un fel de protoliteratura… Lucrurile mai merg cum mai merg: din cronicari, din Viiata lumii si din Psaltirea lui Dosoftei mai pricep cite ceva… Cartile populare le plac, ca sint povesti, chiar daca e mult misoginism in Povestea lui Sindipa filosoful si nu prea se lamuresc ei ce l-a apucat pe Sadoveanu de a rescris textul in Divanul persian. Limba veche are surprizele ei, care uneori pot atrage… Pina la un punct insa.

Iar acest punct este Dimitrie Cantemir. Rar student care sa citeasca in intregime romanul. De vreo 5 ani, de cind fac seminarii la literatura veche, am intilnit unul singur. Ambitios tare, baiatul… Lucrurile generale, legate de mecanismul alegoriei animaliere si de structura romanului sint destul de limpezi, cind le expun. Cind trecem insa la lucrul concret pe text, totul se complica. In ce limba o mai fi scriind si Cantemir asta? Ce e cu sintaxa asta sucita, cu topica asta nefireasca? De unde sa stie, saracutii, ca ei latina nu au facut nici in liceu si nu fac nici in facultate? Istoria ieroglifica pretinde o lectura-studiu, iar ei nu prea sint obisnuiti cu asa ceva… Prin urmare, analiza unor fragmente trebuie sa depaseasca, mai intii, stadiul de traducere propriu-zisa. Cind fac acest efort, cu care nu sint invatati, se simt atit de obositi, incit totul devine un talmes-balmes in capul lor. Daca ar fi dupa mine, as pune romanul lui Cantemir in programa de la ultimul an sau in cea de la Master. E nevoie de mai multa experienta pentru a deslusi si a degusta cum trebuie romanul printului moldav.

De cele mai multe ori, studentii fac ceea ce stiu ei ca trebuie sa faca: invata pe de rost. Si atunci sa vezi boacane, gafe, rateuri… Marea problema este ca ei vin din liceu cu o cultura generala extrem de precara: nu stiu mai nimic despre umanism, despre iluminism, nu au o idee corecta despre literatura romana in diacronia ei. Cum sa ma mai mir ca o studenta il considera pe Hegel soata Strutocamilei? Ca doar de la Helgea la Hegel e doar un pas. Sau ca alta considera ca Ibraileanu ar fi nici mai mult, nici mai putin decit un personaj din subsolul Tiganiadei. Ce sa mai spun cind intilnesc scris intr-o lucrare, negru pe alb, Nea Goe Basarab? Ca domnul Goe al lui Caragiale s-a facut mare si a devenit student la Litere? N-ar fi exclus… Desigur ca exista si exceptiile imbucuratoare, dar ele sint atit de rare, incit nu reusesc sa stearga impresia negativa pe care majoritatea o imprima.

Eclipsa pe care literatura veche o traverseaza se explica, in mare masura, prin lipsa crasa de cultura a studentului mediu. Accesul e conditionat de minimele cunostinte pe care, din pacate, liceul de azi nu prea le mai asigura unui absolvent. Din pacate, cred ca trebuie sa ne consolam cu ideea ca literatura veche e Cenusareasa literaturii romane. Ca ea devine un domeniu destinat doar cunoscatorilor. Eu unul cred ca e pacat…