Caută 
3 MIN
Ana sta in banca. Ionut cumpara flori. George coboara scarile. Mama ia masa. Daca intreb prin ce se aseamana aceste propozitii, va mai amintiti? Semantic, nu au nimic in comun, refera asupra unor lucruri fara nici o legatura intre ele. Structural insa, la nivelul sintaxei, isi vadesc o serie de elemente comune si anume: subiect, predicat, complement. Sint simple, nu comporta adica decit un singur enunt (daca ar contine doua si mai multe, le-am trata ca fraze).
Imi cer scuze ca incep pe un ton atit de ostentativ didactic, dar mi-am amintit cum stateam acum nu demult pe una dintre multele (prea multele, ar fi poate cazul sa adaug!) terase de la noi, intr-o dupa-amiaza torida, sorbind flegmatic dintr-o halba rece ca gheata. Era pe la spartul saptaminii, cind perspectiva celor doua zile de pauza (atit de repede trecatoare, cum se dovedeste de fiecare data!) pare infinita. Daca beatitudinea nu-i o notiune demagogica, inventata de orientali pentru trebuintele lor perfide, in intervalul acesta o putem gasi: cind programul abia se inchide, iar distractia inca nu incepe. Dar bucuria, se stie, cade in scirba tocmai cind nu te astepti. Ca din senin, pe scaunul de vizavi aparu un vechi si parca bun cunoscut, intelectual prin ocupatie, cam galagios de felul lui, insa bonom si bine intentionat chiar si atunci cind (frecvent!) face o boacana. Si fara a da binete, unde face triumfator: „Ti-am citit articolul!".
Surprins, n-am o replica imediata, ceea ce se intelege probabil ca dovada de slabiciune, caci dupa o clipa urmeaza: „Si n-am inteles nimic!" Rostit pe acelasi ton victorios, ca si cum ar fi fost vorba de o teorema dificila, in fine demonstrata. „Ce anume n-ai inteles? Cuvinte aparte?", il intreb pregatindu-ma pentru o noua disputa in apararea neologismelor. „Nu, imi raspunde, cuvintele le-am inteles toate". „Atunci, poate unele propozitii nu sint formulate destul de limpede?" „Nu, ca si propozitiile le-am inteles!", vine prompt raspunsul, spre totala mea nedumerire. „Pai, zic, usor enervat, daca nu te-ai impiedicat de anumite cuvinte, daca ai perceput propozitiile in ansamblu, ce ramine de neinteles?" „Nici nu stiu cum sa-ti lamuresc, nu se lasa cunoscutul meu si striga chelnerita sa-i aduca si lui o bere. Uite, reia el dupa ce soarbe zgomotos intiiul git din licoarea blonda: cind citeam, intelegeam totul. Dar dupa ce am terminat, n-am mai priceput nimic!"
Am ris atunci ca de o gluma reusita, dar adevarata ei semnificatie mi s-a revelat mai tirziu. Cunoscutul meu, cum am spus, e un intelectual, cel putin prin definitie, prin exercitiul functiunii. A citi e, prin urmare, obligatia lui de baza. Cum la finele lunii, ca tot bugetarul, incaseaza pentru asta un salar, concluzia pe care o putem trage este ca avem de a face, fie si formal, de fatada, cu un cititor profesionist. Ei bine, daca un asemenea om, care isi cistiga tainul buchisind, nu prinde ideea generala a unui text (fiind vorba, in cazul nostru, de o biata tableta, fara nici o pretentie de profunzime, ridicata pe un singur concept), ce sa le pretindem celorlalti? Cronicarul gresea amarnic crezind ca cetitul iaste o dulce zabava: e chiar, dimpotriva, o cazna, adesea insuportabila, dovada ca atita lume isi zvirle cartile dupa soba, odata scoala absolvita.
Se citeste, vreau sa spun, extrem de putin si in fond lucruri usurele, ieftine si ca ideatie, si ca valoare estetica. Ce paradox ilar: hackeri de geniu (exista din astia si pe la noi!), strabatind fara pic de inhibitie prin desisurile digitale, dar inapti sa redacteze impecabil o pagina, cu brese de cultura generala stupefiante. Nu mai spun de profesorii de romana, carora lectura le face o sincera oroare… Nu stiu cum sa numesc acest fenomen. Dar il intilnesc aproape la tot pasul, in cazuri pe care nu le-as fi putut anticipa in ruptul capului. Si parca tinindu-le isonul, ziarele publica texte tot mai scurte, imagini tot mai mari… A aparut chiar si o teorie a propozitiei concise, ce nu abuzeaza atentia si cruta disponibilitatea. Era consumului succint, care nu afecteaza digestia…
