Despre jurnalisti

Meseria de jurnalist este dificila si stresanta. Dar marele neajuns este ca nu poti straluci intr-o astfel de cariera decit un anumit interval de timp. Ca o luminare care isi arde continutul, mai pilpiie un pic si se stinge.

Dificultatea survine dupa stingerea luminarii, adica dupa golirea de continut si prabusirea in uitare sau, si mai rau, in ridicol.

Majoritatea ziaristilor explozivi de dupa ’89 si-au consumat continutul, de altfel foarte consistent, si au tacut pentru totdeauna. Altii mai rabufnesc, ca un vulcan care bolboroseste, amintind de eruptiile spectaculoase de altadata. Sau, mai putin spectaculos, par mai degraba a fi niste mosnegi care incearca sa mascheze neputinta intr-o hora indracita.

Rabufnirile fostilor giganti aduc note pe care a cintat inegalabilul Octavian Paler. Pesimism, lehamite, dezamagiri, focuri stinse imediat ce au aruncat o flacaruie?

Tonurile spuselor lor duc involuntar la evocarea apocalipsei si nu numai. Afirmatiile nu suporta replici si judecatile lor sint dorite a fi elaborate de o Curte Suprema, de natura divina.

Nu, nu devin cabotini si nici nu pot fi acuzati de histrionism. Mai curind observam un apel la fenomenul de tip "histerezis", deloc justificat, atunci cind flacara creatoare incepe sa se stinga.

Fenomenul acesta este prezent, aproape fara exceptie, la toti cei care au atins stelele. De ce, la o adica, n-ar trebui sa fie prezent si la jurnalisti? De ce aici sa nu fim indulgenti?

Daca in majoritatea cazurilor celor care ating stelele moartea ii gaseste in plin zbor, in cazul multor jurnalisti apogeul poate fi atins la tinerete, pentru perioade scurte de timp, si coborisul spre vulg poate cauza traume cu consecinte imprevizibile.

Multe frumuseti ale lumii au esuat lamentabil cind si-au pierdut unicul atu. Lupta impotriva evolutiei firesti duce la comportamente aberante, chiar pline de ridicol.

Revin la subiectul abordat, adica la coborirea din Olimp a unor jurnalisti celebri. Si-au ars continutul si orice efort de a se mentine la apogeu provoaca compasiune sau chiar de-a dreptul mila.

Personal, am savurat inteligenta multora dintre ei, am fost uimit, coplesit, strivit de argumentele lor, de elocinta lor, de stralucirea lor. Incet-incet, insa, si-au ars continutul bogat de materie cenusie si s-au transformat in "oameni". Oameni, cu pacatele lor, cu aspiratii modeste, cu renuntari la competitii.

Toate pot fi intelese, "oameni sintem". Ceea ce ma deranjeaza, ma dezamageste si chiar ma enerveaza este ca la unii intorsi in vulg persista impresia ca inca ii pot domina pe cei din jur. Si, mai ales, ca inca sint capabili sa "striveasca" orice muritor. Adica coboara dintre astri, trec prin vulg si coboara, si coboara tot mai jos.