Despre noi si pacatele altora

Piesa de teatru controversata a lui Cehov Ivanov (1887) a cunoscut doua variante, fiind aleasa de aceasta data cea mai spectaculoasa (personajul principal se impusca la final). Temele abordate sint grave si vor interesa mereu: ce valabilitate are juramintul marital "pentru toata viata" daca omul nu poate garanta decit rational pentru fidelitatea sa, nefiind complet stapin pe evolutia sentimentelor sale. Orice situatie poate fi privita din cel putin doua unghiuri: asa cum e resimtita de cei in cauza si asa cum e perceputa si disecata de "gura lumii". Ce ne facem daca parerea celorlalti ne otraveste? Cum poate fi depasit spleen-ul care ne acapareaza, inactivitatea, plictisul cotidian ce ne roade pe dinauntru? Oare e ceva ce ne-ar mai putea salva?

Spectacolul este un exercitiu realizat de o echipa de oameni de teatru tineri, unii inca studenti, caruia ii e rezervat, am constatat, un public destul de eterogen. Este o reprezentatie cuminte, respectind atit realismul lui Cehov, cit si textul sau (atit cit e folosit si pina intr-atit incit Ivanov ii face Sasei observatie ca i s-a prafuit mineca de la… bluza fara mineci). Cu unele exceptii. Prima exceptie: rolurile sint concepute un pic fortat, cu mici exagerari de interpretare, altminteri ma tem ca spectatorul contemporan nu ar fi putut tine pasul cu acea complexitate psihologica discreta a personajelor cehoviene.

De exemplu, rolul doctorului Lvov, de altfel un joc reusit, se bazeaza pe o anume ostentatie, incorsetare, prin care inversunarea si incrincenarea personajului sa fie perfect vizibile si, in plus,redate intr-o maniera comica. Acelasi lucru e valabil pentru rolul Zinaida; pe actrita trebuie s-o mai vad jucind pentru a decide daca ramin fidela ideii ca are acel ceva special pentru comedie. De aici, a doua exceptie: in drama sint inserate cadre de comedie. Exceptia exceptiei doi, care confirma regula – rolul lui Lebedev: actorul e ceva mai natural, insa personajul sau nu dezvaluie nimic dincolo de acest joc plin de haz. A treia exceptie: decorul este cehovian, culorile nu intotdeauna. Se observa insertia unor nuante aprinse (rosu, siclam) in chiar vestimentatia Sasei.Cit priveste rolul junei Sasa, amuzant si straduit, o impune drept candidata perfecta pentru jocul unei "tinere nelinistite" in orice spectacol; o alternativa interesanta la Cehov.

Insa cele enumerate mai sus nu sint singurele elemente de noutate privind personajele. Rolul Annei Petrovna este interpretat de Laura Bilic intr-o maniera uimitoare. Aceasta actrita are o disponibilitate impresionanta pentru a juca stari de spirit contradictorii, prin treceri bruste de la o stare de spirit la alta. Nici nu mai conteaza daca Anna Petrovna a fost vreodata chiar intr-atit de complicata. Iar despre rolul Nikolai Alexeevici Ivanov, nu am crezut ca depresivul Ivanov ar putea deveni vreodata atit de tumultuos si de impetuos (dar se pare ca tocmai a devenit). Disperarea care-l cuprinde spre final e fulminanta. Trebuie sa remarc ca e un rol lucrat, foarte bun.

Cu acordarea unei minime atentii la detalii (impuscatura se aude cu mult inainte ca Ivanov sa duca pistolul la timpla), spectacolul are toate sansele sa se joace in continuare cu sala plina, pentru ca personajele sint creionate cit se poate de relevant, de la moralismul indirjit al doctorului la exuberanta superficiala a Sasei.