Doar cretanii sint mincinosi?

Pentru fiecare, vacanta este un timp al evaziunii, al mobilitatilor programate, al iesirii din monotonie. Rutina mersului la serviciu, mecanica deplasarilor din interes, stereotipia cumparaturilor si a gatitului, isteria media, exhibitiile politicianiste, pagubosul curs monetar sint abandonate vremelnic. Timpul vacantei este – in intentie, cel putin – unul al evenimentelor neobisnuite sau al obisnuintelor suprimate, puse la propriu „intre paranteze".  Inlocuim repetitia cu neprevazutul, previzibilul cu aventura, banalul cu diferitul. Este un interval al capriciilor satisfacute sau al asteptarilor implinite. Unii cauta zgomotul, spatiile de socializare, anturajul convivial; altii, dimpotriva, vineaza linistea, izolarea, atmosfera tihnita, lipsita de stridentele obisnuite.

Dupa ani buni de „patriotism" estival,  instinctul de conservare m-a indrumat in ultima vreme spre solutii ex-topice, favorabile – pe cit posibil – si odihnei domestice, dar si rasfatului cultural. De asta data, am preferat un zbor direct, de doar doua ore, spre Creta, in sudul Marii Egee. Pe „Insula lui Zeus" mai fusesem in urma cu fix sase ani. Prima data mi-am intretinut curiozitatile turistice, vizitind cea mai mare insula a Greciei de la un capat la altul, cu popasuri grabite la Héraklion (capitala – vechi port roman, fenician, bizantin, arab, venetian, otoman, grec), Knossos (cu resedinta regelui Minos, centrul culturii minoice, socotita a fi cea mai veche a Europei), Réthymno, Chania (orase superbe, cu arhitectura venetiana), Matala (in sud, port al cetatii antice Phaistos, dar si refugiu al miscarii hippie in anii ’60). In scurtul sejur anterior, avusesem timp si pentru o croaziera la Santorini, insula cu privelisti de poveste, pe care unii istorici o asociaza Atlantidei – cetatea scufundata din dialogul lui Platon.

Grecia de la televizor pare cu totul alta decit cea reala. Nimic din mult clamata sa agonie nu e vizibil la suprafata. Oricum, cretanii trateaza criza fie cu stoicism, fie cu scepticism. Nu degeaba au inventat filosofia si i-au dat maximum de folos, inclusiv in viata practica. Turismul trece drept indeletnicirea lor principala, cea care mobilizeaza cu succes aproape intreaga populatie. Peisajul este incintator, clima – calda, dar suportabila, orasele  – curate si primitoare, locuitorii – ospitalieri. Una din prejudecatile vizindu-i pe cretani spune despre acestia ca nu fac defel casa buna cu munca si adevarul. O afirmase inca Apostolul Pavel, in Epistolele sale catre Tit, acuzindu-l pe Epimenide cretanul ca ii descrie pe propriii coninsulari ca fiind „mincinosi, fiare uricioase si mincaciosi". De aici si celebrul paradox care il culpabilizeaza pe denuntator: Toti cretanii sint mincinosi/ dar Epimenide este cretan/ deci, Epimenide este mincinos.

O bruma de adevar in sentinta antica probabil ca este. Cretanii de astazi stiu ca istoria nu face totdeauna casa buna nici cu adevarul, nici cu turismul. Mai cred, iarasi, ca un adevar banal pretuieste mai putin decit o minciuna banoasa. Binecuvintati cu darurile naturii, au ales sa le sistematizeze in formule care imbina frumusetea locurilor, confortul cotidian si echilibrul financiar – acesta din urma obtinut prin rentabilizarea programelor de vacanta. Traseele oferite potentialilor vizitatori sint iscusit ambalate in carcasa mitologizata. Iata numai trei retete de „branduire" turistica, dar care dau Cretei beneficii imense.

In primul rind, este etalat cu mindrie fundalul mitic autohton. Pentru straini, Creta nu este o insula ca oricare, ci una privilegiata, in care s-ar fi nascut insusi Zeus, Stapinul Universului, figura suprema a panteonului elin. Strainii ii pot vizita Pestera de pe muntele Ida, unde Rheea, mama sa, l-ar fi ascuns de furia canibala a tatalui – Cronos, cel care se delecta la rastimpuri inghitindu-si fiii.

In a doua instanta, cretanii exploateaza brandul istoric. Creta ar fi leaganul culturii minoice – inaugurala pentru istoria culturala europeana. Palatul din Knossos, zidit cam cu doua milenii inainte de Cristos, a fost descoperit in 1878 de un grec, Minos Kalokairinos, si apoi „redescoperit", la 1900, de arheologul britanic Arthur Evans. Acesta l-a refacut dupa propria imaginatie, astfel incit ansamblul sa para credibil. Numeroasele intrari si incinte dau impresia unui labirint in care vizitatorul se poate pierde usor. Dedal insusi l-ar fi conceput in vechime pentru prinderea Minotaurului. Pentru unii, Knossos este un fel de „Disneyland arheologic". Zilnic, mii de turisti viziteaza ruinele asamblate dupa planurile ipotetice ale lui Evans, inclusiv picturile reconditionate de englez. Turistii nu stiu intotdeauna ca fotografiaza niste cópii, originalele aflindu-se la Muzeul de Arheologie din Héraklion.

O a treia strategie valorifica brandul cultural. Cel mai celebru intre cretani este pictorul El Greco (Doménikos Theotokópoulos, 1541-1614), nascut la Fodele, linga Héraklion, dar raposat la Toledo, in Spania. La Fodele, compatriotii indatorati i-au construit o casa – muzeu. Ce nu stiu turistii? Ca in realitate locuinta aratata lor nu are nimic in comun cu pictorul manierist. Acesta s-a nascut ceva mai departe de locul artificial amenajat, undeva peste munti, intr-o zona inaccesibila circulatiei largi. Cum casa nu i s-a pastrat, cretanii i-au construit una, de aratat,  aproape de autostrada, linga o bisericuta ortodoxa zidita in stil traditional. Muzeul improvizat adaposteste doar cópii lipsite de valoare ale lucrarilor atribuite lui El Greco. In plus, Creta nu detine decit o lucrare originala, apartinind cu certitudine celebrului pictor.

Cel mai cunoscut scriitor autohton este Nikos Kazantzakis (1883-1957), autorul Vietii si peripetiilor lui Alexis Zorba. Acesta da nume aeroportului, strazilor din fiecare localitate, cafenelelor si librariilor de peste tot, insa turistii nu au, deocamdata, repere de vizitat.  Ce pot insa vedea in compensatie? Satul Stavros, la 14 km de Chania, la vest, celebru pentru… plaja pe care s-a filmat „Zorba Grecul" (cu Anthony Quinn in rolul principal), ecranizare dupa cartea lui Kazantzakis.

Nu doar cretanii se folosesc de minciuni pentru a-si promova programele turistice. Mintim si noi. Castelul Bran, de pilda, este atribuit ilicit lui Dracula, desi, se stie, Vlad Tepes nu era legat de acel asezamint. Un pseudo-castel i s-a construit la Pasul Tihuta, loc indicat doar in cartea de fictiune a lui Bram Stoker. Fantoma singerosului vampir bintuie cu succes Festivalul Medieval de la Sighisoara, unde cavalerii transilvani poarta armuri teutone, coifuri spaniole, scuturi si blazoane templiere, intrecindu-se in turniruri donquijotesti; domnitele, la rindul lor, imbraca straie frantuzesti si italiene, afiseaza masti venetiene si danseaza in cadente irlandeze. Decorul medieval este intregit de scene in care despoti locali, purtind sutanele Inchizitiei, incendiaza loturi de vrajitoare, totul petrecindu-se sub semnul britanicului… Merlin, personaj consacrat de povestirile arthuriene, ridicat de catre organizatorii evenimentului la rangul nesperat de „erou al lumii medievale".

Iata, asadar, ca nu doar cretanii sint mincinosi. Am dat doar citeva exemple in care scopul asumat (distractia, placerea, cistigul) scuza satisfacator mijloacele. Uneori, o minciuna buna cintareste mai mult decit un adevar banal si mediocru. Cel putin in turism, lectia cretana merita retinuta.