Caută 
4 MIN
Exista locuri care, odata vizitate, iti epuizeaza intreg interesul, nemaiispitindu-te in vreun fel. Sunt „de unica folosinta" – cum se spune. Altele insa, de la noi sau de pe aiurea, te urmaresc oricand cu aceeasi nostalgie. Cetatile italiene, de pilda. Daca ai pasit la un moment dat pe strazile Orasului Etern, nu vei ezita sa revii cu prima ocazie. Eliberate de complexele provinciale, Venetia, Padova, Siena, Pisa, Florenta, Napoli, Palermo te atrag deopotriva, etalandu-si cu gratie ofertele istoriei, culturii si naturii care le rasfata, inimitabil, pe fiecare in parte.
Intamplarea a facut sa revin zilele acestea in Umbria, la Perugia, dupa 15 ani si alte trei saptamani petrecute aici. Ca si Toscana vecina, cu exuberanta Florenta si parfumu-i renascentist inconfundabil, regiunea din centrul „cizmei" italiene este tinta favorita a turistilor veniti din toata lumea. Ambele tinuturi fusesera populate, mult inaintea romanilor, de catre etrusci – neam cu origini incerte, insa pasnic, muncitor si inventiv. O dovedesc vestigiile bine conservate, vizibile in interiorul vechii cetati perugiene. Semeata reduta fortificata, cu ziduri din piatra si caramida, este construita pe umerii unei coline inalte, cu scopul de a-i izola si proteja pe locuitori. De jur-imprejur, uriasul amfiteatru urban ofera o perspectiva generoasa, obturata la orizont doar de cateva dealuri aflate la o departare de 20-30 de kilometri.
La prima vedere, centrul istoric al orasului pare neschimbat. Cu certitudine, elanul „ziditor" al edililor de aici se dovedeste mult mai temperat decat cel exersat in tinuturile carpato-danubiano-pontice. Primarii de la noi i-ar putea suspecta pe omologii lor peninsulari fie de plafonare, fie de lene si nepasare. Cum de nu au reusit inca sa acopere cu pavele mici si colorate uriasele dale de granit ale drumurilor vadit uzate de traficul trimilenar al carelor, cailor si oamenilor locului? Cum de nu au izbutit de atata vreme sa inlocuiasca bordurile roase de timp cu altele, integre, bine proportionale si aratoase? Nici sa tencuiasca odata pentru totdeauna peretii igrasiosi ai vechilor palate medievale sau zidurile batranelor campanile renascentiste? Nici sa-i unga indestulator cu var lavabil si sa-i izoleze termic definitiv? Nici sa puna moderne termopane in locul geamurilor vulnerabile, din lemn cariat, prin care parca bate vantul? Nici sa ascunda cu rigips barnele inestetice de sustinere si scandurile tavanelor istovite de apasarea timpului? Nici sa inlocuiasca acoperisurile din tigla arsa, innegrite de ani, cu altele mai trainice, din tabla proaspata sau internita? Nici sa lateasca indeajuns strazile prea inguste, pentru a putea trece in viteza masinile coloanelor oficiale aflate in importante vizite de lucru?
Ei bine, un oras fara mall–uri si borduri aliniate impecabil la sfoara fondurilor structurale candideaza pentru statutul de Capitala Culturala Europeana – 2019. Scopul, se stie, ar fi transformarea vremelnica a regiunii intr-un fel de „centru al lumii" si atragerea milioanelor de turisti pentru fi rasfatati cu oferte culturale si artistice fara egal. Desi lauda initiativele deja demarate (asocierea Perugiei cu oraselul Assisi, crearea unui logo comun si a unui site care promoveaza constant evenimentele in desfasurare), presa locala este inca sceptica in privinta sanselor de reusita. Daca Bologna, Florenta, Genova au primit confirmarea in anii anteriori, concurentele de acum (Aquila, Venetia, Ravenna si Siena) par a fi rivale la fel de serioase. Care ar fi argumentele consortiului Perugiassisi? Pentru ce ar prefera un turist obisnuit cele doua orase umbriene in detrimentul Veneziei, bunaoara?
Exista in Perugia o universitate prestigioasa (Universita degli Studi), numeroase biblioteci si muzee. Avand o destinatie exclusiv academica, primele ar aduce un gir simbolic, insa nu conteaza decisiv in perspectiva unei mobilizari turistice de anvergura. Muzeele, in schimb, o pot face in masura sporita. Pietro di Cristoforo Vannucci, zis si Perugino, este principalul brand artistic al orasului. Pliantele turistice indica locuri si semne ale trecerii sale. Corso Vannucci este numele principalei strazi pietonale, loc ideal de promenada, flancat de catedrale, palate, magazine, banci, restaurante, pizzerii si terase in aer liber. Aici se consuma anual Umbria Jazz Festival (deschis acum cateva zile de Chick Corea si inchis duminica seara de Sting), Festivalul de Jurnalism si FestArch – destinat arhitecturii, socotite a fi evenimentele de anvergura internationala organizate de perugini.
Situata in apropiere de Catedrala „San Lorenzo" si Fontana Maggiore (sculptata intre 1275-1278 de Nicola si Giovanni Pisano), Galleria Nazionale Dell‘Umbria adaposteste operele unor artisti renascentisti de prima mana: Arnolfo di Cambio, Duccio di Bonisegna, Gentile da Fabriano, Beato Angelico, Piero della Francesca, Orazio Gentileschi, Pietro Di Cortona. In momentul de fata, o expozitie retrospectiva dedicata lui Luca Signorelli (nascut la Cortona, in apropierea Perugiei, la 1445), reprezentant ilustru al „scolii toscane", aduna multimi de pasionati ai artelor vizuale. La mica distanta, gasesti o capela a Bisericii San Severo pictata pe jumatate de Rafael Sanzio (inainte de a pleca la Vatican pentru „ÈAAA˜coala din Atena"), pe jumatate de Perugino (1521). Nobile Collegio del Cambio are o alta, realizata de acelasi Perugino. Palazzo della Penna, ridicat in secolul al XVI-lea si transformat in muzeu, adaposteste opere ale lui Gerardo Dottori, reprezentant ilustru al futurismului italian, dar si cateva lucrari ale lui Joseph Beuys, pe cand se afla in trecere prin Italia. Locuri precum Porta del Sole, Pozzo Etrusco, Rocca Paolina, numeroasele biserici (San Pietro, San Damiano, San Francesco) ofera imagini asupra istoriei si culturii umbriene. Despre Assisi, despre Sfintii Francisc si Clara – nascuti aici -, despre Cimabue si Giotto – autorii frescelor care prefigureaza Renasterea italiana – o sa va povestesc altadata.
In 2020, dupa candidatura Perugiei, va veni randul Iasului. Un clasament preliminar care ierarhizeaza sansele oraselor romanesti nu ne este defel convenabil. Doar cu plantatii de mall-uri, drumuri desfundate, o bojdeuca si vreo doua case memoriale de interes periferic – singurele, pe moment, accesibile – nu vom putea iesi in lume. Oricum, nu in lumea civilizata.
