Dumnezeul supraconfesional si Malvine

Adesea imi vine sa cred ca oamenii de pe pamintul asta al nostru au transformat cerul intr-un fel de parlament in care fiecare sau aproape fiecare popor, constituit intr-o minoritate, are reprezentantul sau: romanii, bulgarii, rusii etc. sint reprezentati de un dumnezeu ortodox, polonezii, ungurii s.a. – de un dumnezeu catolic, nemtii – de unul protestant, indienii – de Budha etc. In ce ma priveste, eu cred ca instanta metafizica e o … republica prezidentiala, ca Dumnezeu e unul si ca luptele in numele lui si pentru suprematia unuia sau altuia dintre reprezentantii minoritarilor e ridicola. Altminteri nu mi-as putea explica o serie de lucruri, printre care si povestea sasoaicei Malvine, pe care o voi reface pentru dumneavoastra din bucati. Fiindca asa am auzit-o de la una din fiicele ei, care acum se culpabilizeaza ca, atunci cind era copil, proceda aidoma copiilor de romani, ca fratii mei si cu mine, sa zicem: cind parintii ne povesteau durerile lor – front, foamete, refugiu, inchisori, lagare -, ii repezeam plictisiti si fericiti de atoatenestiutori: „ia mai taci, nu mai spune, mi-ai mai spus o data!”.
Malvine, o tinara sasoaica din zona Fagarasului, a fost deportata la 24 de ani (ca multi alti sasi, svabi, germani din Romania) in „Imperiul raului”. Trei din cei cinci ani de lagar i-a petrecut in zona Donbasului, unde lucra la o mina. Spre norocul ei, fiindca avea gust si era priceputa sa coase de mina si la masina, era cautata adesea sa le faca localnicilor camasi si fuste si alte cele. Printre clientii ei cei mai de vaza se numara si iubita unuia dintre ofiterii din lagar, rusoaica Sonia cu sinii mari. Numai Malvine stia sa-i coase sutiene cu care Sonia arata ca o fata mare, desi avea trei copii, de pe urma sotului mort pe front…
Niciunul dintre copiii Soniei nu fusese botezat, din cauza razboiului sau cine stie din ce alta cauza. Asa ca, intr-un ajun de Paste, iubita ofiterului a chemat-o pe Malvine si a trimis-o in locul ei la biserica, poruncindu-i sa nu se intoarca la ea pina nu rezolva doua treburi importante: sa-i boteze baiatul mai mare, aducind drept dovada certificatul de botez eliberat de preot, si sa sfinteasca cosul cu merinde, fara de care ea nu putea incepe sfinta sarbatoare. „Dar eu sint protestanta, nu stiu cum e la voi tipicul, cum am sa ma descurc eu la biserica?” a intrebat Malvine. „Fa si tu ce fac ceilalti si-are sa fie bine!”, i-a raspuns Sonia. Asa ca fata, cu copilul de-o mina si cosul cu pasca si oua in cealalta, a mers „zi de vara pina-n seara” pina la indepartata bisericuta ortodoxa cocotata pe un deal. A stat si ea ca si ceilalti afara, pe iarba, pina s-a inserat si a inceput slujba, a intrat si a asistat la slujba ca si ceilalti, a botezat copilul, ca si ceilalti, a sfintit cosul cu merinde – ca si ceilalti si apoi s-a intors la casa Soniei cu misiunea indeplinita. Si Sonia s-a bucurat si a putut sa inceapa sarbatoarea de Paste cu ofiterul si copiii ei…
Eu nu stiu ce-o fi gindit frumoasa sasoaica in timpul asta, insa banuiesc ca Dumnezeul „ortodox” al bisericutei de pe deal a zarit-o printre nevoiasi, i-a vazut fata suferinda si i-a ascultat ruga – pentru ca mai pe urma, El si-a facut simtita divina prezenta in viata tinerei fete macar in doua situatii. Iata: dupa cum v-am spus, Malvine lucra cu celelalte deportate in mina. Intrarea in mina era atit de joasa, incit, ca sa intri, trebuia sa mergi pe brinci iar caratul carbunelui se facea cu un vagonet manevrat de doua femei. Una, cu un ham trecut peste piept, tragea vagonetul urcind pe brinci spre iesire, alta, din spate, il impingea tot pe brinci. Munca grea, in ture de zi si de noapte, mincare putina si proasta. Intr-una din turele de noapte, sleita de puteri, lui Malvine ii ardea inima dupa un pahar de lapte. Facea ce facea, si iar isi amintea de paharul acela de lapte! O, ce n-ar fi dat sa-l aiba, racoros si proaspat si acrisor! La terminarea turei, dimineata, cind detinutele se intorceau pe cimp, in sir indian, in lagar, Malvine a vazut o babuta de la o casa pitita intr-o vaiuga facind semne spre ea. „Eu?”, a intrebat Malvine prin gesturi, uitindu-se in stinga si in dreapta, in acelasi timp. „Da, tu, TU!”, a insistat femeia din vale, „vino incoace!”. Malvine le-a spus colegelor ca le va ajunge din urma si s-a dus la femeie, care a luat-o in casa: pe masa, aburea o mamaliga… supranationala linga doua castroane cu lapte batut! A mincat si a plins, Malvine.
In alta seara, slabita si bolnava, facea eforturi sa se imbrace ca sa mearga in sut: era tura ei. Astrid, vecina de pat, a vazut-o in ce stare era si i-a zis sa ramina in lagar: va merge ea in noaptea asta la lucru. Si Malvine se va duce in noaptea urmatoare. Si asa au facut. Iar dimineata, Astrid si cu alte citeva deportate au fost aduse in paturi in lagar: mina se prabusise peste ele si zob le facuse. Malvine a trait. Numai Dumnezeu stie motivul. Poate ca sa-i boteze pe toti copiii Soniei, fiecare in alta noapte de Inviere, isprava de pe urma careia s-a ales cu trei fini ortodocsi.
P.S.: Urez cititorilor mei Paste fericit!