Economia artei contemporane

Romania, ca imagine defragmentata a unei tari programate sa iasa dintr-o tranzitie atit de persuasiv legitimata inclusiv in discursurile culturale incisiv recontextualizate de mass-media, nu lasa impresia ca ar vrea sa promita sa fie "pur si simplu surprinzatoare". Cu oarecare eforturi reusesti sa afli "lucruri interesante" despre faptele de cultura ale artistilor romani si cu oarecare dezamagire reusesti sa propui dezvoltarea coerenta a unui program cultural de colaborare regionala sau internationala "in numele artei" contemporane. Iar aceasta imagine este rareori chestionata de initiative artistice si institutionale constiente de nevoia de a salva aparentele.

Evolutia in salturi a imbunatatirii conditiei de reusita (insa nu de succes) a artei contemporane in Romania este mereu analizata in raport cu asa-zisa pregatire a publicurilor pentru intelegerea artei ca barometru si studiu calitativ al situatiilor complexului social, politic, economic, cultural, religios si tehnologic. Premisele de genul celor conform carora normalizarea instrumentata de politicile neoliberale ar fi dus la o polarizare sociala accentuata, reflectata de "interesul disproportionat si inadecvat" fata de reflectiile si productiile artistice sint constant utilizate in silogismele precare ale dezbaterilor publice care victimizeaza statutul artistului contemporan independent. Fireste, premisa care pare sa balanseze "pesimismul local" generalizat al "independentilor" este aceea ca economia regularizarii comportamentului birocratic servil in accesarea fondurilor structurale europene (de infuzie financiara in infrastructura culturala) poate facilita constituirea noilor conditii de dezvoltare a unei piete de arta cu caracter cinic, pragmatic si de efect. Raspunsul galeriilor cu caracter de "afacere privata", de pilda, ajunge insa sa fie disproportionat fata de eforturile galeriilor non-profit care au utilizat o vreme strategia neo-romantica a promovarii "artei contemporane de dragul artei critice sau (auto-proclamate) libere de mediere ideologica".

Intr-o intilnire organizata de curind la Institutul Cultural Roman din Bucuresti pe tema disparitiei (fie si temporare) a unor galerii non-profit din Bucuresti si din tara (Cluj, Iasi si Timisoara) s-a pus din nou problema lipsei de interes pentru investitii financiare si simbolice atit pe fondul suspectarii institutiilor aplicante de posibile fraude (inclusiv culturale), cit si in contul inadaptabilitatii reciproce a discursurilor (in mare, sincrone cu cele ale artei contemporane occidentale) si a publicurilor (in mare, devotate gustului cultural traditionalist ori cvasi-modernist). Aceste galerii: Galeria Noua (Bucuresti), Studioul Protokoll (Cluj), Galeria Vector (Iasi), Spatiul H.ARTA (Timisoara) au dezvoltat in ultimii ani (cu un oarecare decalaj conceptual si evenimential) proiecte de cultura tactica ce au inspirat viata micilor comunitati ce le frecventau cu interes si au lasat rece sau au scandalizat mentalitatile boeme ale pseudo-elitei artistice care simpatizau cu vederile uniunilor artistilor plastici mosite ideologic de regimul dictatorial comunist.

Istoria recenta a artei contemporane din Romania e grevata pe influenta directa a conditiilor politico-economice (pina de foarte curind europene si abia recent formate nationale) de sustinere a proiectelor culturale, precum si de dinamica sociala a unui foarte restrins segment de public interesat de reflectiile artistice asupra vietii urbane si productiile aferente ei. In curind, insa, vom avea ocazia sa stim cit de conectate sint sferele politice, deciziile economice si nevoile culturale intr-un moment in care marile orase se transforma in conglomerate de interese de afaceri cu impact asupra maselor vizate.