Economia statului de drept (II)

Nu exista libertate in absenta legii. Am vazut saptamana trecuta cum aceasta veche intelepciune liberala este aplicata pietelor, care nu pot fi considerate libere decat daca exista legi si institutii cu ajutorul carora cumparatorul sa fie suveran. Cu alte cuvinte, nu putem avea o piata libera decat daca avem si un stat de drept care sa o sustina. In absenta unui astfel de aranjament, suveran devine vanzatorul.

Am vazut apoi ca „piata politica" – relatia dintre partide si alegatori – este una in care suveranitatea apartine partidelor, nu alegatorilor. Daca interpretam partidele ca vanzatori de politici publice si alegatorii drept cumparatori de astfel de politici, avem o relatie disproportionata intre un numar foarte mic de partide si un numar foarte mare de alegatori. In limbaj economic, o astfel de situatie poarta numele de oligopol. Iar in situatie de oligopol, vanzatorul este cel care decide, din cauza puterii ridicate de negociere pe care o are in raport cu cumparatorul.

Ne-am intrebat atunci ce instrumente are la indemana alegatorul pentru a redeveni suveran, deci pentru a anula puterea pe care partidele o au asupra sa. O prima solutie a fost cea a aparitiei societatii civile, intelese ca o retea de organizatii ale cetatenilor. Prin intermediul societatii civile, numarul de cumparatori de politici publice scade, iar puterea lor de negociere creste. Societatea civila este astfel analogul in spatiul politic al asociatiilor de consumatori din spatiul economic. Rostul ei este acela de a-i organiza pe cetateni astfel incat puterea partidelor asupra lor sa scada.

A doua solutie este la fel de evidenta ca si prima: anularea „barierelor de intrare" – sau, altfel spus, scaderea costurilor infiintarii unui partid. Intr-un sens, piata libera este definita drept acea piata pe care un potential intreprinzator poate intra oricand doreste. Tocmai aceasta deschidere face cu putinta concurenta dintre vanzatori, fiindca oricand este posibil ca langa o brutarie, de exemplu, sa apara o alta.

Daca piata politica este una deschisa, puterea de negociere a unui partid in raport cu alegatorii scade, intrucat este oricand posibila aparitia unui nou partid, care prin simpla sa aparitie diminueaza influenta asupra alegatorilor a partidului deja existent – exact la fel cum aparitia unei noi brutarii diminueaza puterea vechii brutarii asupra cumparatorilor de paine.

Nu e deloc o intamplare faptul ca partidele puternice si bine asezate tind, pretutindeni in lume, sa favorizeze legi care sa faca tot mai dificila (daca nu imposibila) aparitia de noi partide. Pe scurt, o lege a partidelor politice care sa tina deschisa piata politica prin aceea ca permite cu usurinta formarea de partide politice asigura alegatorilor o putere crescuta de negociere in raport cu partidele.

Acelasi lucru este valabil si in privinta reprezentarii politice. Partidele sunt, fara niciun dubiu, instrumente care permit reprezentarea cetatenilor. Si, la fel cum partidele mari tind sa favorizeze legi care impun bariere infiintarii de noi partide, ele tind si sa isi asume monopolul reprezentarii – sa ne faca sa credem ca nu putem fi reprezentati decat prin intermediul partidelor.

Suntem suverani, in calitate de alegatori, atunci cand legea ne permite sa fim reprezentati nu doar de partide, ci si de candidati independenti sau de asociatii civice – si cand sistemul electoral este conceput in asa fel incat sa asigure cea mai larga reprezentare posibila a optiunilor alegatorilor. In absenta acestei duble deschideri – la nivel de infiintare de partide si la nivel de reprezentare – piata politica nu este libera. Suveranitatea apartine in acest caz partidelor, nu alegatorilor.

In fine, o a treia solutie consta in existenta unei puteri in stat care sa fie complet independenta de influenta partidelor – si garantarea unei vocatii civice pentru toate institutiile publice. Pe scurt: o justitie independenta si legi care sa asigure respectarea drepturilor si libertatilor civile.

Sa recapitulam: societate civila prin care cetatenii isi apara drepturile lor si ale celorlalti (si nu vointa unui partid sau a unui politician), o piata politica deschisa, atat la nivelul infiintarii de partide, cat si la cel al reprezentarii, si limitarea zonei de influenta a partidelor prin stabilirea unei puteri nepartizane a statului si prin impunerea drepturilor si libertatilor cetatenesti ca fiind superioare optiunii politice a fiecaruia dintre noi. Combinate, aceste trei instrumente creeaza un stat de drept – un stat in care puterea oligopolica a partidelor este diminuata astfel incat cetateanul-alegator sa fie si sa ramana suveran.

Las cititorilor placerea de a evalua singuri daca aceste trei instrumente au fost folosite pana acum in Romania – si daca, in consecinta, Romania a fost sau este un stat de drept.

Absolvent al Facultatii de Filosofie Bucuresti, Sorin Cucerai a publicat traduceri din John Locke si numeroase articole si eseuri pe teme de filosofie politica, etica si actualitate. A debutat ca publicist la ziarul „Curentul", a continuat la „Cotidianul", iar din 2008 pana in 2011 a publicat in „ Financiarul". Eseurile si analizele sale au aparut si in „Litere, Arte & Idei" (suplimentul „Cotidianului"), in „22"," Idei in Dialog", „Observator Cultural".

Publicitate și alte recomandări video