Este economia o stiinta?

Stiinta economica este una aparte. Chiar de la inceputuri (sec. al XVIII-lea) metodologia sa a fost extrem de controversata. Edificiul sau s-a inaltat pe o serie de platitudini si simplificari de genul: "indivizii prefera mai multe bunuri decit mai putine", "indivizii sint capabili sa-si ordoneze optiunile dupa ordine de preferinte", "marfurile sint divizibile", "indivizii aleg acea optiune pe care o prefera" etc. Edificiul a integrat si un complicat aparat matematic, in dorinta de a demonstra ca intr-adevar "omul e un animal care calculeaza" si de a dobindi un prestigiu mai bun in rindul stiintelor prin recursul la matematici.

Avem, oare, intr-adevar de-a face, in cazul economiei, cu o veritabila stiinta? Intrebarea s-a mai pus si e suficient de ambigua pentru a-i oferi un raspuns pe masura. Daca raspunsul ar fi pozitiv, apare o a doua intrebare: ce fel de stiinta, una naturala sau una sociala? Aici raspunsul nostru e ferm: una sociala, intrucit studiaza comportamentul uman (Lionel Robbins) sau actiunea umana (Ludwig von Mises). Cu astfel de intrebari s-au framintat filosofii si economistii intemeietori ai teoriei economice.

Interesul fata de economie a sporit foarte mult, iar asta si datorita dificultatilor de afirmare ale stiintei economice si perspectivelor sumbre ale realitatii economice. Se pricepe cu adevarat cineva sa ne aduca prosperitatea? Aici pina, si economistii au indoieli serioase. Cred, asadar, ca stiinta economica se afla in criza. O criza pe care sint chemati sa o rezolve nu doar economisti, ci si filosofi, sociologi, politologi, antropologi, intr-o veritabila hora a prieteniei transdisciplinare.

Alte opinii considera ca stiinta economica este, actualmente, cea mai bine structurata dintre toate stiintele sociale, ca abordarea economica este nu doar legitima, ci si fructuoasa si ca ar trebui sa slujeasca drept model pentru celelalte stiinte sociale, vorbindu-se chiar de econocratie. Dar exista legi ale comportamentului uman? Exista legi ale economiei, obiective, imuabile si eterne? Eu cred ca nu, ca avem de-a face cu un domeniu in care relativitatea si subiectivitatea se simt ca acasa. Oricum, tezele fundamental-dominante ale economiei moderne ar trebui supuse unor serioase testari psihologice.

Filosofii preocupati de filosofia stiintei au invatat cele mai multe despre cum nu trebuie sa se faca stiinta studiind modul in care se facea stiinta in realitate. Atentia acordata de ei stiintei economice a crescut treptat si nu stiu daca asta trebuie sa ne maguleasca sau sa ne ingrijoreze. A crescut si interesul pentru metodologia economica, chiar daca abordarile sint pe cit de filosofice, pe atit de polemice. Voi da doar trei exemple la care voi reveni mai apoi: J.S. Mill, M. Weber si K. Marx.

In tot cazul, traditia neoclasica a incercat sa impuna legi artificiale si cvasi-mistice, ca si cum stiinta economica ar fi o religie. Este, oare, ea intr-adevar o religie? Stiinta economica sufera de relativism ideologic, schimbindu-si mereu opiniile dupa gustul publicului si mai ales al politicienilor. Deci nu poate fi o religie. Ea variaza dupa epoca si locul unde e studiata, numai in secolul precedent cite retete miraculoase ne-a oferit, cite peomisiuni de a aduce paradisul economic intr-un cimitir social, cultural si politic! In masura in care exista, legile economice sint in contradictie cu celelalte domenii ale vietii umane

Liberalii spun ca nu e mare filosofie aici, ca nu trebuie decit sa lasi piata sa-si faca treaba, promovind-o in toate aspectele vietii cotidiene. Ei spun ca economia are un caracter amoral. Ei au retete pentru orice, ca si colectivistii, numai ca pe dos. Din pacate, este imposibil sa ignori raritatea si incertitudinea. Socialistii, keynesistii, neoclasicii si austriecii nu pot sa aiba dreptate toti deodata. Justetea unei teorii implica necesarmente excluderea altora. Sistemul democratic propaga conceptia absurda ca toate ideile sint bune.

Sistemul economic nu face apel la credinta, dar impune dogme neverificate si neverificabile. Si totusi, economia foloseste alte mijloace epistemologice decit o religie. Karl Popper sugereaza o metodologie empirica, imprumutind din stiintele naturale. Acesta spunea ca ipotezele stiintifice trebuie sa fie falsificabile si nonverificabile. Daca este asa, inseamna ca economia este intr-adevar o stiinta, si anume una umana.

O legitate se impune prin ea insasi, nu poate fi contrazisa nici macar de realitate. Or, legitatile economice sint extrem de fragile. Sa luam, spre pilda, teoria avantajelor comparative in comertul international. Ce spun statisticile? Sau chiar legea cererii si ofertei. Axioma fundamentala a economiei este cea a actiunii (von Mises), care enunta faptul ca oamenii utilizeaza mijloace rare pentru a atinge scopuri incomensurabile. Ambele, si mijloacele, si scopul, se scuza reciproc, pentru ca sint subiective si nu au nevoie sa fie neaparat rationale.

Este imposibil sa formulezi legi despre comportamentul uman plecind de la date istorice. Acestea sint utile pentru trecut, dar ce ne facem cu viitorul? Cu toate ca practica a invalidat multe teorii economice, ele au fost mai mereu reluate si repuse pe tapet. Asa poti produce teorii cite vrei, dar nu inseamna ca ele sint si stiintifice. Economia nu este o stiinta pura si experimentala. Nu poti trata oamenii ca pe niste particule elementare, care sa fie putin agitate in eprubeta economistului, din care sa rezulte apoi solutii. In concluzie, economia este stiinta numai pentru ca studiaza ceva, chiar daca nu se stie exact ce anume.