Este munca o nebunie?

"Dintre toate fiintele de pe fata pamintului –  scrie Oliver intr-o proclamatie intitulata Anti-munca – omul este singurul care munceste", aceasta fiindca el "a pervertit existenta intr-o boala psihica numita munca". Aflat la polul opus al teoriei marxiste, care afirma ca in procesul de productie oamenii se cunosc si se imprietenesc, Oliver e de parere ca omul e singur animal care munceste, abrutizindu-se si instrainindu-se de sine insusi. In opinia sa, munca are o esenta luciferica; impins mereu de fortele necurate, pe masura, ce munceste omul se indeparteaza de adevarata sa menire, el uita si de sine si de Dumnezeu. Acumularea capitalului si orice forma de bogatie excesiva, in opinia lui Oliver, sint semnele unei degenerari, ale unei psihoze in masa ce marcheaza omenirea, abatind-o de drumul sau. "Dupa parerea mea – sustine el – fiecare animal isi cistiga hrana cea de toate zilele intr-un mod firesc", traieste intr-o temporalitate unde viitorul ocupa un loc insignifiant. Obisnuit cu utopia, omul ignora clipa prezenta, consacrindu-si toata energia celei viitoare, de aceea, de cele mai multe ori, bunurile pe care le aduna ii sint nefolositoare. El isi construieste viitorul intr-un mod utopic, uitind sa-si proiecteze in el fiinta sa trecatoare. Desi traieste intr-un orizont temporar indepartat, intotdeuna de neatins, fiinta umana nu are suficienta imaginatie pentru a-si proiecta in vizuina viitorului un alt trup decit cel prezent, ale carui nevoi nu le satisface pe moment, ci le amina mereu, pentru clipa care va veni… Intr-un cuvint, negindu-l radical pe Marx si toate curentele materialiste, Oliver, direct sau indirect, trage concluzia ca nu munca l-a creat pe om, ci ca omul a creat munca, inchinindu-se in fata ei ca in fata unui idol.
Lupta animalului pentru supravietuire este la fel de fireasca cum e orice lege a naturii. Nici vrabia, nici graurul, nici viermele nu sint preocupati de viitorul lor. Cind furnicile sau albinele salbatice isi aduna prisosul de hrana pentru vreme de iarna, n-o fac din calcul, ci din instinct. Omul, insa, vine si perverteste instinctele, facind natura sa "lucreze" in beneficiul sau. El jefuieste spicul de griu de boabele sale si goleste stupii de fagurii de miere. Si asta doar ca sa-si indestuleze pintecul din ce in ce mai nesatul. Din cauza acestui jaf se nasc si dezechilibrele. Consecintele actiunii omului asupra naturii din jur sint dezastruoase. "Ingrijorarea sa absurda" pentru viitor contamineaza tot ce-l inconjoara. Tot ce ating miinile sale se transforma in boala. In consecinta, spune Oliver, munca imbolnaveste nu numai omul, ci si pomul, ale carui roade le culege el.
Meditind asupra naturii, Oliver totusi trage concluzia ca "nici un animal salbatic nu este bolnav psihic", cu atit mai putin plantele ce cresc pe cimp, cu exceptia celor semanate de mina robace a omului… Pe masura convertirii si pervertirii sale, natura devine la fel de egolatra, la fel rapace, la fel de perversa ca si "stapinul" sau. Se creeaza, de fapt, un lant evolutiv vicios: in procesul muncii, stapinul se transforma in sclav, iar sclavul in stapin. Rotatia continua a capitalului face insa posibil si procesul invers, astfel ca rolurile se schimba permanent, iar nebunia generala, prin si datorita acumularii, se amplifica, luind proportiile unui cataclism. Vina pentru aceasta "degenerescenta" generala n-o poarta, dupa opinia lui Oliver, nici Marx, nici Engels, nici Smith, sau alti teoreticieni ai capitalului, ci insusi Sfintul apostol Pavel, care in predicile sale a rastalmacit, apelind la o sofistica indolielnica, utilitarista in esenta ei, invatatura lui Hristos. "Priviti la pasarile cerului – a spus Iisus -; ele nu seamana si nici nu secera si nici nu string nimic in grinare si totusi Tatal vostru cel ceresc le hraneste. Priviti la crinii care cresc…". Apostolul Pavel a adaugat la spusele lui Iisus un simplu "dar". Si acest "dar" a schimbat destinul omeniri. "Da, a spus Pavel, asa este. Pasarile nici nu seamana si nici nu aduna nimic in grinare, dar dati-va seama cit de mult munceste pasarea cerului si cine stie cit de mult zboara ea pina cind gaseste vreo graunta. Dati-va seama cit de mult muncesc crinii de cimp ca sa-si intinda radacinile…". "De unde stie Pavel, se intreaba Oliver, ce simte pasarea cerului? A intrat el – fie macar pentru o clipa – in pielea ei? Oliver a cautat sa puna in practica preceptele lui Iisus, zile intregi a umblat pe cimp, strabatind zeci de kilometri, hranindu-se cu flori si fructe salbatice. Dupa aceasta experienta, traita pe viu, el a tras concluzia ca pasarea nu munceste. Si nici crinii de cimp, cind isi intind radacinile sub pamint… Muncitorul, insa, depune un efort considerabil tragind la saiba sau la strung, ca si taranul cind minuieste sapa, grebla sau lopata. Oare munca aceasta disperata nu-i un semn al nebuniei sale?
Apostolul Pavel si-a desfasurat misiunea intr-un alt context decit Mintuitorul. Plasind vorbele lui Iisus inaintea cuvintelor sale, el a lasat sa se inteleaga ca ele vin de la Dumnezeu. Sfintul apostol Pavel – conchide Oliver – umplea sufletul omului cu spiritul Mintuitorului, apoi il cobora in "realitatea abjecta", creindu-i senzatia ca munca ar fi de esenta divina. In realitate, dupa cum reiese si din Vechiul Testament, munca nu e binecuvintare, ci un blestem. "La munca, golanilor!" – acesta considera Oliver ca e adevaratul mesaj al invataturilor Apostolului Pavel, mesaj care "prin utilizarea mestesugita a vorbelor lui Iisus" a pervertit "mentalitatea istorica a lumii", transformind munca intr-o psihoza colectiva… Oliver spune ca munca e o prostie si o nebunie. "In lumea aceasta in care traim", scrie el, indemnindu-ne sa deschidem internetul si sa ne convingem ca afirmatiile sale nu sint simple vorbe aruncate-n vint, "un om e capabil sa-si manince propriile sale excremente", pretinzind ca face asta ca sa-si cistige piinea cea de toate zilele, deci prin munca. "Si acum, va intreb, exclama Oliver, cine este mai nebun, bolnavul psihic care intr-un moment de ratacire face inconstient acest gest sau cel ce se afla sub obiectivul camerei de filmat si actioneaza in stare de perfecta luciditate?". Prostituata, continua Oliver, e mai bolnava psihic pentru ca isi vinde propriul sau trup, iar muncitorul e si mai bolnav decit prostituata pentru ca toata libertatea si vointa sa o transfera uneltelor.
Vrabia, zice Oliver, nu-si face hambare cu griu fiindca in gusa ei nu incap mai mult de zece boabe. Daca un om aduna mai mult decit poate consuma intr-o viata, atunci el e intr-adevar un bolnav incurabil. De aceea, spune Oliver, un miliardar e mai periculos decit orice nebun. Nebunul aflat in criza poate lovi citiva oameni, un miliardar poate distruge sute, zeci sau mii de vieti. Si atunci de ce e legat in camasa de forta unul si celalalt lasat in libertate?
Si oare nu are dreptate Oliver?
Oare cine-i mai bolnav: Oliver, care serveste drept obiect de studiu unor cursanti, sau impozantul rector care, in ciuda faptului ca a ajuns la o virsta venerabila si si-a tapetat cabinetul cu propriile sale portrete (in numar de optezeci), nu se sfieste totusi sa coboare de la etajul sapte la parter, pentru a rupe afisele pe care le lipesc studentii si a-i ameninta ca, daca nu-l asculta, ii va baga la zdup!?