Flash EuroArt (II)

Pe 27 mai, in cadrul festivalului EuroArt, Teatrul "Maria Filotti", din Braila, a adus pe scena Casei Studentilor din Iasi comedia Scandal in culise, apartinind dramaturgului englez contemporan Michael Frayn. Regia: Radu Nichifor. Distributia: Bujor Macrin, Mihaela Trofimov, Valentin Terente, Alin Florea, Catalina Nedelea, Liviu Pintileasa, Adrian Stefan, Corina Bors, Alexanda Poiana.

Actorii teatrului brailean au rezistat pe scena ieseana timp ce trei ore, cu pauze pentru schimbarea decorului intre acte, jucind impecabil si declansind risete frenetice si aplauze interminabile, fiind chemati la rampa de mai multe ori la sfirsitul spectacolului. Prin acest spectacol, fara a ma referi la numele consacrate din program (ex. Ion Caramitru, Horatiu Malaele), cred ca festivalul EuroArt si-a recistigat reputatia odinioara dobindita. Pentru ca, se stie, oricit de banal ar suna, nimic nu ramine ca la inceput (ca sa nu mai insistam asupra faptului ca biletul costa 5 lei la celelalte editii, cind in program erau chiar si piese de Radu Afrim, anul acesta ajungind la 20, in timp ce programul per ansamblu a lasat loc de mai mult).

Am ales sa scriu despre aceasta piesa pentru ca este neobisnuita in cel putin o privinta: ne pune in tema cu fatetele multiple ale realizarii unui spectacol de teatru. Constituita din trei acte, reprezentatia confera trei perspective diferite asupra actului scenic: 1. Repetitia generala a spectacolului, unde ne devine clar ca avem de a face cu un teatru in teatru, 2. Acelasi spectacol, in turneu, intr-una dintre reprezentatii, numai ca scena este intoarsa, piesa fiind de aceasta data privita din culise si 3. Scena este din nou adusa cu fata la spectator, iar spectacolul degenerat, ajuns la aniversarea a o suta de reprezentatii, este modificat prin improvizatiile actorilor evident afectati de ceea ce se intimpla in culise.

E inedita o asemenea disectie pe viu a actului scenic. Sint  atinse  in mod critic unele aspecte care vizeaza atit lucrul la un spectacol, cit si produsul creat: cum sa nu ajungi la repetitia generala, cit iti este permis sa improvizezi, gravitatea lipsei de sincronizare dintre actori, ce se poate intimpla pe scena daca lucrurile scapa de sub control in spatele scenei. Comedia care sta la baza ansamblului metateatral construit este una bulevardiera, usoara, chiar ieftina, cu rasturnari de situatie ridicole si hilare. Cu interventii ale regizorului exasperat de nedumeririle, stingacia, rolurile neasumate ale actorilor, la rindul lor ajunsi la limita, stresati si coplesiti. Asistam, in fond, la o repetitie generala nu tocmai reusita (desi mai sint doar citeva ore pina la premiera), extrem de plauzibila, cu situatii problematice excelent construite.

 Apoi, privit din culise, spectacolul devine si mai captivant, atentia deplasindu-se  inspre comédia umana din spatele scenei, la care avem acces in mod direct (actul al II-lea). Partial, pot fi urmarite in paralel rezultatele pe scena ale evenimentelor dezastruoase din culise (actorii sint impinsi de la spate, intrigi amoroase le rapesc atentia de la momentul intrarii in scena, iar spectacolul din culise devine de nedescris). Consecintele a ceea ce se petrece in arrière-plan devin vizibile in totalitate, odata ce scena este reintoarsa cu fata la spectator (actul al III-lea), iar comedia initiala se deruleaza cu intreruperi, intrari desincronizate ale actorilor, nepotriviri de replica (un actor recita replica initiala, celalalt improvizind in functie de situatiile nou create pe scena din cauza celor ce se petrec in culise), cu lovituri in rotula, actorii fiind de cele mai multe ori aruncati in scena si mai mereu luati prin surprindere.