Galanterii finale Adica de sfirsit de an 2006

Amicul V. ma planteaza in plin trotuar – semn ca nu poate amina nici c-o secunda – sa-mi spuna ultimul lui numar cu fatala Carmina. Dupa un pasaj destul de lung de impacare a extremelor, de armonie nevisata, se iveste brusc suspensul (suspensorul? il intrerup eu cam deplasat), in sensul ca mortala Carmina il invita, ceremonios, in budoarul ei trasnet si-i expune pe sleau noua situatie: s-a aprins, pe internet, dupa un englez (trasnet si el), care, fii atent, trebuie sa pice dintr-o zi in alta, spune si tu, zice Carmina, unde-i punem hainele?, ma-ntelegi?, unde-i punem hainele?, sifonierul asta… unde-i punem?… La care V. al meu, implicindu-se si el in plural, abia mai respira: chiar unde-i punem hainele? In fine, cere un pahar cu apa, Carmina i-l aduce. Suna mobilul. Bineinteles, internautul din Londra. Ea-i vorbeste intr-o engleza fluenta pe care amicul V. nu i-o auzise niciodata. In fine. Inchide si-l anunta pe V.-ul meu ca englezul nu poate veni, sa vina ea acolo. Perfect. Poimiine ia avionul si fuuuiii, intilnire pe aeroportul Heathrow. Bietul V. incearca sa-si recapete uzul ratiunii si-o roaga, de adio, sa-l lase doar sa-i mai atinga o data sinul sting, din dreptul lui, cu buzele, atit. Nu se poate, il reteaza ea scurt: sint operata. Aha, isi zice V., de asta a disparut saptamina trecuta, sa-si puna silicoane. Final. In timp ce iese, o si vede cu internautul pe Heathrow. Londonezul admirindu-i bustul de stripteuza, pe care nu i-l stia de pe sticla.
Ei, ce spui? face pierit amicul V.

***

Sub fereastra atelierului, scena scurta. Tipa sic, nu la prima tinerete, dar sic, intimpinata de-un boschetar cu sacosa standard si cu mina-ntinsa. La care ea: Bon voyage! Replica lui: Ooo, imi vorbesti in engleza…

***

Fastul nocturn al inaltarii steagului UE, cu toata lumea la patru ace. Deopotriva, frisonatele gazde, dezabuzatii invitati din Europa. O singura palarie: cea a rasului Olteanu, caruia, da, ii sta bine cu ea. Dar cum, si la intonarea imnului european tot cu palaria pe cap? Nu. Si-o scoate cu eleganta de salonard si pare dintr-odata din Muzeul de ceara.
In schimb, poetul analist Dinescu nu-si scoate nici mort de citeva zile palaria. Una galanta, nici vorba, dar atit de straina de cele ale tuciuriilor lui din Baragan, cu alamuri, intre care se simtea atit de naturel! Atit de burjuie, palaria, acum! Nu i-o da jos nici Stelian Tanase, hipercivilizatul sau companion de TV, socotind-o, nonsalant, simpla licenta poetica.

***

Doua siluete in excitata nocturna a aderarii: Basescu si Tariceanu. Fiecare cu propria punere in scena. Rica – total explicabila – dintre cei doi, plecati cindva de pe aceeasi victorioasa platforma, dar atit de diferiti hormonal, isi disputa acum nu locuri meschine, la indemina oricui, ci doua din pietele etern emblematice ale Bucurestiului: fiecare cu piata lui. Mai da asa rica!

***

Resemnat, amicul V. vede aprinsa fereastra lui George Sand (asa-i spunea cindva trapasei lui din Vovidenie). Suna la usa la care nu mai sunase de ani. Culmea! Trapasa ii deschide. Trapasa? E acum o corpolenta si intimidanta doamna. Careia V. se simte obligat sa-i sarute respectuos mina. Pina ce imensul ciine Castor sa-l ia in primire. Momente grele. Orice incercare de dialog cu fosta lui George Sand e frinta de asalturile aproape letale ale superbului animal. Final. Trintit pe podea de acelasi, reuseste s-ajunga la usa si s-o stearga. In urma, risul devastator al contraaltei George Sand.

***

Scena eclatanta pe unul din leii obeliscului din Copou. Aprins feeric. Fata si baiat, goi, splendid goi, nu tin cont de promenada de pe alei. Fata isi toarna pe plete sampanie inspumata, baiatul i-o soarbe din virful piciorului, cabrat spre gura lui. Si rid. Si rid.

***

Corina Chiriac, doamna bine de-acum, fosta juna Tandarica a slagarului multilateral dezvoltat, are fixa ei intr-o emisiune TV cu alti fosti multilaterali: Romania – ce tara minunata! Minunata! Prima doamna Chirac, inteligenta si joviala sotie a inteligentului si jovialului ei sot, exclama, repetat, in mirobolantul spectacol de magie de la Moulin Rouge: Merveilleux! Merveilleux!

***

Imi platesc abonamentul pe mobil la unul din lucioasele ghisee de la BRD. Inminindu-mi chitanta, o supun pe provocatoarea casierita unei galanterii pe care-o credeam uitata. Imi scot batista si, cu reverenta de Figaro, i-o apropii de nasucul fin: – Ce-i?, o intreb. – Harley Davidson, imi raspunde competent.
Perfect.