George Serban, nelinistitul

Era printre studentii de virf, motivat, original,  nonconformist, colturos, disponibil afectiv, capabil sa stirneasca solidaritati si prietenii sau sa provoace schisme. Unii colegi din catedra, desi-l apreciau pentru inteligenta lui vivace, ii reprosau ca  e  prea acid, ca nu accepta, neconditionat, nimic din ce i se servea la cursuri, ca e mereu pus pe harta, ca e nepoliticos, conflictogen, chiar scandalagiu. Era, e drept, dar numai raportindu-se la lumea ideilor. Scria in presa studenteasca, la Dialog, era activ, plin de proiecte, spectaculos, incomod. Il priveam de la distanta, imi placeau interventiile lui la seminarii, inclusiv stilul contestatar, dar nu facea parte dintre cei care-mi erau apropiati. In fiecare an se selecta un grup dintre studentii mai cultivati si verticali care ma cautau; uneori ii ajutam cu referinte bibliografice si sfaturi, cu sprijin moral, de cele mai multe ori imi dadeau ei curaj si ma sustineau, silindu-ma sa-mi inving „frica contextuala" care ma cuprinsese inca din adolescenta, invaluindu-ma cu mantia ei puhava si insinuanta. Pe unii i-am ajutat mai tirziu sa-si gaseasca posturi, sa publice, mi-au devenit prieteni sau m-au parasit, in traditia cunoscutei felonii romanesti. Prin anul al treilea, George Serban m-a solicitat sa-i coordonez lucrarea de licenta. Voia sa faca ceva neasteptat, o abordare psihosociologica a culturii, inspirat de lucrarile lui Lucien Goldman. Se tradusese un volum din sociologul atunci in voga, nascut la Botosani. L-am intrebat abrupt daca mai stie ceva despre Goldman decit ceea ce continea volumul de sociologia literaturii, publicat in 1972 la Editura Politica. Era informat, facuse rost si de alte lucrari, referinte, citea in franceza cu destula lejeritate. Lucrarea lui de licenta a reprezentat, fara indoiala, un succes, desi nu se incadra in tiparul  momentului. Sau poate de aceea. L-am descoperit lucid si subtil. Elaborarea tezei ne-a apropiat, ma cauta frecvent, adesea in afara cadrului oficial de indrumator, discutam mult, ma prinsesera aerul lui de plebeu rafinat si verva ce-l stapinea. Amortit de contextul uniformizator, discutiile cu George ma trezeau.

A plecat apoi  la Timisoara, unde fusese repartizat, profesor  intr-un liceu. Unul dintre fostii sai elevi de atunci, Alin Gavreliuc, cunoscut sociolog si profesor la universitatea din Timisoara, mi-a evocat recent personalitatea Profesorului sau, „un om cu totul aparte", pe care-l indragisera toti elevii si-l aveau ca model: „Orele despre filosofia clasica greaca, despre filosofiile orientale (!), despre neoplatonicieni, despre Kant …intr-o Romanie  inghetata din 1987, in plin liceu industrial in care eram «setati» pentru «productie» si «scularie» par un exercitiu de memorie suprarealist… Imi amintesc cu emotie Craciunul, l-am colindat acasa toata clasa, si de bucuria si emotia cu care ne-au primit el si sotia lui Liana si baietelul lor, cu citiva covrigi, putina ciocolata impartita frateste si un pahar de vin cald". Mai decupez din evocarea lui Alin Gavreliuc: „Imi mai amintesc cum l-am cautat cu febrilitate in primele zile de dupa revolutie (un eveniment care pentru multi din generatia mea a fost ravasitor) pentru a decide «ce facem» si cum putem, dincolo de zvicniturile clipei, sa «construim ceva», «acum, aici, cu toata puterea noastra»!".

Primeam din cind in cand vesti, ma cauta atunci cind  ajungea  pe la Iasi, mi-a trimis primul sau volum de proza, am aflat astfel ca voia sa se afirme ca scriitor. I-am citit mai tirziu romanul Somnul, publicat in 1983, intr-o forma ciuntita de cenzura, „cumintita", cum aprecia el insusi, „copil agresiv" nascut  infirm si plin de malformatii. Reluat in 1997, Somnul este romanul contextului constringator si strivitor din anii comunismului, o analiza psihosociologica (personajul principal este un sociolog!) a controlului mintilor,  alinierii si a dependentelor socio-cognitive, temele principale fiind lupta pentru putere, „sefimea oportunista", „masa fricoasa", manipularea prin zvonuri, ciubucul si complicitatile secrete,  minciuna, duplicitatea, turnatoria.

In  primavara lui 1990 a irumpt in spatiul public in maniera lui contestatara, exprimind din balconul Operei, in numele Societatii Timisoara, dorintele si sperantele generatiei care voia o schimbare profunda a mentalul colectiv din Romania. Proclamatia de la Timisoara, citita de  George Serban si adoptata la 11 martie 1990, este un document programatic care anunta ca idealurile Revolutiei din decembrie 1989 au fost confiscate si tradate si ca revolutia trebuia sa continue, in noile conditii, sa initieze un proces de prefacere profunda. Punctul 8 al proclamatiei ar fi trebuit sa interzica dreptul de a candida la functii in stat tuturor fostilor activisti si securisti, timp de trei legislaturi. Viza toate structurile, dar mai ales pe presedintele tarii. A devenit textul-program al celor care voiau nasterea unei constiinte nationale in care „fostii" sa nu mai decida in numele poporului. Ne putem imagina acum ce ar fi insemnat, pe plan politic, economic, dar mai ales psihosociologic, spiritual, reusita acelui proiect. Proclamatia avea si un caracter justitiar, dar aceasta doar in sens normativ; nu viza jertfirea unor „tapi ispasitori", ci inlaturarea din spatiul public, din pozitia de proprietari ai discursului national, a celor care voiau sa se perpetueze prin stagnare, consens si liniste. George Serban si colegii sai vizionari voiau reeuropenizarea Romaniei, proiect  remarcabil, privit din perspectiva de astazi. Cu intirziere, cu sincope, cu ocolisuri frustrante, Romania a ajuns tot acolo. Dar cu ce costuri, cu ce pierderi, in ce conditii de epuizare si de zdrentuirii a imaginii sale in afara!

Proclamatia, prin toate cele 13 puncte ale sale, propunind o purificare etica si solutia lustratiei, indepartarea celor compromisi, a deranjat cumplit puternicii zilei de atunci. George Serban a devenit tinta unui tir concentrat, i-au fost varsate in cap tone, cisterne de zoaie, a fost demonizat. A hotarit sa gaseasca sprijin. In noiembrie 1996 este ales deputat PNTCD pe listele CDR Timis. A promis ca va promova Punctul 8 sub forma unui proiect de lege – Legea Lustratiei. Dar nimeni din comisie,  nici macar reprezentantii PNL si ai PD, nu a sustinut  proiectul. Drept urmare, propunerea legislativa a fost scoasa din evidentele Camerei Deputatilor. A mai initiat Legea prin care se propunea ca cinstirea zilei de 16 decembrie sa se faca prin proclamarea acesteia drept Ziua impotriva totalitarismului. A fost printre initiatorii primei tentative de unificare a opozitiei democratice din Romania si co-autor al Cartei Aliantei Civice, devenind ulterior vicepresedinte al AC. A fost director si redactor sef al cotidianului local "Timisoara", membru al Uniunii Scriitorilor, precum si presedinte al Societatii "Timisoara". Dar toate acestea sint acum istorie. La 15 ianuarie 1999, George Serban a trecut in eternitate. La numai 45 de ani. Doar manuscrisul original al Proclamatiei, scris de mina lui, se afla expus la Muzeul Banatului si marturiseste despre un proiect care ar fi putut schimba Romania.

Ne-am intilnit la Timisoara in toamna lui 1999, la un congres de psihologie; m-a informat ca a urmat studii politice la Washington si s-a specializat in ziaristica in Franta si ca e interesat de un doctorat in  leadershipul politic. Nu uitase ca am scris cindva o carte despre psihosociologia liderilor si voia sa continue cercetarea. Ma insotea un coleg din Franta, ne-a  condus prin Timisoara lui draga, ne-a coplesit cu competenta, superioritatea morala si aerul sau de amfitrion atasant.

Cind am asistat recent la invazia rosie in balconul innobilat cindva de personalitatea lui George Serban, am sperat ca fostii lui colegi si camarazi de idei de la Iasi nu vor intirzia sa-l evoce si cinsteasca. Am asteptat. O fac eu, memoria mea e inca neatinsa.