Granita

Tind sa cred ca tinarul meu prieten de la Universitatea din Calabria, Danilo De Salazar, cu care m-am intilnit ultima data la Tirgul de carte de la Torino, a sesizat un lucru esential legat de biografia mea. El a vorbit despre "margine". A insistat in interventia sa asupra acestui cuvint.

Intr-adevar, marginea ma defineste. Oriunde as merge, orice as face, orice as gindi, oricum as respira, marginea ma insoteste fidela ca o umbra.

Nu pot sa ies din „cercul" ei.

M-am nascut la marginea dintre lumi si, as putea spune, chiar la marginea istoriei, intr-un sat situat la granita, unde harta Romaniei se agata in cui. Mi-am trait copilaria acolo, exilat intr-un fel de Ev Mediu „postmodern", avind impresia ca ma aflu in centrul lumii. In plina era proletcultista, in timp ce Dumnezeu era hulit pretutindeni in jur, in satul meu, credinta, portul, datinile si obiceiurile ramasesera neschimbate de citeva veacuri. Ma trezeau sunetul clopotelor si ma culcam privind stralucirea cupolelor albite de razele lunii.

Dumnezeu era acolo, prezent in fiecare loc si aceasta era pentru noi lucrul cel mai important.

Oriunde te duceai, il gaseai pe Dumnezeu. Dar si pe Diavol. Binele si raul se amestecau de-a valma si pentru a le putea separa trebuia sa apelezi la rugaciune, dimineata si seara, uneori si noaptea, atunci cind fortele nevazute ale intunericului iti invadau somnul. Te sculai, rosteai o rugaciune in soapta, aruncai o privire spre candela palida ce ardea mereu sub icoane si te culcai linistit la loc.

In afara de Dumnezeu mai era insa si granita. O granita inca prospata, dureroasa, ca o rana vie sadita in piept. Ea fusese trasata intre satul meu, Climauti, si satul unde se nascuse mama, Fintina Alba, acolo unde a avut loc pogromul. Ea separa doua lumi, a noastra si cea de dincolo. Si daca la Climauti te puteai intilni cu ingerii lui Dumnezeu pe pajiste, la cimitir sau pe ulitele satului, dincolo de granita marcata de un gard inalt de sirma ghimpata si citiva stilpi indicatori pe care straluceau insemnele unei puteri intunecate, ingerii fusesera alungati si in locul lor bintuiau patrulele de soldati si de militieni ai lui Anticrist…

Le simteam deseori umbrele lungindu-se, traversind fisia de pamint arata si ascunzindu-se in lanul de porumb. Citeodata, umbra rotunda a unui cozoroc ni se profila pe acoperisul casei, aciuindu-se mai apoi in pridvorul bisericii vechi de lemn de peste drum. Batind toaca, preotii aveau grija sa alunge cozorocul inapoi in satul de dincolo de granita. In locul lui, veneau insa, dupa un timp, alte cozoroace ale tovarasilor de aici, veniti sa colectivizeze satul.

…Tovarasii venisera odata cu nametii. Mai intii patru. Apoi numarul lor crescu pina la zece. Intrau prin casele oamenilor. Nu se inchinau si nici nu-i intrebau de sanatate. Aruncau cite un ochi prin gospodarii, numarind caii si vacile ce rumegau finul in iesle. Intrau si in sopron, sa vada unde se adapostesc treieratorile, alaturi de pluguri, grape si alte ustensile. Masurau din ochi si finul adunat in sura. Aruncau cite o privire si in cotetul de oratanii si in locul unde se odihneau intr-o rina rimatorii. Striveau cu cizma chistoacele de Marasesti si Nationale si ieseau pe poarta, fara sa spuna de ce au venit. Cite unul mai arunca in treacat un cuvint. "Dar baia de aburi la ce va foloseste, odata ce va simtiti sufletul curat?" Sau: "N-are rost sa va mai potcoviti caii, la primavara va veni oricum dezghetul…"

Si intr-adevar, dezghetul a venit. Iar caii au fost scosi unul cite unul din ograda si minati la abator.

Timp de doua saptamini au bintuit pe ulitele satului, apoi au disparut dupa un timp, nu inainte insa de-a inspecta granita napadita de nameti. Au privit indelung urmele de ciini si de iepuri ce se indreptau spre satul vecin. Au cautat pe sub stratul inghetat de zapada si urme de om, dar n-au gasit si s-au dus. Oamenii au razuit lavitele pe care s-au asezat trimisii lui Anticrist si au afumat incaperile cu smirna. Au stropit portile cu agheazma si au tras clopotele ca sa indeparteze raul de la casele lor. Si raul s-a indepartat, dar nu pentru mult timp. Mai intii s-au topit nametii si au venit puhoaiele, iar satul a fost napadit de ciori. Iar cind a razbit coltul ierbii, au revenit si tovarasii. Mai multi si mai decisi.

Oamenii priveau cu teama granita, care parea sa se fi mutat din loc. Acum ce era dincolo avea sa fie si aici si aceasta ii inspaiminta peste masura. Acolo clopotele fusesera topite, iar icoanele taiate in bucati, odajdiile arse si cadelnitele umplute cu smoala si namol urit mirositor. Acolo bisericile si manastirile fusesera transformate in magazii, in grajduri si posturi de militie. Astfel ca nou-nascutii nu mai primeau sfintul botez al Domnului, iar mortii erau ingropati fara prohod. Iadul rosu de dincolo de granita avea sa se transfere si aici…  

Dincolo de granita rareori se zarea tipenie de om. Citeva pufoaice veneau la vremea cositului, coseau iarba dintre cele doua fisii si apoi dispareau. Niciodata nu razbatea de acolo nici un glas. Oamenii pareau muti, iar coasa ce fosnea prin iarba nu se auzea nici ea, de parca taisul ei ar fi fost invelit in cirpe. Sau ca si cum iarba pe care o coseau ar fi fost din cilti. La vremea secerisului, oamenii din sat incepeau sa se agite. Stringeau prin casa tot ce apucau si la lasarea serii, luind-o pe albia piriului, se indreptau spre granita, sa-si imparta saracia cu vecinii lor cazuti prada imparatiei lui Anticrist, carind dupa ei o groaza de tagirte, mascate de frunze si de iarba, incit semanau cu niste capite de fin…

…Capitele o luau pe cararuie, urcau si coborau. Se opreau din timp in timp sa se-odihneasca. In urma lor, facind mereu cite-un ocol, se puneau tot alte si alte capite in miscare. Cind ajungeau aproape de fisie, capitele se desfaceau in snopi. La rindul lor, snopii o luau la vale, rostogolindu-se peste fisia arata. Ajungind dincolo, se descompuneau din nou in doua. Unul raminea pe loc, iar altul se intorcea linga ceilalti. Facind de citeva ori aceasta miscare de dus-intors, satenii de aici lasau dincolo de fisia arata o multime de saci si de panere, pline cu zahar, piine, slanina si ulei, altele cu haine noui-noute aduse de la tirg… Era de ajuns apoi sa sune o data clopotul cel mare pentru ca dinspre satul vecin sa inceapa sa se rostogoleasca, luind-o peste cimp, gramezi de maracini, care dupa ce saltau pachetele in circa, minati parca de un vint napraznic, refaceau, rostogolindu-se de-a dura, spre casa, drumul indarat.

La orizont, in urma unora si altora, granita ardea ca o rana vie, ce nu voia sa se vindece cu nici un pret.