Holodomor (III)

Dimensiunea diabolica a statelor totalitare vine din faptul ca au pus la punct mecanisme criminale care nu apar ca atare la prima vedere. Ele pot ucide de la distanta, prin simple decizii politice si administrative, fara varsare de singe si fara sa lase multe urme. Iar aici marele expert a fost chiar statul comunist. Cele mai importante cazuri de foamete provocata intentionat cu consecinte dezastruoase s-au inregistrat sub regimuri comuniste, in Uniunea Sovietica, Coreea de Nord si Etiopia. Tragedia din Gulag nu poate fi inteleasa daca nu avem in vedere in primul rind "crimele indirecte", adica moarte rezultata din conditiile inumane create deliberat acolo. Aici exista o diferenta importanta intre Holocaust si Gulag. In timp ce in Holocaust au prevalat crimele intentionale, produse ca urmare a unui plan genocidar explicit si sistematic, in Gulag s-a inregistrat un numar mai mare de morti premature rezultate din mediul nefavorabil creat cu rea intentie. In Holocaust, conform unor aprecieri, au existat intre 500.000 si 1 milion de victime ale "crimelor indirecte", in timp ce autoritatile sovietice sint responsabile pentru aproximativ 1 milion de victime ucise intentional.

In paranteza fie spus, participarea Romaniei la Holocaust nu poate fi inteleasa daca nu luam in calcul "crimele indirecte". In Transnistria, o buna parte a evreilor au murit in urma plasarii lor, prin deportare, intr-un cadru infernal, unde nu aveau conditii sa supravietuiasca. Au fost, desigur, numeroase si cazurile in care evreii au fost omoriti direct si imediat, prin impuscare sau alte metode brutale. Masacrul de la Odessa este cel mai important dintre ele. Pogromul din Iasi combina cele doua tipuri de crime, masacrul de pe strazile Iasului si de la Chestura fiind dublat de uciderea unui numar si mai mare de oameni prin inchiderea in "trenurile mortii", unde au murit sufocati. Autoritatile de la acea vreme au micsorat numarul celor impuscati si au pretins ca moartea celor din trenuri a fost un accident, desi au supraaglomerat in mod intentionat vagoanele, au plimbat trenurile pe o caldura insuportabila pe trasee absurde si mai ales au refuzat, pina tirziu, sa ofere apa celor inchisi.

David Marcus, un specialist in drept international, distinge patru nivele de responsabilitate si gravitate in cazul foametei provocate: gradul 4 – foametea este produsa de incompetenta si incapacitate de a reactiona; gradul 3 – foametea este rezultatul indiferentei autoritatilor; gradul 2 – autoritatile implementeaza masuri care duc la foamete in masa si refuza, atunci cind le observa consecintele, sa le corecteze, desi ar putea; gradul 1 – guvernul utilizeaza anume infometarea ca mijloc de anihilare a unor grupuri, populatii. In cazul Ucrainei, intilnim responsabilitatile de gradul 1 si 2. Incompetenta si indiferenta au jucat un rol, dar nu acestea au fost decisive pentru a explica numarul extrem de mare de victime.

Acum ajungem la a treia controversa: daca foametea din Ucraina poate sau nu sa fie numita genocid. Robert Conquest, autorul celei mai importante lucrari pe tema foametei, crede ca da. La fel a crezut si inventatorul termenului "genocid", Raphael Lemkin. Mai multe comisii si conferinte care s-au ocupat de tragedia din 1931-32 au recomandat catalogarea acesteia ca genocid. Parlamentul ucrainean a votat in doua rinduri (2003 si 2006) rezolutii prin care foametea este calificata drept "un act de genocid" indreptat impotriva "natiunii ucrainene", a "poporului ucrainean" si a cerut ONU sa faca o declaratie similara. Parlamentele sau guvernele din mai multe state au admis acest lucru (intre care SUA, Vaticanul, Republica Moldova, statele din Europa Centrala, citeva state sud-americane, nu si Romania etc). In schimb, Duma din Federatia Rusa a votat o rezolutie care afirma ca foametea nu poate fi numita genocid pentru ca "nu exista nici o dovada ca foametea a fost organizata pe criterii etnice".

Rusia a exploatat o omisiune din Conventia ONU privind genocidul, dar pe care a creat-o tocmai Uniunea Sovietica. Stalin s-a opus includerii in definitia genocidului, ca grupuri-tinta vizate de crima, a grupurilor politice, profesionale si economice. Conventia se refera doar la "o comunitate nationala, etnica, rasiala sau religioasa".

In lucrarile din ultimele decenii, crimele in masa comise de comunisti sint calificate adesea drept "politicid", pentru ca au fost, inainte de orice, motivate politic, nu etnic. Problema este ca "politicidul" nu este obiectul unor reglementari internationale importante.

Intre specialistii in istoria Uniunii Sovietice este inca deschisa dezbaterea intre cei care afirma ca foametea a fost gindita de Moscova ca o arma impotriva natiunii ucrainene si cei care sustin ca aceasta a fost, de fapt, indreptata impotriva tuturor celor care, indiferent de etnie, erau vazuti drept adversari sau obstacole in calea proiectelor politice, economice si sociale ale regimului. Dezbaterea este atit de complicata si incarcata politic, incit este evident ca nu o putem noi transa aici.

Dincolo de controverse, este insa important sa ne amintim ca acum 75 de ani au suferit milioane de oameni din vina unei ideologii tembele, de care unii sint inca si astazi fascinati.