Iavasaua multiculturalista

S-a importat si la noi, mai ales prin filtru academic, universitar, ideologia multiculturalismului, care in Statele Unite face destule victime, fiind, in acelasi timp, si extrem de profitabila pentru unii. Aceasta directie centripeta a culturii, a literaturii in genere nu este noua si nici macar nu este impusa de noile conditii specifice globalizarii. Specific postmodernitatii e tocmai migrarea dinspre periferie catre centru, ceea ce nu implica, din pacate, criterii axiologice, ci mai curind un fel de "democratie" strimb inteleasa a prostului gust. Valori eminamente particulare, fara nici o atingere cu specificul autentic al literaturii, ocupa abuziv prim-planul si se instituie in instrumente de evaluare a textului. Multiculturalismul este, din aceasta perspectiva, un pat al lui Procust, pe masura caruia e discursul ideologic, nu cel literar. Pentru ca literatura, atunci cind se supune regulilor rigide ale ceea ce numim political correctness, devine ideologie searbada. Spiritul literaturii este dintotdeauna libertatea, imaginatia fara oprelisti, indrazneala etc. (comit truisme, dar nu ma jenez), nicicum obedienta fata de anumite inertii propagandistice. Ca sa nu o lungesc, trimit pentru toate aceasta discutie la cartea lui Ovidiu Hurduzeu, Sclavii fericiti, o analiza la rece, nitel incrincenata poate, a fenomenului acasa la el, in SUA.

Cum stau lucrurile pe tarim autohton? De dragul modei, al noutatii, unii au importat subit tendinta. E, vorba aia, trendy… Piata ideilor colcaie de feministe si feministi, de cercetatori priceputi care considera ca interesant este sa urmaresti intr-o opera aspecte strict marginale, cum ar fi diferentierea de gen, religie sau nationalitate a personajelor, iar nu umanitatea propriu-zisa, care nu prea tine cont de toate aceste amanunte. Cel mai rapid s-au aliniat la aceste noi comandamente programele universitare, ca semn al obsesiei invatamintului romanesc de a alerga poticnit dupa sincronizarea cu cel occidental. Ma exaspereaza in ultimii ani tendinta studentilor de a-si alege astfel de teme pentru lucrarile de diploma. Eu unul cred ca toate acestea sint mofturi, ifose ale unora care vor sa fie sau doar sa para interesanti, desi sint incapabili sa cuantifice valoarea acolo unde ea se gaseste si s-o justifice, indiferent de culoarea pielii, religia sau inclinatiile sexuale ale cutarui autor. Conform acestei logici nelogice, ar insemna sa ii dam afara din programele scolare pe Eminescu, pentru ca era, de ce sa ne ascundem dupa deget, antisemit, pe Arghezi ori Calinescu, pentru ca, dupa unele minti inguste, ar fi misogini, pe Breban, pentru ca in fiecare roman al sau exista macar un viol, pe Rebreanu si Preda, pentru ca in lumea lor dura nu exista sanse egale s.a.m.d. Sau macar sa-i "demascam", asa cum se intimplase in anii ’50.

Paradoxal, aceasta moda a fost implementata pe un fond total nepotrivit: traim inca intr-o societate destul de pudibonda, de puritana, macar in aparenta, care cultiva, intr-un anumit segment al ei, destule tabuuri.

Prin urmare, nu cred intr-o acaparare a Centrului de catre actiunile corozive ale Marginii. In arta, in literatura in special, a fi periferic inseamna a fi mediocru sau, in orice caz, nu exceptional. Pentru ca, in ciuda opintelilor unora, canonul se face in timp, in urma unui efort colectiv, nu e la cheremul unui grup de interese. In plus, el cam ramine indiferent la modele trecatoare.

Si atunci de ce ar trebui sa maimutarim aceste tendinte, pentru a fi bagati in seama? Acreditarea se face valoric, nu altfel. Este amagitor sa credem ca imitind la nesfirsit formulele occidentale vom deveni occidentali.

Globalizarea literara nu poate insemna o uniformizare a formulelor, temelor literare, ci o deschidere catre dialog, o toleranta fata de celalalt si, poate, o curiozitate sporita fata de culturile mai mici, mai putin cunoscute. Poate fi sansa noastra: macar pentru ca sintem parteneri intr-o Europa federalizata, occidentalii ne-or acorda atentie. Totul e sa stim ce sa le oferim. Caci, daca le vom oferi palide copii a ceea ce la ei deja plictiseste, vom fi ignorati in consecinta.

In final, cred ca e necesar sa limpezesc titlul: iavasaua este acel sinistru instrument compus din doua minere unite de o sfoara, impletita, de obicei, din par de cal, cu ajutorul caruia se stringe botul animalului atunci cind acesta este supus tratamentului care l-a intors pe nefericitul Abélard catre virtutile filosofiei. Durerea provocata de aceasta unealta este atit de mare, incit sarmanul dobitoc uita cu totul de cea care il vaduveste de privilegiile virilitatii.