Intelectualul si politica

Am fost intrebat de mai multe ori, de diferite persoane, cu tot felul de functii, de ce nu ma inscriu in cutare partid. Si, largind conturul intrebarii, de ce tinerii intelectuali evita, de regula, aceasta "inregimentare" politica. Am primit, nu o data, chiar si propuneri concrete. E o problema spinoasa, care a bintuit, mai ales acum 20 de ani, presa noastra. Care e datoria intelectualului: sa se implice, sa iasa in fata, sa faca jocurile sau sa stea pe margine si sa chibiteze inofensiv ori sa se abtina si de la asta? Viata culturala romaneasca se transformase, in anii ’90, intr-o prelungire caraghioasa a vietii politice si, din pacate, nu stiu un scriitor important care sa fi reusit pe scena politicii. De ce? Intelectualul este facut pentru politic, nu pentru politica; doar ca la noi cele doua domenii se confunda cu seninatate.

La astfel de provacari, raspunsul meu personal este unul singur: nu as renunta pentru nimic in lume la zilele de biblioteca pentru sedinte de partid si jocuri de culise. Si cred ca, in genere, nici un profesionist adevarat nu si-ar parasi proiectele pentru o cariera publica, care sa-l tina departe de adevarata sa vocatie. Daca ea exista. Iar cind exista, ea se masoara tocmai in fidelitatea incapatinata fata de ea insasi. Sigur, ar mai fi cazuri care sa contrazica aceasta ipoteza, dar nu cu totul: atunci cind au intrat in politica, nici Nicolae Manolescu, nici Andrei Plesu nu se aflau in momentul cel mai de gratie al scrisului lor. Simteau o anumita saturatie, iar ispita puterii nu prea lasa loc pentru refuz. In plus, imediat dupa 1989, intelectualul roman s-a lasat cuprins de un avint romantic de a salva el tara, amestecindu-se cam usor cu securistii si fostele cadre de partid care ocupasera posturile cheie. Or, intre timp a descoperit ca, de unul singur si cu buna credinta, doar cu atit, nu se prea poate face nimic.

Un alt raspuns, pe care sint convins ca l-ar invoca multi dintre intelectualii autentici care se tin departe de lumea sulfuroasa a politicii tine de calitatea umana si de statutul moral al celor care detin, de vreo 20 de ani, friiele puterii. Daca ar exista o varianta onorabila sau macar care sa nu te oblige sa te aliezi cu personaje dubioase, rau famate, as mai intelege. Dar unde sa te duci? In PDL ar insemna sa fii nu coleg, ci subordonat al unor Adrean Videanu, Radu Berceanu, Elena Udrea. La nivel judetean, mai mult ca sigur ca lucrurile stau chiar si mai rau. In plus, a fi perceput ca sustinator al lui Basescu nu mi se (mai) pare ceva demn. Optiunea pentru PSD nu cred ca poate fi morala vreodata: oricit si-ar farda imaginea, e vorba de partidul care a chemat minerii, care a girat marile furturi si privatizarile catre securisti ale anilor ’90. Degeaba zimbeste Ponta de dupa ochelarii de intelectual, ca in spatele sau rinjesc indivizi de teapa unor Hrebenciuc, Vanghelie, Oprisan, Nastase si atitia altii. Bun, iti spui, sa vedem cum stau lucrurile la PNL. Ca doar cu ei am votat multa vreme. Doar ca PNL-ul ultimilor ani este mult prea dispus sa se amestece cu oricine, doar sa prinda o aschie din ciolan. Cititi ultimul articol din "Observator cultural" al lui Marius Oprea si veti vedea despre ce este vorba. Intre PNL-ul lui Antonescu si cel al lui Alexandru Paleologu si Neagu Djuvara nu mai este nici o legatura. Nu mai vorbesc de cel al Bratienilor. Liberalii si-au anulat traditia, intrind in jocuri cu partide minjite, care ar fi trebuit sa le ramina adversare in temeiul unei logici a bunului simt, daca nu a ideologiei. Dar cita pondere mai are platforma ideologica in politica de azi? Partidul Conservator, atunci? Dar cum sa uiti ca seful sau patronul acestui partid este un securist notoriu, dovedit, care azi incearca sa ascunda, in spatele unor acte de caritate, o avere dobindita pe cai necurate? Se poate ierta sau trece cu vederea asa ceva? Eu unul cred ca nu… In plus, afilierea la traditia conservatorilor lui Catargiu, Carp, Maiorescu, Marghiloman este abuziva; nu numai ca nu exista o legatura organica, dar nici ideologia nu este una comuna. E ca si cum te-ai afisa intr-o Dacie veche, ponosita, si aia furata, dar careia i-ai atasa ditamai semnul de Mercedes. Se pacaleste doar cine are intres sa se pacalasca… PRM? Sa fim seriosi, e tot un partid de securisti, iesiti de sub pulpana lui Eugen Barbu si din scoala revistei de trista amintire "Saptamina". Restul partidelor cred ca nici nu mai merita sa intre in discutie. Nu doar ca ar fi un serios compromis aderarea la vreun partid de azi, dar cred ca devine din ce in ce mai dificil si sa te hotarasti cu cine sa votezi. Nimeni nu merita, zau asa. Eu unul am mai degraba antipatii, unele mai puternice decit altele, decit optiuni pozitive propriu-zise.

Si atunci, daca tine la prestigiul sau, consolidat prin munca, daca tine la imaginea sa si mai ales la linistea sa, intelectualul alege sa se tina departe de aceasta lume murdara, in care majoritatea politicienilor sint pusi pe capatuiala. Ceea ce ii ramine este sa incerce sa isi exprime ideile in presa. Vreau sa spun in acea parte a presei care nu serveste interesele patronilor, care servesc, la rindul lor, interesele anumitor partide. Cu ce rezultat? Cu unul destul de pricajit, ma tem. Ginditi-va ca, la ultimele alegeri, procentul votantilor cu studii superioare a fost sub 20%. Si atunci? Mai are intelectualul un cuvint de spus? Are, dar nu unul hotaritor. Asta e realitatea… Neagu Djuvara influenteaza mult mai putini alegatori decit, sa spunem, un grobian incult, dar pus pe harta, platit ca sa faca pe voia patronului sau, precum Mircea Badea. Cum se explica asta? Prin faptul ca romanul este refractar la cultura. Asa cum nici clasa noastra politica nu are cultura politica… Are doar ambit si sete de parvenire. Pe linga politicienii de azi, care de la finele acestui an vor incepe din nou sa ne ceara voturile, personajele lui Caragiale chiar au principii. Catavencu, Tipatesu, nu mai vorbesc de Trahanache ar fi, azi, personaje luminoase in Parlamentul Romaniei. Ar avea valori de aparat…

In fine, eu unul stiu sigur ca aceasta lume nu ma intereseaza. Mai ales ca singura solutie morala pentru Romania, aceea a monarhiei, a fost, din pacate, ratata. Prin grija fostilor comunisti din jurul lui Ion Iliescu si prin prostia celor ce le-au urmat la putere.